Ghei fest 2009 – marş mă de-aici

Azi a început gheifest. Frumos. O grămadă de forţe de ordine pregătite pentru a-i proteja pe cei carora le place puţa, chiar dacă au şi ei, sau pe cele cărora le place păsărica, chiar dacă au şi ele.
Ceea ce nu înţeleg este de ce există un căcat de genul ăsta? Nu puteţi fi ghei la voi în casă? Trebuie să ieşiţi pe stradă şi să strigaţi în gura mare? Eu nu am ieşit niciodată pe străzi să strig în gura mare “eu sunt hetero!!!”. De ce nu există heterofest, boundagefest, milfest, cbtfest şi alte prostii?
Dacă mă trezesc să spun că mă doare-n pulă de gheifestul lor şi că vreau să-i văd morţi, înfipţi în cele mai mari vibratoare din lume, o să mi se spună “pulă, eşti chiar măgar, suntem minoritari! Idiotule!”. Nu sunteţi minoritari. Sunteţi nişte căcaţi cărora le place s-o ia în cur. Eu sunt majoritar şi nu trebuie să o iau în gură. Nici în funduleţ.
“Vai, săracii, idioţii ăia de nazişti iar o să ne lovească”. Pula mea, sunteţi o grămadă acolo, nu trebuie să vă fie frică să folosiţi pumnii, unghiile rupte cresc la loc, cu toate că nu văd un poponar să lovească pe cineva cu pumnul strâns.
O să ajungă treburile dubioase rău. Există şi părţi pozitive pentru noi, iubitorii de păsărici. Dacă ne opreşte poliţia să ne dea amendă, putem spune mereu: “hai frate că sunt poponar, sunt minoritar, te acuz de abuz!”. Şi scăpăm de amendă.
Acum nu mă înţelegeţi greşit. Decebal e enervat, dar idiot nu este. Cu poponarii am eu ce am, cu lesbienele n-am nici o problemă. Pentru ele există homosexualitatea băi, nu pentru voi, măi puţă-loverilor ce sunteţi.

Examinatorii la poligraf! Pareri, balade si idei

Astăzi am auzit o ştire care spunea că se lucrează la o nouă propunere de lege în ceea ce priveşte susţinerea examenelor pentru obţinerea permisului de conducere. Printre aberaţiile pe care prezentatorul ştirii le spunea cu mare înverşunare, mi-a sărit în urechi ideea testării examinatorilor cu un aparat poligraf după susţinerea examenului.
Eu înţeleg că se doreşte lupta împotriva infracţiunilor care s-au tot făcut în sprijinul cursanţilor care nu pot citi o cărticică de 50 de pagini. Ceea ce nu înţeleg este modalitatea găsită.

Probabil s-au adunat poliţiştii în cerc şi s-au sfătuit:
- Spuneţi domn’ comandant!
- Bă, vreau să găsiţi până mâine o modalitate de a-i prinde pe-aştia care ia şpagă să dea permise!
- Da’ domn’ comandant, ce să facem?
- Nu ştiu, găsiţi o soluţie! Georgică, aruncă guma! Executarea!

Şi mult s-au sfătuit,
Până au găsit,
Bastoane şi caschete,
Bulane şi regrete.

Mult la sfat au stat,
Până au aflat.
O cale corectă,
De filme, perfectă.

O cale cu care,
Nici unul nu are,
Cale de scăpare,
Permisul de-l dă,
Cu neruşinare.

- Domn’ comandant! Raportăm!
- George! Guma!
- Să trăiţi!
- Să facem şefu’ ca-n filme. Punem la detector de minciuni.
- Aha! Să punem cursanţii! Să-i întrebăm “Bă, ai călcat linia continua? Ai trecut pe…”
- Nu şefu’, nu! Ne punem pe noi.
- Aaa, da mă, cred că merge. Mâine vorbesc cu cei de sus, poate-o punem de-o lege.

Acum, eu mă întreb. Există un top10 idei idioate? Cred că asta ar ţine primele locuri. Câţi bani trebuie să cheltuim pentru a utila cu detectoare anti-minciunele fiecare secţie de poliţie? Normal, pentru mânuirea aparatului, trebuiesc oameni instruiţi. Câte un salariat în plus la fiecare post de poliţie. În plus, instruirea necesara costă şi dânsa, etc.
În plus, aparatele poligraf nu sunt recunoscute ca probă în instanţă. Asta înseamnă că orice poliţist sancţionat în urma unui astfel de test, poate contesta şi are şanse maxime de câştig.

Cheltuială mare pentru un lucru care, mie, mi se pare atât de uşor de combătut.

Păi în timpul testului, nu ar fi mai simplu, pentru fiecare persoană care dă examenul, să existe 2 martori? Martorii pot fi aleşi din persoanele care îşi aşteaptă şi ei rândul la examen. Se face proces verbal la final, martorii dau cu subsemnatul, că nu s-a dat/luat şpagă şi totul ar fi mult mai ieftin, mai rapid şi de mai mult bun gust.
Martorii nu vor putea fi ameninţaţi “bă, dacă ziceţi ceva, nu mai pupaţi permis azi” pentru că şi ei vor fi însoţiţi de alţi 2 martori.
Mi se pare un lucru foarte simplu.

Dacă n-am dreptate,
Şi altfel se poate,
Voi să comentaţi,
Cu roşii să daţi.

Politicieni obosâţi

Am deschis azi televizorul. Pe TVR1 este o emisiune specifica acestei perioade, referitoare la campania electorala. Invitaţi sunt Miluţ cu PNŢCD, un mustăcios de la un partid bleu cu o inimioară deasupra căreia scrie “Forţa”. Nu scrie Rapid, Dinamo sau Steaua mai jos, precum şi alte partide.
Mi-au atrans atenţia participanţii din public. Fiind îmbrăcaţi în culorile partidelor, îmi dau seama că sunt membri. Uitându-mă la feţele lor, îmi dau seama că sunt nişte oameni foarte plictisiţi. Toţi sunt înarmaţi cu nişte steguleţe cu care se joacă. Oferă un efect drăguţ în spate, mişcare, dinamism. Însă feţele… Feţele lor sunt cele mai plictisite feţe pe care le-am văzut. Cu toţii privesc în gol, dezamăgiţi, obosiţi. Se citeşte viitorul pe feţele lor tinere.

Eu sunt responsabil cu răcirea globală de astăzi

Dorind să urmez exemplele grăsuţilor care s-au adunat ieri să alerge, am purces şi eu, cu un goleg de muncă, spre stadionul comunal. Aici am dat vreo 5 ture de teren mic, am obosit şi am plecat acasă. Exact când am ajuns acasă, afară a început a ploua. De aici nu pot deduce decât un singur lucru. Am alergat aşa de repede încât am perturbat atmosfera. Am produs ceea ce oamenii de ştiinţă ar numi răcire globală. De asemenea, am aflat de la televizor că am inundat câteva comune din Prahova. Îmi pare rău pentru persoanele care au suferit de pe urma impertinenţei mele.
Vă ţin la curent, anunţându-vă din timp atunci când mai am de gând să întreprind astfel de activităţi. Mă gândesc că o să aveţi timp să anulaţi eventuale ieşiri la iarbă verde sau plimbări prin oraş.

Cum să agăţi o femeie cu o singură frază

Pentru că asta facem noi, cei care n-au nici o treabă, gândim, am stat şi astăzi şi m-am gandit, n-aveam altă treabă, după cum bine bănuiţi.
După multe încercări din care au rezultat răspunsuri negative sau chiar răspunsuri fizice agresive din partea femeilor către bărbaţi, am făcut astăzi o descoperire care va schimba lumea. Cea mai bună replică de agăţat. Absolut gratuit, nu doresc să cer drepturi de autor, oricine se poate bucura de ea, fără să aibă nici o obligaţie.
Sunteţi pregătiţi?
Replica este următoarea:

“Bună, numele meu este Decebal*, am sifilis, vrei sa-l împărţim prin intermediul penisului meu mic?”
*Decebal va fi înlocuit cu numele vostru.

La prima vedere pare o inepţie. Vă voi demonstra că nu este deloc aşa.

Să luăm fraza pe bucăţi:

“Bună, numele meu este Decebal”
- nu sunt prea multe de spus, dovedesc persoanei de sex feminin că am cei şapte ani de acasă, ştiu să o salut şi nu sunt retardat, doar ştiu cum mă cheamă.

“am sifilis, vrei să-l împărţim?”
- la partea asta, femeile care nu au simtul umorului vă vor ataca, ori verbal, ori fizic. Oricum, cine îşi doreşte o femeie fără simţul umorului? Ducă-se-n pustiu. Cele cu simţul umorului vor gândi următoarea chestie: “O abordare cel puţin dubioasă, are simţul umorului, sunt sigură că nu are sifilis, dacă ar fi avut, n-ar fi spus prostia asta, iar în plus vrea să împartă ceva cu mine, îmi place să împart!”
Femeile au o problemă cu împărţitul. Este un cuvânt crucial. Dacă mănânci căpşună mucegăită, vor dori şi ele jumătate. Nu ştiu din ce motive, aşa este. Trebuie să împarţi.

“prin intermediul penisului meu mic”
- partea aceasta este asemănătoare cu cea dinainte. Femeile cu simţul umorului vor gândi: “N-ar avea rost să îmi spună că are penisul mici dacă el chiar îl are. Înseamnă ca are un monstru!!! Yay! Îmi plac monştrii!”

Vă asigur, merge de fiecare dată. Vă doresc spor la agăţat.

Nisip, bere, fetiţe şi mult soare

Azi am fost cu amicul Tendon la plaja. Am plecat spre terenul de baschet, am ajuns la el la garaj, am pipait mingea de baschet şi am hotărât de comun acord că “nu sare”, aşa că ne-am pornit spre plajă ca să lenevim şi să prindem bronz natural, cum numai în filmele porno de calitate vezi.
Cam puţină lume, media de varstă era undeva sub 18 ani, cu toate că nu era nimeni pe la vârsta aia pe-acolo. Între 7 şi 35 de ani era lăsat un gol. Plin de fetiţe însă. De la 3 la 7 ani, blonde, brunete, roşcate, îmbrăcate, dezbrăcate, ce mai, raiul văzut prin ochii unui preot belgian.
Am fost singurul care a avut curajul sa-şi ude corpul până mai sus de mergătoare. Apa rece, eu fierbinte s-a stabilizat temperatura.
După mine au mai intrat nişte băieţi, dar ei sunt degeabă, că tot eu am fost primul. Bine că am ieşit la timp, deoarece unul dintre ei a ţinut să informeze toată plaja, de cum a intrat în apă că “Hăhă, eu mă pişşş!!!!”.

Gâga

Are cateva săptămâni, poate să ridice o singură sprânceană şi este frumuşică foc. Măriuca este noua mea nepoţică. Îi doresc multă sănătate şi fericire.

Prietenii mei, cerşetorii

Nu înţeleg unii cerşetori. Nu vreau să spun că nu înţeleg motivul pentru care cerşesc, ci pur şi simplu nu îi înţeleg. Decât pe cei tineri. Dacă au peste 40 de ani, deja nu mai înţeleg ce spun. Tot ce aud din gura lor este:
- Hăbăăăggggg aagggg, hrrrrrăăăă, un leu…
Înţeleg că sunt săraci şi n-au cu ce, dar dacă ar vorbi, poate s-ar face înţeleşi. Nu mă refer la cerşetori cu probleme de exprimare. Cerşetori normali, sanatoşi, zvelţi, dar nu se pot exprima. Îşi pot plimba cururile două ore, imbrăcaţi gros, la 40 de grade Celsiul, în jurul unei pieţe, în timp ce sorb dintr-o vodcă, dar nu pot cere bani.
Mai sunt şi cei din extrema opusă, care cer foarte frumos:
- Bună ziua, am soţia bolnavă, copiii sunt mici, n-aveţi să mă ajutaţi şi pe mine?
Îi refuz şi pe ei pentru simplul motiv că mă fac să-mi pierd vremea. Sunt bine îmbrăcaţi şi am impresia că doresc să întrebe unde este o anumită instituţie. Dacă puteţi vorbi aşa frumos, de ce nu munciţi??? Puteţi fi purtatori de cuvânt pentru preşedinte, dar nu vă place munca…
Cel mai bine mă înţeleg cu ăia mici. Mie îmi plac copiii. Singurul lucru pe care trebuie să-l îndeplinească un copil cerşetor, pentru a sustrage o monedă strălucitoare din buzunarele mele prăfuite, este să nu fie ţigan. Îmi plac copiii şi ei mă plac pe mine. Dacă mă bagi în mijlocul unei mulţimi formată din vreo 3000 de persoane şi laşi un cerşetor copil în exteriorul acesteia, el îşi va face loc printre mulţime şi mă va găsi fără nici cea mai mică ezitare. Mai mereu merg pe stradă cu câte doi ţigănuşi după mine care mă roagă frumos să le dau bani şi ţigări.

Gunoaie

Fotografia este facuta in spatele blocului meu. Exact langa Grasuţa, a înflorit un morman de gunoaie. Vreau să specific faptul că locuiesc într-o zonă foarte apreciată a oraşului. Exact în centrul acestuia. Ca să fiu în ton cu campaniile desfăşurate, declar că nu aş putea să fac sex acolo.

Scriu degeaba

Observând, în această pauză pe care a luat-o blogul meu, descrierile câtorva bloguri, mi-am dat seama că scriu degeaba. Nu am ce căuta în această minunată lume bloggoreică.
Toate blogurile sunt făcute pentru oameni deştepţi, pentru elite, pentru mamifere inteligente, pentru că autorul s-a săturat de prostia din jur.
Nu am văzut nici un blog a cărui descriere să fie următoarea: “Un blog pentru proşti, inculţi şi analfabeţi”. De ce nu putem accepta faptul că un procent destul de mare din populaţia României s-ar înscrie în aceste categorii?
Aş vrea să văd un blog care vorbeşte despre cărţi şi este catalogat ca un blog pentru oamenii cu un nivel intelectual mediu decât unul care publică filmuleţe de pe iutub şi poze cu “maşini bengoase” şi este catalogat ca blog pentru elitele ţării.
Scriu degeaba. Nu mă bucură cu nimic dacă mă citeşte un absolvent a două facultăţi, care nu ştie că poate să facă altceva în viaţă decât să moară cu nasul în cărţile cumpărate de mămica, sau dacă mă citeşte un om fără studii, dar care câştigă foarte bine. Nu îmi pasă, nu scriu pentru inteligenţi, dar nici pentru proşti, scriu pentru mine. Nu am un public ţintă pentru că nu pot scrie despre un singur domeniu. Nu pot scrie despre o arie mai largă de domenii pentru că nu ştiu mai mult de două.
Mi se pare într-adevăr o mare realizare a cuiva care îşi realizează un blog. Două clickuri şi are blogul făcut. Automat, este o persoană inteligentă. Cei care îl citesc, îl citesc pentru că sunt persoane deosebit de inteligente.
Chestia cu blogurile pline de filmuleţe, bancuri şi poze amuzante îmi aminteşte de începutul filmului A Space Odissey, când se imaginează un episod crucial din evoluţionismul darwinism. Un antropoid ia un os si incepe sa izbească cu el de diferite pietre sau alte oase. Celelalte antropoide îl imită, apreciind foarte mult noua armă şi reuşind să învingă maimuţele care nu foloseau nici un fel de arme.
Să mă fac înţeles, scenariul din blogosferă este următorul: pune un individ un filmuleţ de blog, cu care nu are absolut nici o legătură, nu ştie cine l-a făcut, de participat la realizarea acestuia nici nu se pune problema. Vizitatorii blogurilor văd filmuleţul şi comentează: “foarte tare”, “hahaha, ce tare”, “marfa”. Mulţi dintre aceştia, deţinători şi ei de bloguri, pun şi ei acelaşi filmuleţ pe blog şi primesc de asemenea, cele mai frumoase laude. De aceea ajungi să vezi un filmuleţ cu o maimuţă care îşi bea pipi-ul pe sute de bloguri. Nu contează mesajul, “tare” să fie. Astfel, filmuleţul devine unealta de care spuneam mai devreme. Prin acel simplu filmuleţ, numărul vizitatorilor creşte de la o zi la alta. Numărul vizitatorilor vizitatorilor care pun filmuleţul pe blogurile lor este de asemenea în creştere. Astfel se realizează evoluţia bloggurilor “pentru mamifere inteligente”.
Probabil că aţi observat că am folosit de vreo două ori expresia “pentru mamifere inteligente”. Aceasta este luată din descrierea unui blog care se ocupă cu postarea unor ştiri. Nu, nu fac recenzii la cărţi sau la albume jazz, postează ştiri. Nu articole, ştiri. Vă dau câteva din titlurile de astăzi: “Samsung, blestemat sa fii!”, “Facultatea este o tarfa!”, “Top Gear”, “Facem caterinca, ce altceva?”, “Voodoo Magic”, “Mass: E cutremuuuuuuuuuur!”. Sper că doctorii, arhitecţii şi matematicienii care vizitează acel blog zilnic, pleacă mai inteligenţi decât ajung.
Nu vreau să mânjesc cu ciocolată pe nimeni. Dar dacă vrei să faci un blog de ştiri, ar trebui să ai măcar habar despre cum ar trebui să arate un titlu în presa scrisă. Ar trebui să poţi face diferenţa între articol, ştire şi editorial.
Dacă orice jucărie stricată are blog pentru persoane inteligente, Ciutacu înseamnă ca are blog pentru supraoameni. Pentru rasa încă nedescoperită. Scrie acum şi lasă pe web pentru ca strămoşii noştri de peste 2455 de ani, singurii care îl vor putea înţelege să se delecteze cu blogul său.
Am văzut o întrebare interesantă pe un blog: “ai nevoie de studii de specialitate pentru a fi jurnalist?”.
Acum aş dori să pun şi eu o întrebare: “Este nevoie de şcoala generală pentru a scrie pe un blog?”.