Scoateţi urâţii la vedere

Am fost astăzi cu Cezărică la Poem, un restaurant din Călăraşi cu aer de cârciumă. Mâncarea e bunicică. Am zis să-i arăt şi lui Cezar lumea din Călăraşi după ce a promis că nu-şi mai pune cărţi de joc pe frunte şi nici nu sparge pungi.
Pentru că am băut nişte beri înainte, nu am participat la ritualul luării comenzii, l-am lăsat pe Cezar să se ocupe. A făcut treabă bună, chelnerul venind cu ce îmi poftea inimioara, adică încă o bere.
Odată cu chelnerul, a venit şi mirosul. Mirosul lui. Puţea băiatul ăla de mi s-a ridicat părul pe mâini. Transpiraţie cu miros de căcat.
Am ridicat privirea. E ţigan chelnerul. Nu este nici o problemă, dar arăta de parcă îl brăzdaseră băieţii lui Fernando cu săbiile pe faţă. Acnee amestecată cu tăieturi. Îngrozitor.
Colegul lui de muncă era un nene la vreo 60 de ani. Ne-a fost frică să comandăm la el, pentru că nu ştiam dacă mai vine cu băuturile sau dacă primim o felie de colivă în schimb.
Acum mă întreb, dacă ăştia urâţi stau în faţă, aducând paharele şi farfuriile, cum arată ăia din spate? Bucătarii or fi ologi, cu puroi şiroind din ranile proaspăt create de râie?
Înainte de plecare, Cezar a vrut să se ducă la bucătărie să vadă cum arată pe-acolo. S-a răzgândit. I-a fost frică să nu dea de canibali.
Eu înţeleg că este criză şi se dau salarii mici, iar angajaţii arată pe măsură, dar nici chiar aşa. Îmi venea berea înapoi de fiecare dată când trecea pe lângă mine.
Cred că este singura cârciumă pe care am vizitat-o în care chelnerii sunt mai urâţi şi mai jegoşi decât clienţii.

Interviu – Fernando de la Caransebes

Poate nu toţi îl cunoaşteţi pe acest rege al doamnelor din zona Caransebeşului. Când am auzit că vine la Bucureşti, m-am gândit că mi se arată o ocazie ca jurnalist începător ce sunt. L-am sunat pentru a-l convoca pe celebrul hip-apăr la un interviu.

Vocea: Alo da (îmi răspunde o voce de femeie)
Decebal: Bună ziua, Decebal Căliman de la Călăraşi sunt, pot discuta cu domnul Fernando?
Femeia: Ce vrei cu el?
Decebal: Doresc să îl întreb dacă îmi poate acorda un interviu când vine la Bucureşti.
Femeia: Da’ ce atâtea interviuri. Toţi vine să-i ia interviuri. Lăsaţi-l în pace!
Decebal: Vă rog frumos, aş dori să vorbesc cu el două minute.
Femeia (ţipă): Fernando!!! Băăă! Te caută un bou de la Bucureşti.
Fernando: Alo, eu sunt, Fernando!
Decebal: Buna ziua domnule Fernando, sunt Decebal de la Călăraşi. Aş dori să îmi acordaţi un interviu.
Fernando: Pentru ce? Eşti de la reviste?
Decebal: Nu, de la un blog.
Fernando: Şi citeşte mulţi băieţi la tine acolo?
Decebal: Mai nimeni.
Fernando: Hai că-ţi dau, să moară mama. De nu te citeşte pe tine toată ţara după aia…

Venit la Bucureşti, Fernando ne-a pus la dispoziţie o filmare de pe tren. A încântat călătorii cu noul hit.

Emisiunea Acces Direct a decurs normal:

Chiar a dedicat o opera lui Huidu şi Găinuşă:

După emisiune, m-am întâlnit cu “Susanu de la Caransebeş” în parc. A dorit un loc populat pentru a-l vedea fanii.
Mă aştepta pe banca, în timp ce se juca cu doi porumbei.

Decebal de la Călăraşi: Salut, numele meu e Decebal.
Fernando de la Caransebeş: Bă idiotule! Să ştie toată blogoroaia aia că nu sunt gay!
Decebal: Da’ nu te-am întrebat.
Fernando: Bă! Nu sunt gay!!!
Decebal: Am înţeles. Şi ce mai faci? (încerc să destind atmosfera)
Fernando: Hai bine. Uite prin parc, pe-aici, am gasit doi porumbei. Asta e mascul şi asta alb e femelă. (Îi întinde în faţa mea pe rând) Mie îmi place porumbeii. Sunt porumbofil. Îmi place să le dau grăunţe să mînce, să zbor cu ei…
Decebal: Ai avut peripeţii pe drum de la Caransebeş la Bucureşti?
Fernando: Nu prea. A fost mai greu până am găsit autostop de la Pipirig în Caransebeş. În rest, mi-a cerut fanii să cânt pe tren şi am cântat. Bă!!! Nu sunt bă gay! Eu sunt idolul femeilor!!!
Decebal: Credeam că am stabilit problema asta. Păi tu nu eşti din Caransebeş?
Fernando: Nu băiatu’. Sunt din Pipirig. Da’ nu suna adevărat mâncaţi-aş “Florin din Pipirig”. Păream incult. Am zis să-mi zic Fernando din Caransebeş, să nu mă mai creadă lumea ţăran. Toţi râde de mine când aude că sunt din Pipirig. Zice că nu ştie unde este. Dar eu ştiu că ştie şi e invidioşi pe mine.
Decebal: Ai inventat un gen de muzică: hip-ap. Sunt mulţi cântăreţi de hip-ap în ţară.
Fernando: Nu mai e nici unul. Am inventat genul meu.
Decebal: Păi un gen muzical nu ar trebui să fie format de un grup?
Fernando: Ce grup? Eu sunt unic frate. La fanii mei pe care-i am, eu formez un grup mare bă!
Decebal: Ai cântat manele. Acum hip-ap. Fanii nu te condamnă?
Fernando: Ce să condamne? Pe mine nici poliţia nu mă condamnă că nu ştie ei de unde am eu bani şi nici nu or să afle.
Decebal: Păi dacă ai bani, de ce ai venit cu trenul la Bucureşti?
Fernando: Mie-mi place oamenii. Poate chiar mai mult decât porumbeii. E o pasiune a mea. Să cânt la oameni. Să îi fac fericiţi şi să mă fac celebru.
Decebal: Cu femeile cum stai?
Fernando: Cum frate, pe mine stau călare toate. Vine şi vrea să danseze cu mine că sunt celebru. Vreau însă o fată care să vrea ceva serios. Prietene am avut destule, acum vreau o femeie pe care s-o iubesc. Sa scrii acolo, poate mă suna vreo femeie.
Decebal: Colaborezi cu Roxana Oancea. Ai făcut sex cu ea?
Fernando: Ea vrea să facă sex cu extratereştrii. Eu nu fac cu de-aştia pentru că nu sunt gay.

Roxana:

Revenim la interviu.
Decebal: În câteva cuvinte, descrie muzica ta.
Fernando: E un gen muzical, care-l cânt eu cu prietenii. La ei, la mine. Unde suntem atuncea.
Decebal: De ce spui că “te-ai căsătorit cu-n bărbat tâmpit”?
Fernando: Să moară mama, chem băieţii să te facă bă! Nu sunt gay!
Decebal: Da’ zici în piesă bă!
Fernando: Da, eu cânt plamfete de-alea. Eu nu-s serios. Eu zic bancuri când cânt. Fac să râdă lumea şi să se minuneze de cât de tare sunt că am bani şi femei. Frate, tre’ să plec. Se întunecă şi găsesc greu rată.
Decebal: Păcat.
Fernando: Uite, îţi dau un autograf (scoate un pachet de ţigări, scoate ţigările din el, le baga în buzunar şi desenează un FdC pe el, mi-l întinde) să-l pui la tine pă blug acolo.
Decebal: Mulţumesc mult. Un ultim cuvânt pentru cititor(i)?
Fernando: Pentru fanii mei, care ştie ei că nu sunt gay! (si face o mişcare bruscă şi sare pe burtă într-un gard viu).

L-am ridicat, m-a rugat să-l duc până la ieşire din Bucureşti să prindă rată. Pe drum a fost tăcut. A fredonat o piesă şi s-a jucat cu un porumbel.

Mai jos aveţi videoclipurile pieselor care l-au făcut celebru:

Acest interviu este imaginar şi se doreşte a fi un pamflet.

Legea nr. 298/2008, amânată

Intrarea în vigoare a Legii nr. 289/2008, privind reţinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului sau de reţele publice de comunicaţii, a fost amânată pentru anul viitor.
Acum ştiu ce va urma.
Idioţii paranoici care semnau de zor petiţii şi trimiteau mesaje în masă prin care ne informau că ne sunt “ascultate telefoanele” se vor simţi victorioşi.
Proştilor, nu din cauza voastră a fost amânată intrarea în vigoare.
A fost amânată din cauza banilor. Intrarea în vigoare a legii presupune anumite sisteme speciale pentru reţinerea datelor. Aceste sisteme trebuiesc puse la punct şi asigurate de către stat.
Datorită nepregătirii din timp, era normal ca operatorii să spună, pe bună dreptate, că le este imposibil să stocheze datele, cât timp nu au aparatura necesară. Astfel se încalcă anumite norme europene. Pentru a evita încălcarea acestora, legea va intra în vigoare începând cu prima lună a anului viitor.
Aştept cu sufletul la gură articolele şi comentariile “idioţilor învingători”.
Pot să vă pun la dispoziţie şi nişte mostre din ceea ce va urma, cu siguranţă:
“Haha, vam bătut comunişti-lor!!!”
“Bravo nouă, am reuşit s-ă facem ceva pentru România!!!”
“Sunte-ţi de kkt bă comuniştilor! V-am traso!!!”

Ordine dezordonata

Aşa arată biroul meu. Dezordine aţi spune. Nu este, va asigur. Este ordinea mea. Toata lumea imi reproseaza ca sunt dezordonat, însa nu este asa. De fiecare data cand mi se solicita o hartie stiu cu precizie unde o gasesc. Aproape de fiecare dată.
Aranjarea aparent haotica a hartiilor pe birou ajută la identificarea hârtiei de care am nevoie. Îmi este foarte uşor să o identific dacă observ toate hârtiile în câmpul meu vizual. Colegii îşi ţin hârtiile în dosare. Absurd. De ce ar trebui să deschid un dosar când pot, printr-o simplă întindere a mâinii, să îmi ating obiectivul mult mai repede şi cu efort minim?
Îmi place să găsesc elementul surpriză din orice activitate. Mă bucură nespus momentul în care găsesc o hârtie pe care trebuia să o predau cu o lună în urmă. Îmi creez astfel un mod de muncă mereu surpinzător. Mulţi se plâng de banalitate şi rutină. Nu este şi cazul meu.

Incredibil! Întoarcerea lui Iliuţă

După ce a fost dat afară de la Antena 1, Iliuţă s-a întors. Cum prima dragoste nu se uită niciodată, maestrul magiei albe s-a întors în garsoniera OTV. De data aceasta vorbeşte cu pietrele pe care, printr-o putere incredibilă le face să şi răspundă la întrebările sale. Incredibil, senzaţional şi în direct:

Slăbiţi 10 kg în doar două săptămâni!

Mi-am dat seama de un lucru. Dietele ce recomandă fetiţelor dolofane să mănânce anumite alimente în funcţie de zi şi de perioada zilei sunt reclame mascate la mişcare. Ştiu, un cuvânt groaznic pentru mulţi, dar aşa este.
Satana corpului care trândăveşte, acest infern, numit mişcare, este activat în momentul în care începe goana după alimente.
Fetiţele dolofane trebuie să cumpere tot felul de alimente pentru o săptămână, dietele respective conţinând lucruri precum:
- suc natural de portocale
- biscuiţi din făină integrală
- pate de soia
- pâine graham
- ananas crud
- lăptuci
În afară de cele enumerate mai sus, mai conţin şi şuncă de praga, jambon, carne de vită, etc.
Păi în jumătatea de oraş mic în care locuiesc eu, trebuie să te plimbi pe la vreo 10 magazinaşe şi două pieţe să găseşti ceea ce am enumerat. Timp în care faci mişcare. Mişcare ce antrenează brutal muşchii organismului, făcând uşor valurile de pe burtă şi celulita de pe fese să se dizolve.
Aş propune un altfel de regim, care arată cam aşa pentru fiecare zi a săptămânii.

Dimineata
Plecaţi de acasă fără nici un ban în buzunar. Cumpăraţi două ouă, un litru de lapte de pitulice, 100g de şuncă de viţică, buruieni de Praga şi biscuiţei în formă de leopard.

Prânz
Plecaţi de acasă fără nici un ban în buzunar. Cumpăraţi o supă de prune cu smântână (maxim 2% grăsime). Pentru felul doi, cumpăraţi crochete de bambus şi sos de zmeură sărată. Ca desert puteţi servi o prăjitură cu seminţe de verzişor de grâu.

Cina
Plecaţi de acasă fără nici un ban în buzunar. Cumpăraţi o bucată de caşcaval din lapte de caşalot şi margarină din plante medicinale. Puteţi servi şi un ceai de rădăcină de fag.

După fiecare sesiune de cumpărături, după cum aţi prevăzut, veţi ajunge acasă cu traista goală. Puteţi servi ce aveţi prin frigider. Ciorbă de burtă şi ceafă de porc, de exemplu. În două săptămâni garantez că veţi slăbi cel puţin 10 kg şi puteţi spune cu mândrie că nu aţi fost la cumpărături, ci la şoping.

Dovada Best Jobs

Măgăria despre care am vorbit la începutul unui articol de acum cateva zile este prezentată mai jos:

Porno Tamagoci

Există o pasiune frumoasă în lumea noastră, cea a obsedaţilor sexual. Web-chat-urile. Este vorba despre nişte femei care stau în faţa unei camere web şi fac ceea ce îţi doreşte inimioara să vezi pe monitor. Se dezbracă, îşi bagă maimuţoi de pluş pe ‘colo jos, se joacă cu banane, portocale, precum şi alte fructe comestibile sau nu.
Acum, principala grijă a celor care deţin asemenea site-uri este să atragă cât mai mulţi plătitori care doresc să vadă domnişoare.
Din punctul meu de vedere, managerii site-urilor au ochelari de cal. Se pot face bani frumoşi.
Gândiţi-vă, domnişoarele de acolo fac orice pentru masculul excitat din spatele camerei web.
Amintiţi-vă acum de mania tamagoci din japonia. Toata lumea dorea să aibă un ecran micuţ cu un guguloi, căruia îi putea da de mancare, îl putea spăla, etc.
Acum, dacă înlocuim obsedatul onanist din spatele monitorului cu un copil de 7 ani, ce credeţi că se întâmplă? Nu, copilul nu devine obsedat sexual, ci va începe să aibă grijă de domnişoara din spatele ecranului. O va pune să pape, să facă pipilică, căcuţă, să se spele. Va avea astfel un animăluţ virtual numai al lui. Şi partea bună este că nu este formată din 7 pixeli. Are mai mulţi şi de diferite culori. Optim, 800×600.
Mi se pare o idee minunată.
Când copilul va creşte, pe la 14 ani, va vedea animăluţul ca pe o sclavă sexuală care va face tot ce doreşte pentru el. Lucru bun. Va deveni uşor masculul excitat care nu poate accepta ideea ca femeile exista şi IRL. Va dori să aibă grijă de preţioasa lui fiinţă, să o protejeze şi să nu o lase pe nimeni altul să o vadă. Cel mai probabil va semna chiar un contract de exclusivitate cu administratorul site-ului.
Se va ajunge şi la momentul în care obsedatul nu îşi va mai putea îndeplini sarcinile. Mintea spune da, însă penisul nu spune nimic. Cel mai probabil, în acest moment ambele părţi ale monitorului vor fi bătrâne.
Zbârciturile animăluţului nu vor încânta nici măcar un copil de 4 ani. Este momentul în care natura îşi urmează cursul. Animăluţul moare. Este apăsat butonul reset şi o putem lua de la capăt. Alt animăluţ tânăr îi va lua locul.
Nu trebuie să facem un lucru rău din prostituţie şi pornografie. Sunt nişte lucruri frumoase. Dacă termenii sus menţionaţi sună prea dur în urechile unui copil de 7 ani, putem numi fiinţele din faţa camerei web “sclavi”. Pur şi simplu.

Limba noastră-i o povară

Aud foarte des că mi se cere o “ţigare”.
Nu înţeleg. S-a înlocuit o literă. Din punct de vede fonetic, mi se pare mult mai greu de pronunţat “e” decât “ă”.
Când stai ca prostul şi te uiţi pe pereţi, dorind să expui o idee celor din jurul tău, cum faci? Faci „ăăăăăăăă, deci, ăăăăă”.
Când ai o descoperire. Când observi că de fapt o cuantă descrie o mişcare sinusoidală în mişcarea browniană, faci: “eeeeee, io-te cum se miscă! eeee…”.
Mă zgârie pe ureche “tigare”. De asemenea, am un coleg care spune “musteţi” în loc de mustăţi. L-am corectat şi mi s-a răspun răspicat “MUSTEŢI!!!”
De fiecare dată când corectez pe cineva mă simt prost.
- Toţi de-acolo e urâţi
- Sunt urâţi
- Bine că eşti tu deştept…
Mă simt ca un rahat cu ochi. Plus că mi se aruncă şi o privire dezgustată, lipsită de respect.
Acum, bai boule, eu te corectez. E ca şi cum te-ai încălţa cu stângul în dreptul şi eu ţi-aş spune ca dacă îi pui invers mergi mai uşor. Ar trebui să-mi mulţumeşti, nu să mă faci pe mine să mă simt prost. Idiotule.
Din punctul meu de vedere, proştii care nu ştiu să vorbească corect, ar trebui catalogaţi drept handicapaţi. Mi se pare un handicap. Eventual o dungă verde pe buletin ar fi în regulă. Ar putea să vadă oricine căruia îi prezinţi buletinul şi să te înţeleagă. “A, nu ştiţi să vorbiţi, îmi pare rău, nu am ştiut că aveţi această problemă, rezolvăm treaba mai repede pentru dumneavoastră”.
Pur si simplu mă plictisesc proştii.
Bunica mea a trăit la într-un sătuc toată viaţa. Singura carte pe care a citit-o a fost biblia, Dumnezeu s-o ierte. Dar nu am auzit niciodată să facă o greşeală de vorbire.
Daca trăiaţi în pădure vorbeaţi mai bine…

Sentimente ficăţeleşti

Ficăţel trece printr-o perioadă nefastă a vieţii lui. Dragostea lui îl părăseşte. Au fost împreună din şcoala generală şi a venit momentul. Inevitabilul s-a produs. Punct a găsit pe altcineva.