Realitatea Realităţii

Astăzi am auzit la Realitatea TV o pildă care mi-a zguduit imaginea pe care o aveam până în acest moment despre o acţiune pe care o întreprindem regulat, cumpărăturile. Nu ştiu cine face textele fătucii care făcea astăzi un reportaj printre rafturile unui magazin, însă astăzi a spus un mare adevăr:
“Cu cât petreceţi mai mult timp la cumpărături, cu atât veţi cumpăra ceva!”

De ce mi se par sărbătorile un mare fâs

Dintr-un motiv sau altul, sărbătorile mă cam morocănoşesc. Să vorbim puţin despre lucrurile care mi se par penibile şi de prost gust în preajma acestor momente pline de însemnătate pentru poporul român:

mesajele – ce regulă biblică spune că un mesaj plin de gânduri bune trebuie sa fie kilometric şi să conţină anumite cuvinte clişeice, cum ar fi: lumină, gânduri, etc? Ce înseamnă până la urmă „fie ca lumina sărbătorilor să vă aducă…”. Ce naiba îmi poate aduce lumina? De ce nu îmi doriţi de-a dreptul „fie ca tu să fii sănătos şi fericit…”? Îmi imaginez că cei care au inventat mesajele de genul ăsta, au amestecat într-o căciulă bileţele care conţineau cuvintele „sănătate”, „fericire”, “noroc”, “bani”, “urez”, “lumină”, „sărbătoare”, „sfântă”, după care le-au extras şi le-au pus pe hârtie pentru a realiza magicele urări.
telefoanele – ştiţi chestia cu sunatul cuiva la ora 00.05 în noaptea de Revelion? Chiar nu ne-am dat seama, de câţiva ani, că acest lucru nu funcţionează niciodată? Îmi şi imaginez angajaţii unei reţele de telefonie mobilă, adunaţi în jurul unui ecran după ora 00.00, stând şi râzând la datele care se desfăşoară cu repeziciune: „Iar încearcă idioţii să deie telefoane…” Ai mai multe şanse să vii să-mi spui urările în faţă, decât să reuşeşti să mă suni…
traficul şi îmbulzeala – exact în perioada asta şi-a amintit toată lumea că trebuie să cumpere făină şi ulei. Înţeleg să fie cozi la carmangerie şi la cofetărie. Dar sunt cozi peste tot. Majoritatea lucrurilor care se cumpără în această perioadă puteau fi cumpărate lejer cu vreo lună sau chiar două în urmă.
colindătorii – dacă trăiam într-un sătuc izolat, în care ne păstrăm tradiţiile şi obiceiurile, înţelegeam să vină colindătorii. Aici mă trezesc la uşă cu trei mucoşi, dintre care doi sunt ţigani. Ei care cântă un colind învăţat pe de rost în timp ce-mi flutură în faţa ochilor un băţ cu flori pe el. Eu oricum văd în Crăciun motiv de băută şi mâncat cârnaţi. De ce îşi fac colindătorii impresia că mă bucur când îi văd?
popa – ei bine, popa nu este un simplu colindător. El este „the one”. Colindătorul colindătorilor. Un fel de Godfather al colindului. El este mai presus de lege, de orice. El nu cere voie. El se pune pe cântat şi-ţi intră în casă. Nici un „pot să intru”, nimic. El intră direct. Dar cine mama mă-sii îi permite să-mi încalce proprietatea. N-am auzit de vreun popă bătut şi arestat pentru încălcarea proprietăţii, dar încă mai e timp.

Pentru a termina într-o manieră mai „creştină”, vă doresc tuturor un Crăciun fericit şi un an nou mai bun.