Recomand cu căldură huse.ro

Huse.ro este site-ul unei firme din Arat care se ocupă cu producerea de huse auto pentru diferite tipuri de căruţe. La început am fost puţin sceptic, dar până la urmă m-am gândit, ce dracului, odată îşi ia omul huse.
Am făcut comanda, 250 de lei a făcut toată afacerea. Mai scumpe decât husele din bazar, dar merită fiecare bănuţ datorită calităţii.
Am şi o maşină mai ciudată, cel de la care am cumpărat-o a uitat să-mi dea două portiere, aşa că am pe scaunele din faţă mânere pentru a rabata scaunele. Făuritorii huselor magice au ţinut cont de acest lucru, au făcut găurele cusute pe margine în zona respectivă, ceea ce este minunat. De asemenea, am găuri cu arici şi în zona pungilorcuaer din scaune, astfel, am mai puţine şanse să mor repede.
Sistemul de prindere nu este clasic. Există şi şnururi, dar şi sistem click-clack, ca la ghiozdane. Un lucru foarte frumos.
Există mii de moduri în care vă puteţi configura husele. Culoare, materiale, tot ce vrei.
Am aşteptat vreo lună realizarea lor, însă am înţeles că altora le-au venit mai repede. Dacă vreţi o husă de calitate, îi recomand din tot sufletul.
Nu am fost plătit să scriu articolul ăsta, doar am rămas plăcut surprins de calitatea produselor oferite de această firmă.

Suntem o oală de zâmbăreţi

Folosesc mesagerul iahu de vreo 5 ani. De atunci am devenit o faţă galbenă. Câteodată zâmbăreţu’, uneori plângăciosu’ ba chiar vomitătoru’ în zilele proaste.
Personalitatea din spatele tastaturii este o pură ficţiune. Cui îi pasă cine eşti, când îţi arăţi fericirea în felul acesta: :). Eşti un amuzant din start, chiar dacă eşti un pulărău virgin cu coşuri pe 80% din suprafaţa corpului.
Eşti amuzant, mă faci să fiu o faţă zâmbăreaţă care râde şi face rotocoale pe monitor. Mă superi, mă faci roşu de îmi plesnesc timpanele.
V-aţi gândit cum ar arăta corpul feţei zâmbăreţe? Cum ar fi dacă ar fi un gras, cu urme de muştar pe tricoul galben, neschimbat de o saptămână? Aţi mai zâmbi suav când vedeţi un zâmbăreţ că apare pe ecran? Eu nu. Dacă analizăm zâmbăreţii, nu aş vedea alt corp. Forma rotundă a capului îl dă de gol. Bine, şi oamenii-băţ au capul rotund, dar ei nu fac parte din povestea noastră în aceste clipe tulburi. Pot pune pariu că zâmbăreţii sunt nişte graşi care mănâncă şaorma. Chiar mai pun un pariu. Mănâncă şaorma moca. Eu dacă aş fi şaormar, aş da şaorma moca zâmbăreţului. Cât timp nu face pe vomitătoru’.
Cu riscul de a cita o paraşută clasică: “pe internet eşti cine vrei”

Românul are după ce bea apă

…după medicamente

M-au prins

M-au prins, m-au taxat. 120 de lei in 48 de ore, 82 km/h in localitate.

Investiţii ideologice româneşti

INVESTÍŢIE, investiţii, s.f. 1. Plasare de capitaluri în întreprinderi industriale, agricole, comerciale etc., cu scopul obţinerii de profituri; (concr.) capitalul plasat. 2. Alocare (de către stat) a unei sume şi a altor mijloace materiale pentru crearea de noi fonduri fixe, pentru lărgirea, reutilarea şi modernizarea celor existente; (concr.) suma alocată, fondurile alocate. [Var.:

CUMPĂRÁ, cúmpăr, vb. I. Tranz. 1. A intra în posesiunea unui lucru, plătind contravaloarea lui cu bani. ♢ Expr. Cum am cumpărat-o, aşa o vând = cum mi s-a povestit mie, aşa povestesc şi eu altora. 2. Fig. A câştiga de partea sa pe cineva, plătindu-l; a mitui. – Lat. comparare.

Mă amuză şi în acelaşi timp zgârie pe ureche când aud pe cineva făcând “o investiţie”. Aud aproape zilnic texte de genul “Am făcut o investiţie bună cu maşina asta (n.m. personală)”, precum şi multe altfel de propoziţii, toate având în comun un singur cuvânt, “investiţie”. Conform DEX-ului şi nu în ultimul rând a logicii, cumpărarea unui produs care nu aduce beneficii materiale în urma cumpărării sale nu poate fi considerat o investiţie, ci o cumpărare sau o achiziţionare.
De exemplu, unui autoturism, îi scade valoarea cu aproximativ 30% odată ce părăsim dealerul.

Lucrurile pe care le-am explicat mai sus sunt lucruri simple, care nu spun mare lucru, însă consider că unii chiar cred ceea ce spun. Chiar consideră plătirea unei sume de bani pe un produs care nu produce nimic “o investiţie”. Putem vorbi de o aşa zisă mentalitate “românească”. Cu toate că nu îmi place generalizarea geografică sau etnică, în cazul de faţă consider că se potriveşte.
Aşa zisele investiţii pot fi considerate investiţii, însă pe plan spiritual. Majoritatea românilor au dorinţe foarte păguboase.
În ordine, cred că aş putea enumera:
a) un telefon şmecher;
b) haine “de firmă”;
c) o maşină scumpă;
d) un apartament în cea mai bună zonă a oraşului;
e) un teren liber şi intravilan şi finanţare pentru construirea unei locuinţe “pe pământ”;

Voi defalca punctele de mai sus:

a) un telefon şmecher – primele telefoane mobile erau foarte mari şi grele. A urmat o perioadă în care au apărut telefoane mici şi scumpe. Toată lumea şi le dorea. Lucrurile au evoluat, au apărut sunetele polifonice, telefoanele cu cameră, mp3, 3g, wlan, etc. În România se vând excelent telefoanele foarte scumpe. Mitocănia ne îndeamnă să ne luăm un telefon multimedia şi să ascultăm muzică la el, fără căşti, pe stradă. Îl scoatem pe masă în baruri chiar dacă nu avem baterie, îl ţinem cât mai ciudat la ureche, cu cotul sus, într-o parte, cu mâna stângă la urechea dreaptă, în orice mod care poate influenţa privirile celorlalţi asupra minunăţiei de aparat. De asemenea, vom vorbi foarte tare la el, chiar vom ridica vocea foarte tare atunci când înjurăm. Chiar dacă telefonul citeşte pdf-uri, doc-uri, are un organiser impecabil, 3G, îl vom folosi doar pentru vorbit şi ascultat muzică. Ne vom da mari: “Am treige!” “-Il folosesti?” “-Nu!”.

b) haine “de firmă”. Eu sunt conştient că există firme care produc haine foarte bune, dar şi gama de produse este foarte variată. În România, găsim mereu asortate tricouri Adidas cu pantaloni de stofă Armani şi pantofi Converse. Nu merge. În ultimul timp observ tot mai mulţi “bălţaţi” pe stradă. Tricouri foarte urâte, combinaţii de culori complementare, fără pic de gust, însă semnul “Puma” de pe spate mă face să fiu invidios. Noi nu ne îmbrăcăm cu haine în care să ne simţim bine. Ne îmbrăcăm cu adidiaşi Adidas (nu am văzut în viaţa mea un adidas de la Adidas sau Reebok care să îmi placă), Pantaloni “de la Kenvelo” – sincer nu am văzut prea multe produse care să îmi placă la Kenvelo şi tricouri Puma. Nu îmi plac desenele cu animale pe mine, nu consider că mă poate reprezenta aşa ceva. Da, aş purta adidaşi Adidas dacă aş ieşi să alerg, am dat un plus la ceea ce am probat pentru comoditate. Dar nu m-aş duce la o întâlnire de afaceri cu aşa ceva. Aş părea snob.

c) o maşină scumpă – Chiar dacă vei plăti 70% din salariu pentru următorii 5 ani şi vei trăi în continuare pe spinarea vecinilor, Mercedesul din faţa blocului este un semn de bunăstare. Deja eşti în altă lume. Nu îţi spune nimeni: “Bună alegere ai făcut cu maşina asta scumpă, în primul rând pentru că vei avea prioritate peste tot”. Cu toate că nici majoritatea şoferilor nu vor şti asta, tu vei fi sigur că vei avea prioritate peste tot. Semnele “stop” şi “cedează trecerea” sunt pentru “tăranii cu Dacia”.

d) un apartament în cea mai bună zonă a oraşului. Chiar dacă locuieşti într-un oraş mic şi îţi schimbi locul de muncă odată pe an, cea mai bună alegere este un apartament foarte aproape de zona în care lucrezi în acest moment. Străbaţi oraşul în 10 minute şi ajungi foarte repede dintr-un loc în altul din cauza traficului uşor, dar tu trebuie să ai casa aproape de locul de muncă. Există 50% şanse ca următorul loc de muncă să fie foarte departe de apartament, dar nu contează. Tu cumpără-l, chiar dacă te costă dublu decât într-o zonă mai bună. Oricum, zonele se cam schimbă de la o zi la alta în oraşele micuţe, aşa că o asemenea “investiţie” îţi va aduce, mai mult ca sigur, câştiguri negative în viitor.

e) un teren liber şi intravilan şi finanţare pentru construirea unei locuinţe “pe pământ”. În România, persoanele fizice construiesc mult mai mult decât societăţile. Mi se pare o impertinenţă. Nu percepem că putem cumpăra locuinţe deja construite. În plus, proiectele propuse de arhitect sunt “pentru proşti”. Acesta este motivul principal pentru care vă apar vecini care vă iau toată priveliştea. Acesta este motivul pentru care, în zone cu multe construcţii vechi, cu nivel de înălţime maxim P+1, apar căsoaie cu turluţe şi cocoşi.

Am început dintr-un loc şi am terminat în altul, oricum, ideea este că mi se pare imposibil să nu utilizez anumite clişee de genul “mentalitatea românilor”, sau “românilor le place să…”, clişee care încă mi se par aiurea, auzite din partea altcuiva.

Amintiri îngheţăţoţereşti

Căldură mare = cantităţi imense de îngheţată pentru mine. Cred că am mâncat toate mărcile de îngheţată comercializate în România de la începutul primăverii până în prezent. Nici una însă nu mi-a putut oferi gustul “îngheţăţii” parfe. Această minunăţie se găsea pe vremea lui nea’ Nicu’ şi arăta ca un pachet de unt. Avea un gust unic. De lapte şi vanilie (parcă avea şi un strat de ciocolată din câte îmi amintesc), o minunăţie pentru papilele mele gustative. Mă duc peste tot şi întreb dacă mai există aşa ceva. Nu mai există.
Când eram mic, ţin minte că străbătea taica-miu nămeţii iernii ca să îmi cumpere îngheţată. Iarna o lăsam mai uşor, însă vara începeau concursurile. Acestea aveau diferite reguli, însă acelaşi scop, mâncatul de îngheţată. Mâncam cel mai repede o îngheţată printre băieţii de la bloc şi puteam să mănânc cea mai multă. Parcă recordul a fost de 12 îngheţate la dozator, record doborât anul trecut, când am devorat 2 kg de îngheţată într-o seară.
Un lucru pe care l-am observat, tot caut îngheţata “cea mai buna”, însă nici una nu are gustul acela. Gustul unic oferit de îngheţata parfe din copilărie.
Dacă ştiţi o marcă de îngheţată care se apropie de acel gust, spuneţi-mi şi mie, ajutaţi un om sărman să găsească dragostea congelatorului din copilărie…

O să vă înjur…

Pentru că mi s-a spus că scriu împotriva unora numai pentru a aduna trafic, trebuie să pup repejor nişte cururi ca să nu creadă lumea că sunt aşa. Sper să nu îmi scadă traficul după acest articol, oricum, dacă pierd un vizitator, traficul se înjumătăţeşte, aşa că n-am ce face. Tot pentru trafic încerc să scriu des pe blog. Din acest motiv, ultimul articol a fost postat acum o săptămână sau două.
(începe pupatul)
@ B, Redandblue, victorblog, îmi cer scuze, ma iertaţi că n-am putut participa la campania voastră (s-a terminat pupatul) de puţoi. Promit că următoarea dată când veţi face o campanie voi scrie de bine.
Îl felicit pe Bleau, singurul din cei enumeraţi de mine care a ştiut să explice ceea ce a scris şi de asemenea a corectat micile greseli de scriere pe care le-am semnalat.
Cât despre cei enumarţi mai sus, voi, filosofilor blogoreici, supra oamenilor cu tastatura, homo sapienşilor supradezvoltaţi din punct de vedere intelectual, încercaţi să mai ştergeţi flegmele care vă fac aşa flegmatici de obicei.
De fiecare dată când fac o critică, mi se întoarce un răspuns prostesc.
De săracul serginho m-am mai luat la dansul pe blog. Dupa cum se poate observa, blogul, la prima vedere, este blogul unui analfabet. Mi-a răspuns de fiecare dată foarte acid la observaţiile pe care i le-am făcut. În schimb ştie să îmi dea 10 mesaje pe Yahoo Messenger prin care mă invită să văd poze cu femei dezbrăcate.
Doar pentru că observ anumite greşeli sunt catalogat drept un mare idiot, incult şi prost. Păi voi credeţi că Eminescu i-a spus lui Călinescu: “Băi prostule, ce-ai scris mă de poeeziile mele?? Căcatule! Incultule!!!” Nu cred.
Dacă scrii un articol cu curul, iar eu îţi las un comentariu prin care îţi demonstrez că nu ai dreptate, că eşti prost informat, sau doar prost, tu mă consideri un vânător de trafic? Îţi las comentariul în speranţa că vei schimba ceva, că te pot ajuta cu ceva, însă tu, în loc să îmi mulţumeşti, mă înjuri.
Drept consecinţă, nu voi mai vorbi frumos. Dacă văd o greşeală mai mare la tine pe blog, îţi las un comentariu în care îţi înjur toată familia, de la maimuţă până la copiii tăi, doar ca să fiu sigur că vei înţelege mesajul.

Mărcile altora pe care le utilizez aproape zilnic

Raluxa, Mirelush, vă ofer ocazia de a mă analiza şi de a comenta prostii, aşa cum şi eu am făcut. Succes.

Ghidul bloggerului autohton

Scrisul despre bloggeri este un lucru dependent. Mereu îmi vine o idee despre ceva interesant, vreau să o scriu, văd că scrie altcineva despre lucrul acesta şi mă las păgubaş, aşa că îmi vine să scriu despre bloggeri. E urât, încerc să scap de obiceiul ăsta supărător.
Astăzi voi vorbi despre blogger ca un “EL”. Nu voi menţiona pe nimeni, nu din motive morale, ci pentru că sunt prea mulţi de menţionat. Ca să fii blogger, trebuie să îndeplineşti unele condiţii. Dacă tu alegi să fii altfel, poţi să ştergi contul şi toate articolele pe care le-ai scris. Sau poate îţi place să fii înjurat. În cazul acesta, scrie în continuare.

1) Trebuie să poţi scrie despre orice şi în acelaşi timp despre nimic. Un student la filosofie are un plus la acest capitol. Trebuie să pari mereu filosof. Să scrii texte pe care nu le înţelegi. Gândeşte-te, dacă tu, autorul textului, nu îl înţelegi, cititorul nu va înţelege absolut nimic. Cititorii se împart în două categorii în acest caz. Cei care vor citi textul şi vor spune “ce dracului vrea dementul să spună? e idiot, nu poate lega două idei” şi cei care vor citi creaţia ta şi vor gândi “ce tare a scris ăsta, foarte tare, mai am de citit filosofie până să-l înţeleg”. Prima categorie lasă commenturi “marş mă de-aici”, a doua categorie, “ai perfectă dreptate!”. Să fim serioşi, oricine scrie ceva, are, din punctul lui de vedere, dreptate. E normal să am dreptate, tu spunându-mi asta mă faci să mă fac să scriu în continuare texte fără înţeles.
2) Nimeni nu îţi poate spune că nu ai dreptate. Cine sunt ei să te judece. Spune-le repede să nu te mai viziteze şi treci peste. Răspunsul acesta este des întâlnit: “dacă nu îţi place, nu mai intra”. Păi dacă faci spam ca idiotul, normal că dau click pe blogul tău, măcar din curiozitate sau greşeală.
3) Scrie şmechereşte. Dacă pentru tine, literele înşiruite “lol”, “wtf”, “kewl”, “marphă”, “pewla”, “twitter” nu înseamnă mare lucru, treci la punctul 4). Trebuie să scrii mişto, ca să intre şmecherii la tine pe blog. De asemenea, în text trebuie să foloseşti mai multe caractere decât ar fi normal, care ar trebui să arate aşa: :)), ;), :), :(, :(((((, =)), _I_. Chiar dacă nu ai setată platforma să îţi recunoască zâmbăreţi şi plângăreţi galbeni, tu pune-le oricum, oferi cursivitate textului.
4) Fii ocupat. Nu ai mai scris pe blog de o săptămână pentru că ai preferat să te uiţi la porno şi să te masturbezi, spune elegant că ai avut un “meeting” de afaceri. Nu ai avut timp să scrii.
5) Fii polivalent. Vizionezi desene hentai când vrei să urmăreşti ceva care îţi provoacă intelectul? Tot ce citeşti sunt etichetele de pe sticla de bere? Nu e nici o problemă. Cei care îţi vor citi blogul nu au de unde să ştie asta. Arată-te interesat de cinematografie, artă, muzică clasică, autori ruşi, filosofie greacă. Promovează cititul chiar dacă nu îl practici. Dă bine.
6) Spune NU manelelor. Chiar dacă singurul CD originilal din colecţia ta de muzică este “Chef de chef – volumul 4″, nu recunoaşte nici în ruptul capului că asculţi manele. În online manelele sunt un subiect tabu. Spune doar că nu suporţi maneliştii, chiar dacă spartul seminţelor şi băutul de bere la 2 litri în faţa blocului sunt singurele tale activităţi offline.
7) Blogul tău trebuie să aibă un aspect unic. Tema este foarte importantă pentru blogul tău. Este foarte greu să alegi tema potrivită. Alege o temă care îţi place şi uită-te pe mai multe bloguri. Dacă o mai găseşti în altă parte, schimb-o. Tu eşti unic. Singura temă unică pe care o poţi alege este una cu fondul roz şi scrisul verde? Alege-o, n-ai nimic de pierdut. Cititorii tăi vor trece peste asta, deoarece conţinutul contează. Vor copia textul într-un fişier word şi vor citi ceea ce scrii. E simplu.
8) Fii ecologist. Arunci pachete de ţigări, coji de portocale, diferite ambalaje pe balcon? Fă poză şi pune pe blog spunând cât de nesimţiţi sunt vecinii tăi. Eventual găseşte o campanie “verde” şi pune bannerul lor la tine pe blog.
9) Arată sfinţeşte. Te îmbeţi şi dormi pe stradă ca să nu te vadă părinţii în halul ăsta? Scrie că bei doar sucuri naturale. Nu ai avut o prietenă pe care să o termini? Scrie că preţuieşti femeia şi o consideri un lucru sfânt. Micii cu bere şi ceafa de porc sunt singura ta plăcere? Scrie că mănânci vegetal. Când te duci la restaurant şi te dau chelnerii afară pentru că te-ai îmbătat şi te cerţi cu cei de la alte mese, scrie că ai fost în restaurantul respectiv şi chelnerul a uitat să îţi aducă sare şi spune că este inadmisibil să se poarte aşa cu un client de talia ta. Chiar dacă eşti Zuma master la muncă pentru că nu a venit maşina cu navete de cărat, scrie că subalternii tăi sunt nişte idioţi.
10) Scrie despre cât de naşpa e ţara în care trăieşti. Statul îţi dă şomaj 400 de lei, soţiei tale îi oferă 2 ani concediu pre şi post natal, plătit cu 50% din salariu, scrie că trăieşti în cea mai nasoală ţară din lume. Nu poţi să pleci pentru că afacerile tale nu se pot desfăşura fără tine.
11) Pune filmuleţe pe blog. Scrisul îţi dă bătăi de cap. Nu prea înţelegi când trebuie să pui “sa” şi când trebuie “s-a”, filmuleţele nu cer mult scris. Propoziţia “cea mai tare fază” nu conţine cratimă. Foloseşte această propoziţie la fiecare filmuleţ pe care îl pui pe blog.
12) Zoso e un fraier. Te uiţi la blogul lui Zoso cu invidie. Ai vrea să ai şi tu vizitatori şi reclame şmechere în dreapta, pe care să primeşti bani. Scrie că zoso e fraier. Chiar dacă ai 30 de ani şi locuieşti cu părinţii spunându-le că “ai munci orice, dar nu găseşti”, consideră-l un fraier că trăieşte din blogging.
13) Scrie despre SEO. Chiar dacă blogul tău se numeşte “muculeţulverde” şi la căutare, google te găseşte pe pagina a 2-a, dă sfaturi. Ia 3-4 idei de pe alt site modifică-le puţin. Ideea este aceeaşi, doar că ai mai adăugat nişte greşeli gramaticale. O să îşi dea lumea seama că este scris de tine şi vei fi considerat un SEO master.

Mă opresc aici. 13 reguli pe care multi bloggeri le respectă cu sfinţenie. Sperăm că le vor folosi în continuare, ca să avem şi noi, ăştia care scriem despre bloggeri când ne plictisim, subiecte de distracţie.

Ca să fii cul, trebuie să ai cu ce

A apărut în ultimul timp o “campanie” care se numeşte “Ca să fii cool, trebuie să fii viu”. Luând denumirea ad-literam, majoritatea morţilor sunt mai “cool” decât cei vii. Persoanele moarte sunt mai valoroase.
Campania vrea să atenţioneze şoferii care conduc ca mine să nu mai facă asta. Laud iniţiativa, însă mă deranjează că s-a realizat sub formă de “leapşă”. Adică s-a pasat titlul şi ideea de la un blogger la alţii şi au început să se facă tot felul de articole. Unele bune, altele proaste. Cum nu sunt genul de om care voi ridica în slăvi articolele bune, le voi coborî în noroi pe cele proaste.

Blogpolis ne spune următoarele:

Ca să-i dai “în gură”, “s-o calci până-n podea”, “s-o arzi în blană” să fii şmecher la volan, trebuie să te ţină să calci în picioare şi toate lucrurile pe care le preţuieşti, visurile tale, prietenii, familia, cei ce te iubesc, viaţa ta – totul, într-o secundă, toate lucrurile frumoase pe care le-ai trăit şi le-ai fi trăit dacă n-ai fi ales să fii un pic prea…şmecher.
Nu au şmecheraşii care îţi taie faţa atât teribilism în ei, cât are fraza aceasta.

Iar dacă nu-ţi pasă prea mult ce ţi se întâmplă ţie însuţi, gândeşte-te cum ar fi să trăieşti o viaţă întreagă ştiind că de mâna ta cool, care rupe schimbătorul şi roteşte volanul ca pe-un titirez, au murit alţii, poate chiar prietenii tăi, poate chiar familia ta. Ştiind că deşi ai scăpat, o să rămâi cu sufletul pe veci între fiarele alea contorsionate. Ceea ce înseamnă că de fapt tot mort o să fii, mort pe dinăuntru – şi nici asta nu-i cool deloc. Aşa că mai gândeşte-te. Maşina-i un mijloc de transport, tu şi eu suntem oameni din carne şi oase, lasă filmele că Vin Diesel are cascadori care-i fac figurile alea de douăzeci de ori până ies, pe când vieţii tale n-ai cum să-i tragi “duble”.

Păi nici de pasageri nu prea îmi pasă, cine i-o pus să se urce cu tâmpitu’ în maşina?
Duble se pot trage. Spre exemplu, ieri am lovit oglinda unui Logan şi era să o rup. Astăzi, în altă zonă, iar era iar să rup oglinda unui Logan. Parcă trăiam un deja-vu, totul se mişca cu încetinitorul în jurul meu.

Santiago ne spune:

Şiai că pana în martie 2009 au murit 20 de indivizi numai in Bucureşti?!

Până în martie înţeleg. Dar de când?

“Vai iubitule, te iubesc enorm acum că eşti mai mulţi! Eşti cei mai tari!” Îţi spune prietena în timp ce-ţi priveşte trupul sfârtecat de ceva camion… Să mai continui? Ar fi trebuit să pun poze, că alea sunt dovada “vie” “coolness-ului” unora, dar mă abţin, nu vreau să transform articolul ăsta într-un horror show…

Eşti cei mai tari, marfă. Nu ştiu dacă cititorii tăi doresc ca tu să “continui”. Mie îmi place să continuu.

Fii cool ajutând un om!
Fii cool citind o carte!
Fii cool oferind un floare!
Fii cool lăsându-te de drogul tău!
Fii cool fiind mai bun, măcar pentru o zi!
Fii cool aducându-ţi aminte de ai tăi, care-ţi poartă grija şi-ţi duc lipsa!

Ce-mi plac mie enumerările astea care încep cu aceleaşi cuvinte. Este o unealta foarte utilă atunci când vrei să pari deştept. Aşa spun si io: Am fost şi am cumparat pâine, am fost şi am cumpărat ouă, am fost şi am cumpărat iaurt, am fost şi am cumpărat salam. De ce am facut asta te vei intreba, tu, tu care esti tu mirific cititor. Am făcut asta ca să mănânc.

pe blogul DeToate găsim o înşiruire de idei, puse cap la cap. Autorul nu ştie despre ce vrea să vorbească. Ca o concluzie, ca să fii viu nu e bine să asculţi muzică la telefon fără căşti pe stradă.

Alexandru Bleau ne spune:

Ma refer la o gandire de genul: Intru in depasire cand nu am curba si nu vad pentru 100 de metrii masina pe strada; ma odihnesc si beau o cafea inainte de drumuri lungi (si orice drumuri de fapt); ma uit in stanga si in dreapta chiar daca am verde;

la 100 de “metrii”, pluralaţi aşa cum l-a învăţat profesorul de română pe Andrei, ai loc să depăşeşti, să faci o întoarcere şi să mai depăşeşti odată. Uită-te tu în stânga şi în dreapta când ai verde şi speră să nu fiu în spatele tău, că te claxonez 200 de metriiii.

Daca beau, am cine sa conduca in locul meu?; Nu ma grabesc in circulatie si intersectii doar pentru ca cineva claxoneaza in spatele meu si exemplele continua!

Dacă bei, ai cine să conducă în locul tău? Am eu un vecin care face meditaţii la română. Îţi aranjez ceva. În timpul liber repară televizoare şi frigidere, dar e bun la limba română.

Si o lectie foarte importanta de la sofat pe care poate multi nu v-au spus-o: Cand iti iasa in cale un pisica/vulpe/caine pe strada…CALCA-L! Este poate cea mai buna sansa pentru ca tu si restul din masina sa scapati cu viata.

Dacă vrei să-ţi strângi farurile cu făraşul de pe şosea, aşa să faci.

B-ul ne cuvântează:

Eram pe la Snagov. În faţa mea unu cu o Dacie Logan mergea cu 70-80 la oră. Eu după el, cu aceeași viteză. Drum liber, frumos. Se face o intersecție cu un drum de țară la dreapta. Boul din faţa mea pune frână brusc și intră pe strada aia. Eu mergeam cam la 2-3m distană faţă de el.

Păi dacă tu stai la 2-3 metri distanţă la 80 km/h, cum poţi să sfătuieşti pe alţii că nu e bine?

Nu am nimic împotriva “campaniilor” de genul acesta, dar mă enervează toate verzele care îşi dau şi ei cu presupusul. Oare nu era mai bine cât timp iniţiatorul acestei “campanii” posta articolul principal be blogul lui şi nu ruga pe nimeni să scrie în continuare? Era un mesaj simplu şi clar. Nu trebuia să-mi “lipezesc” ochii cu toţi analfabeţii care nu ştiu să lege două idei.

Mesajul e unul singur: “prostia ucide”. Dacă te duci la coasă şi nu te duce capul să mânuiesşti coasa, îţi tai picioarele şi mori. Dacă mergi pe stradă şi nu eşti atent, poţi să pici într-o canalizare şi să mori. Şi nu numai viteza omoară. Spuneţi-mi mie că un băieţaş care mai trage o liniuţă din când în când e mai periculos decât o femeie care îşi caută telefonul în poşetă în timp ce conduce şi vă accept bazaconiile.