Poem – episodul 2

Aceeaşi cârciumă despre care am povestit şi aici.
Acelaşi chelner slinos. De data asta nu ştiu dacă mirosea frumos, dar nu mai purta un val de miros de transpiraţie după dânsul.
Am comandat haleală. Iama a avut o dorinţă:
- Aş vrea spaghete carbonara, dar cu mai mult sos.
- Adica să aibă mai multă apă, să le fiarbă în apă mai multă.
- Nu, mai mult sos;
- Sigur că da.
Eu nu m-am complicat, am cerut pizza.
Cu toate că am făcut amândoi comanda în acelaşi timp, pizza a fost adusă cu vreo 15 minute mai devreme. Am considerat un gest de apreciere la adresa mea.
Mulţumiţi amândoi de haleală, ne hotărâm să plătim şi să ne pregătim de plecare. Odată cu comandarea ultimei beri cer şi nota.
Termin berea în vreo 15 minute, şi aştept.
Nota nicăieri.
Aduce într-un final nota, pe care nu era trecută pizza, deoarece a fost trecută la altă masă, sau ceva de genul acesta.
Plătim şi plecăm.
Bătrânelul de care v-am povestit în primul episod nu mai era pe-acolo. Dumnezeu să-l odihnească.