Twitter şi Facebook – două necunoscute pentru mintea mea

Poate fi de vină perioada în care m-am născut sau cea în care am copilărit. În acest moment, recunosc, mă simt depăşit de tehnologie. Nu ştiu ce înseamnă “full hd” şi nici nu ştiu să utilizez Facebook şi Twitter.
Cu Facebook am avut primul contact în momentul în care am auzit de Farmville, minunatul joc în care puteam fi ţăran. L-am abandonat destul de repejor, mă dureau mâinile de cultivat roşii digitale.
În afara Farmville-ului, mi-am cam dat seama că Facebook e un fel de Hi5 oleacă mai cizelat.
Grupul meu restrâns de prieteni virtuali era unul special. Aflam de la ei cand pierdea cineva o vaca roz sau o oaie neagră. Acum lucrurile s-au schimbat. Grupul s-a mărit şi toată lumea îmi împărtăşeşte tot felul de prostii. Nu mă interesează nici cât negrul sub unghie că cineva a descoperit loverul virtual al zilei sau că, din prăjiturelele cu răvaşe virtuale, desigur, ai aflat că numerele tale norocoase sunt “6, 14, 33, 56″. Chiar nu mă interesează, însă Facebook mă anunţă de fiecare dată. Prefer să citesc prospectul de la aspirină. Este mult mai interesant.

Despre Twitter pot spune că îşi propune, foarte curajos, să revoluţioneze presa online. Sloganul lor este “Share and discover what’s happening right now, anywhere in the world”.
În schimb, nu găsesc decât nişte link-uri şi tot felul de nume cu @ in faţă.
Am înţeles că e o chestie trendy aşa că am deschis repede ciripitorul şi m-am hotărât să dau un tweet ca să vază lumea ce şmecherie plesneşte dintr-e urechile mele. Am fost total dezamăgit când am văzut că nu pot posta mai mult de 140 de caractere, cu tot cu spaţii. Am încercat să pun un titlu şi un link, nu mi-a mers. Depăşeam cu vreo 2-3 caractere. Dacă păpam nişte litere iar nu-mi convenea. Am trecut peste.
Am rămas uimit când am văzut la cei urmăriţi de mine (apropo, nu mă vedeţi, dar eu sunt acolo) că au alt fel de link-uri. Ceva de genul “http://3.yl/qru”. M-am uitat la link, m-am uitat la opţiunile pe care Twitter mi le oferea, n-am reuşit să-mi dau seama cum să fac să am şi eu link-uri scurte.
Îmi este imposibil să-mi dau seama cum pot scrie ceva în 140 de caractere. Până şi sms-urile mele au mai multe caractere…
Mă uit cu o mică invidie la cei care ciripesc şi la cei care au feţe de carte, însă trebuie să mă obişnuiesc cu ideea că m-am născut prea devreme.

SUV-ul munţilor

Nu înţeleg de ce se prezintă SUV-ul de la Dacia ca fiind un vehicul de teren. E împânzit internetul de poze şi filmuleţe cu Duster escaladând munţi. Nu va putea niciodată să facă lucrurile acestea şi abia aştept să văd primii români daţi cu roţile în sus la volanul unui Duster, în timp ce încercau să atingă Vârful Omu cu baia de ulei.

Mă trece un gând, cum că cei de la Dacia ar şti ceva ce eu nu ştiu. Oare ca în filmuleţul de mai sus vor arăta şoselele când primăvara îşi va face loc prin iarna asta prelungită?

Wordpress, express myself

Ca o paranteză, în deschidere, am observat că frecvenţa postărilor din ultimul timp a fost foarte slabă, cam un post pe lună. Sincer, mi se cam rupe că intraţi şi nu vedeţi nimic nou pe-aici.
Revenind la subiect, nu mă împac deloc cu nenea Wordpress. Nu am încercat să învăţ tainele funcţionării acestei unelte, pentru că nu m-a interesat. Am învăţat strictul necesar.
Am instalate vreo 12 pluginuri. În fiecare zi trebuie să updatez un plugin. Hai să fim serioşi. Page Navi a ajuns la versiunea 2.61. Ce râtul meu puteau să îmbunătăţească de atâtea ori la un plugin care-ţi numerotează paginile blogului? De la pagina 50 în sus nu mai numerota? Care e treaba?
La Wordpress îmi apar, cam odată la 2 luni, două benzi galbene în partea de sus, care îmi papă cam un sfert de monitor. Trebuie să updatez Wordpress ca să scap de ele. Eu momentan folosesc vreo 2 butoane în toată minunăţia asta de utilitar! Nu simt nevoia de updateuri atât de dese!
Nu-mi băgaţi aia cu siguranţa mediului online şi alte baliverne. Stau pe un scaun, în faţa monitorului în momentul ăsta! Ce mi se poate întâmpla de îmi trebuiesc 10 updateuri pentru a fi cât de cât în siguranţă? E un blog, dacă-l pierd fac altul, nu simt nevoia de atâta pază… În plus, nu vine nici un agent de securitate să se ţină de capul meu “hai să te păzesc, hai să te păzesc!” în rl. Online, plua, daca nu fac update, nu-mi dispar dungile galbene.
Pe lângă asta, există “experţi Wordpress”. Ce naiba o fi aşa impresionant la ei, nu ştiu, ca un “expert MS Office” mi se pare mai şmecher.

Educaţia sexuală, misterul şcolilor româneşti

Când era Ficăţel elev, se întâmpla, cam odata pe lună, să vină nişte tanti cam “nefe” şi să ne povestească lucruri legate de educaţia sexuală. Ficăţel era bucuros nevoie mare pentru că nu era nevoit să asiste la ora plictisitoare ce se desfăşura în acel moment.

Cele două tanti vorbeau, în principal despre două lucruri:
- dacă nu porţi căciuliţă, faci sex şi eşti băieţel, ţi se umflă puţa, îţi apar bubiţe, te mănâncă cocoşelul, etc;
- dacă nu poartă bărbatul căciuliţă sau dacă nu iei pastiluţe şi eşti fetiţă, îţi curg substanţe dubioase din păsărică, te mănâncă ciocârlia, poţi să ai o secreţie uriaşă, ce se dezvoltă în vreo 9 luni, etc;

Prelegerile doamnelor experte în “educaţie sexuală”, erau cam în dorul lelii şi acompaniate de împărţirea pliantelor cu informaţii despre tot felul de boli, cu imagini ataşate, cărora, sincer, chiar nu aş fi simţit vreodată nevoia să le văd manifestările, exemplificate pe un corp uman.

Îmi dau seama că se cheltuiau, anual, sume uriaşe pe orele acestea.
Eu am înţeles de prima oară lucrurile acestea şi le şi ştiam în mare înainte să îmi explice ele lucrurile acestea. Nu înţeleg de ce simţeau doamnele respective să ne repete acest lucru la fiecare întâlnire. Până la urmă, unde era educaţia? De ce nu ni se explica unde este punctul G? De ce nu învăţau duduile că nu este mişto să muşte cocoşelul unui bărbat şi o lăsau să înveţe lucrul acesta la primul act sexual oral, după ce auzea printre dinţi un “‘tu-ţi morţii mă-tii, nu muşca” de la partener? De ce nu ni se spunea că femeile pot avea orgasm multiplu sau cum putem face femeile să aibă orgasm multiplu? Ar fi mult mai bine dacă s-ar învăţa lucrurile acestea din şcoală.

Nu mă înţelegeţi greşit, mintea mea bolnavă nu se gândeşte la un popor plin de femei maestre în pat, cu toate că este o idee pe care o să o păstrez. Mă refer la lucruri care te ajută în viaţă. Până la urmă, sexul este o activitate de bază în orice societate. Cele mai importante relaţii interumane se bazează pe el. De ce trebuie să învăţăm de la dascălii noştri numai lucrurile rele ce ni se pot întâmpla practicând această activitate? De ce nu aflăm lucrurile bune?

Nu trebuie să investighez prea mult, însă, în legătură cu desfăşurarea orelor de educaţie sexuală (despre care am auzit că reprezintă materie în orar în acest moment), sunt convins că se povestesc exact aceleaşi lucruri. Cum s-o putea gândi cineva că poate capta atenţia unor copii de şcoală primară sau generală repetând aceleaşi lucruri la infinit nu îmi dau seama, dar presupun că nici nu prea interesează pe nimeni.

sursa foto: http://genxxl.com/

Românul, bun la toate

Dacă mai aveţi dubii în privinţa faptului că românul este bun la toate, aruncaţi un ochi peste lista de mai jos. Pe ejobs ai posibilitatea de a apasa pe link-ul “cei care au aplicat la acest job au mai aplicat si la…”.

Realitatea Realităţii

Astăzi am auzit la Realitatea TV o pildă care mi-a zguduit imaginea pe care o aveam până în acest moment despre o acţiune pe care o întreprindem regulat, cumpărăturile. Nu ştiu cine face textele fătucii care făcea astăzi un reportaj printre rafturile unui magazin, însă astăzi a spus un mare adevăr:
“Cu cât petreceţi mai mult timp la cumpărături, cu atât veţi cumpăra ceva!”

De ce mi se par sărbătorile un mare fâs

Dintr-un motiv sau altul, sărbătorile mă cam morocănoşesc. Să vorbim puţin despre lucrurile care mi se par penibile şi de prost gust în preajma acestor momente pline de însemnătate pentru poporul român:

mesajele – ce regulă biblică spune că un mesaj plin de gânduri bune trebuie sa fie kilometric şi să conţină anumite cuvinte clişeice, cum ar fi: lumină, gânduri, etc? Ce înseamnă până la urmă „fie ca lumina sărbătorilor să vă aducă…”. Ce naiba îmi poate aduce lumina? De ce nu îmi doriţi de-a dreptul „fie ca tu să fii sănătos şi fericit…”? Îmi imaginez că cei care au inventat mesajele de genul ăsta, au amestecat într-o căciulă bileţele care conţineau cuvintele „sănătate”, „fericire”, “noroc”, “bani”, “urez”, “lumină”, „sărbătoare”, „sfântă”, după care le-au extras şi le-au pus pe hârtie pentru a realiza magicele urări.
telefoanele – ştiţi chestia cu sunatul cuiva la ora 00.05 în noaptea de Revelion? Chiar nu ne-am dat seama, de câţiva ani, că acest lucru nu funcţionează niciodată? Îmi şi imaginez angajaţii unei reţele de telefonie mobilă, adunaţi în jurul unui ecran după ora 00.00, stând şi râzând la datele care se desfăşoară cu repeziciune: „Iar încearcă idioţii să deie telefoane…” Ai mai multe şanse să vii să-mi spui urările în faţă, decât să reuşeşti să mă suni…
traficul şi îmbulzeala – exact în perioada asta şi-a amintit toată lumea că trebuie să cumpere făină şi ulei. Înţeleg să fie cozi la carmangerie şi la cofetărie. Dar sunt cozi peste tot. Majoritatea lucrurilor care se cumpără în această perioadă puteau fi cumpărate lejer cu vreo lună sau chiar două în urmă.
colindătorii – dacă trăiam într-un sătuc izolat, în care ne păstrăm tradiţiile şi obiceiurile, înţelegeam să vină colindătorii. Aici mă trezesc la uşă cu trei mucoşi, dintre care doi sunt ţigani. Ei care cântă un colind învăţat pe de rost în timp ce-mi flutură în faţa ochilor un băţ cu flori pe el. Eu oricum văd în Crăciun motiv de băută şi mâncat cârnaţi. De ce îşi fac colindătorii impresia că mă bucur când îi văd?
popa – ei bine, popa nu este un simplu colindător. El este „the one”. Colindătorul colindătorilor. Un fel de Godfather al colindului. El este mai presus de lege, de orice. El nu cere voie. El se pune pe cântat şi-ţi intră în casă. Nici un „pot să intru”, nimic. El intră direct. Dar cine mama mă-sii îi permite să-mi încalce proprietatea. N-am auzit de vreun popă bătut şi arestat pentru încălcarea proprietăţii, dar încă mai e timp.

Pentru a termina într-o manieră mai „creştină”, vă doresc tuturor un Crăciun fericit şi un an nou mai bun.

Zgârietura la români

Acum cateva zile am avut un incident oarecum nefericit în trafic, mai exact, am atins maşina unui alt participant la trafic. Vina a fost bineînţeles a celuilalt, pentru că a stat în calea nebunului. Daunele lui: un stop spart, daunele mele, portiera puţin înfundată şi bandoul smuls. A doua zi, la constatare, nenea de la asigurări îmi spune “vă costă vreo 500 de lei să o reparaţi…”. Eu i-am zis “hăhăhă, păi nici nu mi-a trecut prin gând să o repar”. „Ei, e cam urâtă aşa, ar trebui să o reparaţi”. Bandoul l-am lipit, am observat că vopseaua n-a fost zgâriată, am trecut peste, fără să dai nici un leu la vreun service. În concepţia mea de ruptă din soare, nu văd de ce aş da bani pentru a repara o chestie atât de minoră. Adică, dacă mă uit în oglindă, aş putea repara ceva la mine mai degrabă. Puţin chit pe chelie, niste şmilgher pe burtă, etc.
Până la urmă de unde obsesia asta cu “nici o zgârietură”?
Aţi observat ce afectaţii sunt unii homo sapiens pentru că au o zgârietură pe maşina? Păi dacă aveau de gând să-şi păstreze autovehiculul în starea iniţială, de ce naiba îl mai conduc? Să-l lase în garaj, ca sunt şanse mai slabe să-l zgârie.
Ameninţările privitoare la zgârierea maşinii mi se par puerile. „Băi, îţi găseşti maşina zgâriată”. Aşa, şi? Care e treaba cu zgârietura? Înţeleg ameninţarea dacă îmi spui că-mi iei roţile, asta ar fi nasol. Dar cu ce afectează o zgârietură armonia din viaţa mea?
N-am auzit pe nimeni să spună că a găsit zgâriat un lucru mai de preţ decât maşina. Aş înţelege situaţia atât de “gravă” dacă ar veni cineva la mine şi mi-ar spune cu ochii în lacrimi „Uăi, să vezi ce-am păţit ieri. Am ajuns acasă şi mi-am găsit nevasta zgâriată. Degetul inelar, de la tăiat cartofi. Ce ma fac?”

De ce mi-aş dori să fiu funcţionar public (1)

Eu: Vă aduc documentele puţin mai tarziu, cand le iau şi eu de la beneficiar.
Jita de la primărie: Astăzi nu se poate, în vreo 30 de minute nu ne mai găsiţi, e ziua primarului…

Din acest motiv aş dori să fiu funcţionar public. Apar sărbători “legale” exact când nu te aştepţi.

Cum să fii ţăran online

Ştiu că vă aşteptaţi la încă un articol despre blogosferă, însă nu despre asta vreau să vorbesc, ci despre Farmville de pe Facebook.
Cu acest joculeţ am făcut cunoştinţă de pe blogul Ralucăi.
Nu am fost prea încântat de idee, personajele mele preferate din World of Warcraft nu se găseau pe acolo, dar am hotărât să-l încerc.
În acest moment, discuţiile între angajaţii unei firme de proiectare se rezumă la: “Ai muls vaca?”, “Trimite-mi mă şi mie un porc”, “Culeg căpşunile!!!”.
Sunt un ţăran online, de level 16 şi mi-am axat cultura pe zmeură şi bostan.
M-am prăpădit de râs când am văzut că vacile maro dau lapte cu ciocolată.
Vă invit să-l încercaţi şi voi.