Sânii – catalogări şi manuale de utilizare

Sânii reprezintă un accesoriu amplasat de ‘mnezău la îndemâna bărbatului, adică pe pieptul femeii. Locaţia este aleasă cu grijă, intuitiv. Aceştia apar în jurul vârstei de 14 ani şi dispar pe la 49. Ei înca mai există şi după 49 de ani, însă nimeni nu mai doreşte să îi vadă. Din acest motiv, îşi modifică utilitatea, devenind un accesoriu inutil. Aceştia au diferite forme şi dimensiuni. Un alt accesoriu există pe sân, acesta este numit sfârc, aluniţă, butonaş, şurubel.

Sânii se împart în mai multe categorii. Vom încerca o enumerare categoriilor importante:

Sânul jucăuş – de mărimea şi duritatea unei lămâi, acest sân are mereu chef de joacă. Asemănarea cu lămâia există şi în cazul sfârcului, micuţ şi tare, indiferent de condiţiile climatice sau de excitarea femelei. Amplasarea sa este realizată numai pe corpul femeilor slăbuţe, cu corp aproape perfect.
Denumiri populare: jucăuşul, lămâia, mandarina, piersicuţa.
Utilizări: nu pot reprezenta un punct de sprijin pentru bărbat. De asemenea nu pot susţine pahare, sticle, pachete de ţigări, etc. Nu au o utilitate prea bine definită, însă unii susţin că pot fi folosiţi pentru exerciţii fizice.
Vârsta femelei care îi poartă: între 16 şi 22 de ani.
Expresii: „ia uite ce jucăuşi are panarama asta”, „sunt coapte mandarinele?”

Sânul “Einstein” – de orice mărime, acest sân iese în evidenţă datorită părului din jurul sfârcului. Femeile care îl poartă încearcă să vadă până în ce punct pot păcăli bărbatul sau doresc o coafură retro chiar şi în această zonă a corpului. Nu există “nu am observat că am păr pe sâni”, până la urmă sunt două chestii care îţi ies din corp şi dacă laşi puţin privirea în jos îi poţi vedea!
Denumiri populare: Einstein, Hittler, bărbosul, lipoveanul, mustăcioară.
Utilizări: pot reprezenta un motiv pentru ca bărbaţii să nu vor să facă sex cu voi. De asemenea, pot fi utilizaţi de prietene sau soţi pentru anumite experimente pentru o coafură nouă.
Vârsta femelei care îi poartă: între 16 şi 49 de ani. Există şi după 49 de ani sau nu. De obicei părul creşte şi permit o viziune prea bună asupra sânului propriu-zis.
Expresii: „ şi când s-o sărut mai jos, ce să vezi??? Einstein frate…” “ mi-a intrat un fir din bărbos în gură, foarte aiurea senzaţie…”.

Sânul elefant – o măsurătoare exactă nu poate fi executată de oameni neinstruiţi. Sunt nişte imensităţi. Sfârcurile, în aceste cazuri, nu se deosebesc decât prin culoare de sân. Ca şi consistenţă, “fleaşcă” e cuvântul de ordine. În cazul bălăngănirii, descriu o mişcare ce poate tinde spre infinit. Un perpetuum mobile în adevăratul sens al expresiei. Sunt purtaţi de femeile a căror greutate este direct proporţională cu înălţimea. Raportul trebuie să fie mai mare sau egal decât 2/1.
Denumiri populare: pepeni, bidoane, damigene, elefanţi, lăprărie.
Utilizări: jucării pentru bărbaţi, cine nu este fascinat de un perpetuum mobile? Pot fi folosiţi şi pentru alăptarea animalelor din curte. De asemenea, aceşti sâni pot sfărâma unele obiecte, de diferite dimensiuni.
Vârsta femelei care îi poartă: 25-49 de ani.
Expresii: “uite bidoane la aia!!!” “lăptărieeeee!!!” “lăptăreasooooo”.

Sânul downtown – sâni de mărime medie, însă fără vlagă. În multe cazuri sunt rezultaţi în urma slăbirii bruşte a femeii. Astfel, rămân nişte bucăţi de piele care atârnă, câteodată chiar până în zona genunchilor. De obicei sfârcurile acestor sâni sunt lunguieţe. De asemenea, sânul downtown poate rezulta din majoritatea celorlalte tipuri de sâni.
Denumiri populare: fleaşca, şosete, uscaţii, coaie.
Utilizări: pot fi folosiţi ca press papier sau ca un punct de sprijin pentru bărbaţi. În anumite cazuri, s-a semnalat utilizarea lor pentru bungee jumping.
Vârsta femelei care îi poartă: 35-49+ ani. Sânii aceştia încep să devină neinteresanţi din momentul apariţiei. Astfel, perioada de la care bărbaţii sunt neinteresaţi de ei scade frecvent sub vârsta de 49 de ani. Nu se poate stabili o vârstă clară la care apar, deoarece nu sunt cunoscute cazuri de bărbaţi care au putut să relateze detaliat întâlnirea unor astfel de sâni.
Expresii: “a…a…avea fleoşcăituriiii…..” „nu pot, nu pot spune cum arătau, erau ca două… nu vreau să vorbesc despre asta!”

Sânul pepenaş – de mărimea unui pepenaş de mărimea unei portocale mai mari, acest tip este catalogat de peste 80% dintre bărbaţi drept „sânul perfect”. Tare, cu sfârcul bine definit. Nu poate fi cuprins în mână, dar lasă impresia că dacă am avea degetele cu 1 cm mai lungi l-am putea cuprinde. De obicei aceşti sâni sunt purtaţi de femei de succes, care reuşesc în viaţă.
Denumiri populare: minunaţii, perfecţii, inimaginabilii.
Utilizări: promovări, obţinerea de moşteniri de la persoane cunoscute sau nu. Pot susţine sticla de bere, pachetul de ţigări, bricheta.
Vârsta femelei care îi poartă: nu contează. Nimeni nu a întrebat vreodată o femeie cu astfel de sâni ce vârstă are.
Expresii: “era perfectă”, “cred că m-am îndrăgostit”, „îi voi da o mărire de salariu”

Sânul piept – de nici o mărime, este un sân format dintr-un sfârc. De multe ori, este mai mic decât o ţâţă de bărbat şi mai mare decât o boabă de piper. Sunt purtaţi cu mândrie de profesoare şi femei de ştiinţă. Interesul bărbaţilor pentru acest tip de sâni este egal cu interesul bărbaţilor pentru produsele de îngrijire a tenului.
Denumiri populare: invizibilul, aluniţa, boaba de orez.
Utilizări: n-ai cu ce…
Vârsta femelei care îi poartă: 0-49 ani. Peste 49 de ani, femeile care îi poartă pot fi uşor confundate cu bărbaţii de 60 de ani.
Expresii: “am crezut că este bărbat la început”, “unde i-ai ascuns duduie?”, “ohoho, ţâţoasă mică (ironie)”.

Sânul puzzle – purtaţi de femeile a căror greutate a depăşit de mult limita bunului simţ, aceşti sâni sunt greu de găsit. Existenţa unor sfârcuri confundate cu sânul, având aceeaşi culoare şi neieşind decât prin nişte protuberanţe de mărimea unui bob de mazăre (turtit) în relief, îngreunează şi mai mult găsirea lor. Din cele 4 perechi de sâni care se pot observa pe pieptul şi pe burta femelei supraponderale, bărbatul trebuie să descopere perechea adevărată. De multe ori femeile organizează jocul “găseşte sânul” pentru a testa vigilenţa bărbatului. Bărbatul are 3 încercări de a descoperi un sân adevărat. Dacă îl găseşte, va primi o porţie de slănină cu ceapă.
Denumiri populare: sâni-de-scroafă, scrofişorii, grăsuţii, cei-şapte-fantastici.
Utilizări – distracţie (jocul “găseşte sânul”), puteţi păcăli porcii orfani cu o mamă de schimb.
Vârsta femelei care îi poartă: 23 – 49 ani. Peste 49 de ani, devin super-sâni-downtown.
Expresii: “l-am găsit din a 2-a!!!”, „scumpo, te tăiem de Crăciun?”

Nu am luat în calcul orientarea sânilor, acest lucru va face obiectul altui studiu amănunţit.

Recomand huse.ro

Huse.ro este site-ul unei firme din Arat care se ocupă cu producerea de huse auto pentru diferite tipuri de căruţe. La început am fost puţin sceptic, dar până la urmă m-am gândit, ce dracului, odată îşi ia omul huse.

Am făcut comanda, 250 de lei a făcut toată afacerea. Mai scumpe decât husele din bazar, dar merită fiecare bănuţ datorită calităţii.
Am şi o maşină mai ciudată, cel de la care am cumpărat-o a uitat să-mi dea două portiere, aşa că am pe scaunele din faţă mânere pentru a rabata scaunele.

Făuritorii huselor magice au ţinut cont de acest lucru, au făcut găurele cusute pe margine în zona respectivă, ceea ce este minunat. De asemenea, am găuri cu arici şi în zona pungilorcuaer din scaune, astfel, am mai puţine şanse să mor repede.
Sistemul de prindere nu este clasic. Există şi şnururi, dar şi sistem click-clack, ca la ghiozdane. Un lucru foarte frumos.
Există mii de moduri în care vă puteţi configura husele. Culoare, materiale, tot ce vrei.
Am aşteptat vreo lună realizarea lor, însă am înţeles că altora le-au venit mai repede. Dacă vreţi o husă de calitate, îi recomand.
Nu am fost plătit să scriu articolul ăsta, doar am rămas plăcut surprins de calitatea produselor oferite de acest site.

Suntem o oală de zâmbăreţi

Folosesc mesagerul iahu de vreo 5 ani. De atunci am devenit o faţă galbenă. Câteodată zâmbăreţu’, uneori plângăciosu’ ba chiar vomitătoru’ în zilele proaste.
Personalitatea din spatele tastaturii este o pură ficţiune. Cui îi pasă cine eşti, când îţi arăţi fericirea în felul acesta: :). Eşti un amuzant din start, chiar dacă eşti un pulărău virgin cu coşuri pe 80% din suprafaţa corpului.
Eşti amuzant, mă faci să fiu o faţă zâmbăreaţă care râde şi face rotocoale pe monitor. Mă superi, mă faci roşu de îmi plesnesc timpanele.
V-aţi gândit cum ar arăta corpul feţei zâmbăreţe? Cum ar fi dacă ar fi un gras, cu urme de muştar pe tricoul galben, neschimbat de o saptămână? Aţi mai zâmbi suav când vedeţi un zâmbăreţ că apare pe ecran? Eu nu. Dacă analizăm zâmbăreţii, nu aş vedea alt corp. Forma rotundă a capului îl dă de gol. Bine, şi oamenii-băţ au capul rotund, dar ei nu fac parte din povestea noastră în aceste clipe tulburi. Pot pune pariu că zâmbăreţii sunt nişte graşi care mănâncă şaorma. Chiar mai pun un pariu. Mănâncă şaorma moca. Eu dacă aş fi şaormar, aş da şaorma moca zâmbăreţului. Cât timp nu face pe vomitătoru’.
Cu riscul de a cita o paraşută clasică: “pe internet eşti cine vrei”

Românul are după ce bea apă

…după medicamente

M-au prins

M-au prins, m-au taxat. 120 de lei in 48 de ore, 82 km/h in localitate.

Investiţii ideologice româneşti

INVESTÍŢIE, investiţii, s.f. 1. Plasare de capitaluri în întreprinderi industriale, agricole, comerciale etc., cu scopul obţinerii de profituri; (concr.) capitalul plasat. 2. Alocare (de către stat) a unei sume şi a altor mijloace materiale pentru crearea de noi fonduri fixe, pentru lărgirea, reutilarea şi modernizarea celor existente; (concr.) suma alocată, fondurile alocate. [Var.:

CUMPĂRÁ, cúmpăr, vb. I. Tranz. 1. A intra în posesiunea unui lucru, plătind contravaloarea lui cu bani. ♢ Expr. Cum am cumpărat-o, aşa o vând = cum mi s-a povestit mie, aşa povestesc şi eu altora. 2. Fig. A câştiga de partea sa pe cineva, plătindu-l; a mitui. – Lat. comparare.

Mă amuză şi în acelaşi timp zgârie pe ureche când aud pe cineva făcând “o investiţie”. Aud aproape zilnic texte de genul “Am făcut o investiţie bună cu maşina asta (n.m. personală)”, precum şi multe altfel de propoziţii, toate având în comun un singur cuvânt, “investiţie”. Conform DEX-ului şi nu în ultimul rând a logicii, cumpărarea unui produs care nu aduce beneficii materiale în urma cumpărării sale nu poate fi considerat o investiţie, ci o cumpărare sau o achiziţionare.
De exemplu, unui autoturism, îi scade valoarea cu aproximativ 30% odată ce părăsim dealerul.

Lucrurile pe care le-am explicat mai sus sunt lucruri simple, care nu spun mare lucru, însă consider că unii chiar cred ceea ce spun. Chiar consideră plătirea unei sume de bani pe un produs care nu produce nimic “o investiţie”. Putem vorbi de o aşa zisă mentalitate “românească”. Cu toate că nu îmi place generalizarea geografică sau etnică, în cazul de faţă consider că se potriveşte.
Aşa zisele investiţii pot fi considerate investiţii, însă pe plan spiritual. Majoritatea românilor au dorinţe foarte păguboase.
În ordine, cred că aş putea enumera:
a) un telefon şmecher;
b) haine “de firmă”;
c) o maşină scumpă;
d) un apartament în cea mai bună zonă a oraşului;
e) un teren liber şi intravilan şi finanţare pentru construirea unei locuinţe “pe pământ”;

Voi defalca punctele de mai sus:

a) un telefon şmecher – primele telefoane mobile erau foarte mari şi grele. A urmat o perioadă în care au apărut telefoane mici şi scumpe. Toată lumea şi le dorea. Lucrurile au evoluat, au apărut sunetele polifonice, telefoanele cu cameră, mp3, 3g, wlan, etc. În România se vând excelent telefoanele foarte scumpe. Mitocănia ne îndeamnă să ne luăm un telefon multimedia şi să ascultăm muzică la el, fără căşti, pe stradă. Îl scoatem pe masă în baruri chiar dacă nu avem baterie, îl ţinem cât mai ciudat la ureche, cu cotul sus, într-o parte, cu mâna stângă la urechea dreaptă, în orice mod care poate influenţa privirile celorlalţi asupra minunăţiei de aparat. De asemenea, vom vorbi foarte tare la el, chiar vom ridica vocea foarte tare atunci când înjurăm. Chiar dacă telefonul citeşte pdf-uri, doc-uri, are un organiser impecabil, 3G, îl vom folosi doar pentru vorbit şi ascultat muzică. Ne vom da mari: “Am treige!” “-Il folosesti?” “-Nu!”.

b) haine “de firmă”. Eu sunt conştient că există firme care produc haine foarte bune, dar şi gama de produse este foarte variată. În România, găsim mereu asortate tricouri Adidas cu pantaloni de stofă Armani şi pantofi Converse. Nu merge. În ultimul timp observ tot mai mulţi “bălţaţi” pe stradă. Tricouri foarte urâte, combinaţii de culori complementare, fără pic de gust, însă semnul “Puma” de pe spate mă face să fiu invidios. Noi nu ne îmbrăcăm cu haine în care să ne simţim bine. Ne îmbrăcăm cu adidiaşi Adidas (nu am văzut în viaţa mea un adidas de la Adidas sau Reebok care să îmi placă), Pantaloni “de la Kenvelo” – sincer nu am văzut prea multe produse care să îmi placă la Kenvelo şi tricouri Puma. Nu îmi plac desenele cu animale pe mine, nu consider că mă poate reprezenta aşa ceva. Da, aş purta adidaşi Adidas dacă aş ieşi să alerg, am dat un plus la ceea ce am probat pentru comoditate. Dar nu m-aş duce la o întâlnire de afaceri cu aşa ceva. Aş părea snob.

c) o maşină scumpă – Chiar dacă vei plăti 70% din salariu pentru următorii 5 ani şi vei trăi în continuare pe spinarea părinţilor, Mercedesul din faţa blocului este un semn de bunăstare. Deja eşti în altă lume. Nu îţi spune nimeni: “Bună alegere ai făcut cu maşina asta scumpă, în primul rând pentru că vei avea prioritate peste tot”. Cu toate că nici majoritatea şoferilor nu vor şti asta, tu vei fi sigur că vei avea prioritate peste tot. Semnele “stop” şi “cedează trecerea” sunt pentru “tăranii cu Dacia”.

d) un apartament în cea mai bună zonă a oraşului. Chiar dacă locuieşti într-un oraş mic şi îţi schimbi locul de muncă odată pe an, cea mai bună alegere este un apartament foarte aproape de zona în care lucrezi în acest moment. Străbaţi oraşul în 10 minute şi ajungi foarte repede dintr-un loc în altul din cauza traficului uşor, dar tu trebuie să ai casa aproape de locul de muncă. Există 50% şanse ca următorul loc de muncă să fie foarte departe de apartament, dar nu contează. Tu cumpără-l, chiar dacă te costă dublu decât într-o zonă mai bună. Oricum, zonele se cam schimbă de la o zi la alta în oraşele micuţe, aşa că o asemenea “investiţie” îţi va aduce, mai mult ca sigur, câştiguri negative în viitor.

e) un teren liber şi intravilan şi finanţare pentru construirea unei locuinţe “pe pământ”. În România, persoanele fizice construiesc mult mai mult decât societăţile. Mi se pare o impertinenţă. Nu percepem că putem cumpăra locuinţe deja construite. În plus, proiectele propuse de arhitect sunt “pentru proşti”. Acesta este motivul principal pentru care vă apar vecini care vă iau toată priveliştea. Acesta este motivul pentru care, în zone cu multe construcţii vechi, cu nivel de înălţime maxim P+1, apar căsoaie cu turluţe şi cocoşi.

Am început dintr-un loc şi am terminat în altul, oricum, ideea este că mi se pare imposibil să nu utilizez anumite clişee de genul “mentalitatea românilor”, sau “românilor le place să…”, clişee care încă mi se par aiurea, auzite din partea altcuiva.

Amintiri îngheţăţoţereşti

Căldură mare = cantităţi imense de îngheţată pentru mine. Cred că am mâncat toate mărcile de îngheţată comercializate în România de la începutul primăverii până în prezent. Nici una însă nu mi-a putut oferi gustul “îngheţăţii” parfe. Această minunăţie se găsea pe vremea lui nea’ Nicu’ şi arăta ca un pachet de unt. Avea un gust unic. De lapte şi vanilie (parcă avea şi un strat de ciocolată din câte îmi amintesc), o minunăţie pentru papilele mele gustative. Mă duc peste tot şi întreb dacă mai există aşa ceva. Nu mai există.
Când eram mic, ţin minte că străbătea taica-miu nămeţii iernii ca să îmi cumpere îngheţată. Iarna o lăsam mai uşor, însă vara începeau concursurile. Acestea aveau diferite reguli, însă acelaşi scop, mâncatul de îngheţată. Mâncam cel mai repede o îngheţată printre băieţii de la bloc şi puteam să mănânc cea mai multă. Parcă recordul a fost de 12 îngheţate la dozator, record doborât anul trecut, când am devorat 2 kg de îngheţată într-o seară.
Un lucru pe care l-am observat, tot caut îngheţata “cea mai buna”, însă nici una nu are gustul acela. Gustul unic oferit de îngheţata parfe din copilărie.
Dacă ştiţi o marcă de îngheţată care se apropie de acel gust, spuneţi-mi şi mie, ajutaţi un om sărman să găsească dragostea congelatorului din copilărie…

O să vă înjur…

Pentru că mi s-a spus că scriu împotriva unora numai pentru a aduna trafic, trebuie să pup repejor nişte cururi ca să nu creadă lumea că sunt aşa. Sper să nu îmi scadă traficul după acest articol, oricum, dacă pierd un vizitator, traficul se înjumătăţeşte, aşa că n-am ce face. Tot pentru trafic încerc să scriu des pe blog. Din acest motiv, ultimul articol a fost postat acum o săptămână sau două.
(începe pupatul)
@ B, Redandblue, victorblog, îmi cer scuze, ma iertaţi că n-am putut participa la campania voastră (s-a terminat pupatul) de puţoi. Promit că următoarea dată când veţi face o campanie voi scrie de bine.
Îl felicit pe Bleau, singurul din cei enumeraţi de mine care a ştiut să explice ceea ce a scris şi de asemenea a corectat micile greseli de scriere pe care le-am semnalat.
Cât despre cei enumarţi mai sus, voi, filosofilor blogoreici, supra oamenilor cu tastatura, homo sapienşilor supradezvoltaţi din punct de vedere intelectual, încercaţi să mai ştergeţi flegmele care vă fac aşa flegmatici de obicei.
De fiecare dată când fac o critică, mi se întoarce un răspuns prostesc.
De săracul serginho m-am mai luat la dansul pe blog. Dupa cum se poate observa, blogul, la prima vedere, este blogul unui analfabet. Mi-a răspuns de fiecare dată foarte acid la observaţiile pe care i le-am făcut. În schimb ştie să îmi dea 10 mesaje pe Yahoo Messenger prin care mă invită să văd poze cu femei dezbrăcate.
Doar pentru că observ anumite greşeli sunt catalogat drept un mare idiot, incult şi prost. Păi voi credeţi că Eminescu i-a spus lui Călinescu: “Băi prostule, ce-ai scris mă de poeeziile mele?? Căcatule! Incultule!!!” Nu cred.
Dacă scrii un articol cu curul, iar eu îţi las un comentariu prin care îţi demonstrez că nu ai dreptate, că eşti prost informat, sau doar prost, tu mă consideri un vânător de trafic? Îţi las comentariul în speranţa că vei schimba ceva, că te pot ajuta cu ceva, însă tu, în loc să îmi mulţumeşti, mă înjuri.
Drept consecinţă, nu voi mai vorbi frumos. Dacă văd o greşeală mai mare la tine pe blog, îţi las un comentariu în care îţi înjur toată familia, de la maimuţă până la copiii tăi, doar ca să fiu sigur că vei înţelege mesajul.

Mărcile altora pe care le utilizez aproape zilnic

Raluxa, Mirelush, vă ofer ocazia de a mă analiza şi de a comenta prostii, aşa cum şi eu am făcut. Succes.

Ghidul bloggerului autohton

Scrisul despre bloggeri este un lucru dependent. Mereu îmi vine o idee despre ceva interesant, vreau să o scriu, văd că scrie altcineva despre lucrul acesta şi mă las păgubaş, aşa că îmi vine să scriu despre bloggeri. E urât, încerc să scap de obiceiul ăsta supărător.
Astăzi voi vorbi despre blogger ca un “EL”. Nu voi menţiona pe nimeni, nu din motive morale, ci pentru că sunt prea mulţi de menţionat. Ca să fii blogger, trebuie să îndeplineşti unele condiţii. Dacă tu alegi să fii altfel, poţi să ştergi contul şi toate articolele pe care le-ai scris. Sau poate îţi place să fii înjurat. În cazul acesta, scrie în continuare.

1) Trebuie să poţi scrie despre orice şi în acelaşi timp despre nimic. Un student la filosofie are un plus la acest capitol. Trebuie să pari mereu filosof. Să scrii texte pe care nu le înţelegi. Gândeşte-te, dacă tu, autorul textului, nu îl înţelegi, cititorul nu va înţelege absolut nimic. Cititorii se împart în două categorii în acest caz. Cei care vor citi textul şi vor spune “ce dracului vrea dementul să spună? e idiot, nu poate lega două idei” şi cei care vor citi creaţia ta şi vor gândi “ce tare a scris ăsta, foarte tare, mai am de citit filosofie până să-l înţeleg”. Prima categorie lasă commenturi “marş mă de-aici”, a doua categorie, “ai perfectă dreptate!”. Să fim serioşi, oricine scrie ceva, are, din punctul lui de vedere, dreptate. E normal să am dreptate, tu spunându-mi asta mă faci să mă fac să scriu în continuare texte fără înţeles.
2) Nimeni nu îţi poate spune că nu ai dreptate. Cine sunt ei să te judece. Spune-le repede să nu te mai viziteze şi treci peste. Răspunsul acesta este des întâlnit: “dacă nu îţi place, nu mai intra”. Păi dacă faci spam ca idiotul, normal că dau click pe blogul tău, măcar din curiozitate sau greşeală.
3) Scrie şmechereşte. Dacă pentru tine, literele înşiruite “lol”, “wtf”, “kewl”, “marphă”, “pewla”, “twitter” nu înseamnă mare lucru, treci la punctul 4). Trebuie să scrii mişto, ca să intre şmecherii la tine pe blog. De asemenea, în text trebuie să foloseşti mai multe caractere decât ar fi normal, care ar trebui să arate aşa: :)), ;), :), :(, :(((((, =)), _I_. Chiar dacă nu ai setată platforma să îţi recunoască zâmbăreţi şi plângăreţi galbeni, tu pune-le oricum, oferi cursivitate textului.
4) Fii ocupat. Nu ai mai scris pe blog de o săptămână pentru că ai preferat să te uiţi la porno şi să te masturbezi, spune elegant că ai avut un “meeting” de afaceri. Nu ai avut timp să scrii.
5) Fii polivalent. Vizionezi desene hentai când vrei să urmăreşti ceva care îţi provoacă intelectul? Tot ce citeşti sunt etichetele de pe sticla de bere? Nu e nici o problemă. Cei care îţi vor citi blogul nu au de unde să ştie asta. Arată-te interesat de cinematografie, artă, muzică clasică, autori ruşi, filosofie greacă. Promovează cititul chiar dacă nu îl practici. Dă bine.
6) Spune NU manelelor. Chiar dacă singurul CD originilal din colecţia ta de muzică este “Chef de chef – volumul 4″, nu recunoaşte nici în ruptul capului că asculţi manele. În online manelele sunt un subiect tabu. Spune doar că nu suporţi maneliştii, chiar dacă spartul seminţelor şi băutul de bere la 2 litri în faţa blocului sunt singurele tale activităţi offline.
7) Blogul tău trebuie să aibă un aspect unic. Tema este foarte importantă pentru blogul tău. Este foarte greu să alegi tema potrivită. Alege o temă care îţi place şi uită-te pe mai multe bloguri. Dacă o mai găseşti în altă parte, schimb-o. Tu eşti unic. Singura temă unică pe care o poţi alege este una cu fondul roz şi scrisul verde? Alege-o, n-ai nimic de pierdut. Cititorii tăi vor trece peste asta, deoarece conţinutul contează. Vor copia textul într-un fişier word şi vor citi ceea ce scrii. E simplu.
8) Fii ecologist. Arunci pachete de ţigări, coji de portocale, diferite ambalaje pe balcon? Fă poză şi pune pe blog spunând cât de nesimţiţi sunt vecinii tăi. Eventual găseşte o campanie “verde” şi pune bannerul lor la tine pe blog.
9) Arată sfinţeşte. Te îmbeţi şi dormi pe stradă ca să nu te vadă părinţii în halul ăsta? Scrie că bei doar sucuri naturale. Nu ai avut o prietenă pe care să o termini? Scrie că preţuieşti femeia şi o consideri un lucru sfânt. Micii cu bere şi ceafa de porc sunt singura ta plăcere? Scrie că mănânci vegetal. Când te duci la restaurant şi te dau chelnerii afară pentru că te-ai îmbătat şi te cerţi cu cei de la alte mese, scrie că ai fost în restaurantul respectiv şi chelnerul a uitat să îţi aducă sare şi spune că este inadmisibil să se poarte aşa cu un client de talia ta. Chiar dacă eşti Zuma master la muncă pentru că nu a venit maşina cu navete de cărat, scrie că subalternii tăi sunt nişte idioţi.
10) Scrie despre cât de naşpa e ţara în care trăieşti. Statul îţi dă şomaj 400 de lei, soţiei tale îi oferă 2 ani concediu pre şi post natal, plătit cu 50% din salariu, scrie că trăieşti în cea mai nasoală ţară din lume. Nu poţi să pleci pentru că afacerile tale nu se pot desfăşura fără tine.
11) Pune filmuleţe pe blog. Scrisul îţi dă bătăi de cap. Nu prea înţelegi când trebuie să pui “sa” şi când trebuie “s-a”, filmuleţele nu cer mult scris. Propoziţia “cea mai tare fază” nu conţine cratimă. Foloseşte această propoziţie la fiecare filmuleţ pe care îl pui pe blog.
12) Zoso e un fraier. Te uiţi la blogul lui Zoso cu invidie. Ai vrea să ai şi tu vizitatori şi reclame şmechere în dreapta, pe care să primeşti bani. Scrie că zoso e fraier. Chiar dacă ai 30 de ani şi locuieşti cu părinţii spunându-le că “ai munci orice, dar nu găseşti”, consideră-l un fraier că trăieşte din blogging.
13) Scrie despre SEO. Chiar dacă blogul tău se numeşte “muculeţulverde” şi la căutare, google te găseşte pe pagina a 2-a, dă sfaturi. Ia 3-4 idei de pe alt site modifică-le puţin. Ideea este aceeaşi, doar că ai mai adăugat nişte greşeli gramaticale. O să îşi dea lumea seama că este scris de tine şi vei fi considerat un SEO master.

Mă opresc aici. 13 reguli pe care multi bloggeri le respectă cu sfinţenie. Sperăm că le vor folosi în continuare, ca să avem şi noi, ăştia care scriem despre bloggeri când ne plictisim, subiecte de distracţie.