Cum s-a operat Decebal de apendicită

Când eram mic, erau anumite lucruri cărora nu le vedeam rostul. Unul dintre ele era micul dejun. Eram prin clasa I şi părinţii mei nu percepeau ca eu să nu pap înainte de a mă duce la şcoală. Câteodată aruncam mâncarea pe geam. De data aceasta nu mi-a mers. Dintr-un motiv sau altul a trebuit să apelez la minciuna cu durerea burţii. Mi se părea oricum o minciună răsuflată, folosită de mai multe persoane, iar mie îmi plăcea să fiu original.
- Tată, mă doare burta, nu pot mânca.
- Cum aşa? Unde te doare?
- Păi aici. (şi inventez eu un loc prin apropierea ficatului)
- Îmbracă-te, mergem la doctor.
- Ia, parcă-mi mai trece!
- Nici un ia, la doctor.

Ajuns la doamna Chiru (un chirurg din jumătatea de oraş mic în care locuiesc, un doctor care chiar îşi cunoaşte meseria), mă consultă, mă apasă, mă ascultă şi dă verdictul:
Operaţie urgent. Apendicită. Mâine dimineaţă, nemâncat, pijamale şi la tăiat! Bine că aţi venit, dacă mai stătea câteva zile, era caz de peritonită.
Eu când am auzit mi s-au scurs transpiraţiile de pe frunte până în şosete.
Acum urăsc spitalele şi bineînţeles că le uram şi atunci.
A doua zi, pe drum, clasicele plânsete. Că nu vreau, că dacă se întâmplă ceva. Ai mei m-au liniştit spunându-mi că mă vait degeaba, de bisturiu nu scap.
Pe masa de operaţie, două glume înainte, şi-a făcut anestezicul efectul şi operaţia a decurs normal. Normal din punctul meu de vedere, doctorii mi-au spus că m-am mişcat în timpul operaţiei şi am vorbit prostii.
M-am trezit, m-au vizitat colegii, mi-au adus Coca Cola, biscuiţi, ciocolate, etc, iar eu nu aveam voie să pap decât supă cu paiul.

Minciuna te scoate din probleme uneori. Dar dacă din cauza ei ajungi sub bisturiu, ceva e necurat la mijloc.