Cum m-au călărit ucrainienii

Două faruri, un stâlp lovindu-mi capul, un bum, mulţi curioşi.
Aşa coborâi eu în intersecţia de la Vladutz sâmbătă, în jurul prânzului.
Mă uit la căruţa mea, mă uit la căruţa aşezată de-andoaselea în intersecţie, a mea avea toată partea stângă ruptă, cealaltă nişte daune minore în partea din faţă. Mă apropii de conducătorul celeilaltei căruţe şi încep să-i fac capul calendar:
- Măi nene, n-ai văzut că ai un stop cât tine de mare? Pe unde naiba te uiţi?
El se uită speriat la mine şi spune ceva de genul:
- Nu zaiţ, nu pagadi…
Văleu, ruşi, îmi spun în mintea zdruncinată.
- Calm. Du iu spic inglish? Îl întreb.
- Nu zaiţ, a lităl inglish, pagadi rusna a polanski. Pogodi Ukrain.
- Ar iu ochei? Injures? Samting broc? Arm, leg ok? Kids ar ochei?
- Nu zaiţ, no understand!
Ma uit la el, la soţia lui şi la fetiţe, păreau întregi, cel puţin fizic.
Sun la poliţie, spun ca avem un accident fără victime, că vreau un echipaj, nu de alta, dar nu ma înţeleg cu ucrainienii.
Vine poliţia, ne ducem la secţie, ni se iau declaraţii, etc.
Aşteptăm câteva ore un translator. Găsim în cele din urmă, alte ore pierdute cu declaraţiile, etc.
Săracii ucrainieni erau în vacanţă. Două familii, la plimbare prin România. Era judecător în ţara lui. A fost de acord că a fost vinovat, a fost de acord să-mi deie asigurarea şi să plătească translator, amendă, să predea permisul, etc. Ba chiar mi-a lăsat număr de telefon, să-l sun când se execută plata sau dacă se execută prea greu.
Nu pot să am decât cuvinte de laudă pentru poliţia din România, cuvinte pe care le-a avut şi ucrainianul, care a ţinut morţiş să scrie acest lucru în declaraţii.

Acum începe panarama. Trebuie să aştept ca Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din România să ia legătura cu firma de asigurări din Ucraina, după care cei din urmă să trimită bani pentru repararea căruţei mele. Cel puţin atât am înţeles din minunata legislaţie din patria noastră dragă.
Sper că voi termina cu beleaua mai repejor decât am estimat eu.