Scoateţi urâţii la vedere

Am fost astăzi cu Cezărică la Poem, un restaurant din Călăraşi cu aer de cârciumă. Mâncarea e bunicică. Am zis să-i arăt şi lui Cezar lumea din Călăraşi după ce a promis că nu-şi mai pune cărţi de joc pe frunte şi nici nu sparge pungi.
Pentru că am băut nişte beri înainte, nu am participat la ritualul luării comenzii, l-am lăsat pe Cezar să se ocupe. A făcut treabă bună, chelnerul venind cu ce îmi poftea inimioara, adică încă o bere.
Odată cu chelnerul, a venit şi mirosul. Mirosul lui. Puţea băiatul ăla de mi s-a ridicat părul pe mâini. Transpiraţie cu miros de căcat.
Am ridicat privirea. E ţigan chelnerul. Nu este nici o problemă, dar arăta de parcă îl brăzdaseră băieţii lui Fernando cu săbiile pe faţă. Acnee amestecată cu tăieturi. Îngrozitor.
Colegul lui de muncă era un nene la vreo 60 de ani. Ne-a fost frică să comandăm la el, pentru că nu ştiam dacă mai vine cu băuturile sau dacă primim o felie de colivă în schimb.
Acum mă întreb, dacă ăştia urâţi stau în faţă, aducând paharele şi farfuriile, cum arată ăia din spate? Bucătarii or fi ologi, cu puroi şiroind din ranile proaspăt create de râie?
Înainte de plecare, Cezar a vrut să se ducă la bucătărie să vadă cum arată pe-acolo. S-a răzgândit. I-a fost frică să nu dea de canibali.
Eu înţeleg că este criză şi se dau salarii mici, iar angajaţii arată pe măsură, dar nici chiar aşa. Îmi venea berea înapoi de fiecare dată când trecea pe lângă mine.
Cred că este singura cârciumă pe care am vizitat-o în care chelnerii sunt mai urâţi şi mai jegoşi decât clienţii.