Currently Browsing: Aberatii

Ho disperaţilor, ho

Am nimerit, în pauza aceasta de blogging, pe blogurile unor paranoici digitali. Disperatul şi Paranoicul îmi place să le spun.
Eu de mic am fost învăţat să las doctorii să bage orice în mine cu o singură condiţie, aceea de a scoate obiectele după ce îşi termină treaba. În schimb, tatăl meu, om cu capul pe umeri şi fără credinţă în sfinţişori şi îngeraşi, m-a învăţat să nu las popa să bage ceva în mine. Eu am auzit mai multe cazuri de preoţi care au făcut doamne-ajută cu copilaşi decât doctori.
Am observat că se trezesc câţiva paranoici indiferent de subiectul adus în discuţie. Nu voi comenta despre cipuri pentru că nu sunt informat. Tot ce am gasit la o simplă căutare au fost reacţiile unor paranoici, reacţii lipsite de logică, cursivitate şi informaţii.

Blogul ia o pauza

Dupa cum aţi observat, nu am mai postat aşa des pe blog. Motivele sunt diverse şi întemeiate. N-am avut chef, am vrut să-mi levelesc warriorul, mi-au venit nişte cărţi pe care mi-am dorit sa le citesc, etc. Aşa că voi lua o pauză. Voi scrie mai des despre ce fac în această pauză şi ce gandesc.

Ia Gioconda la concurs!

gioconda-15043Pentru că vă întreceţi cu toţii în poveşti şi mai şi sunteţi creativi nevoie mare, organizez un concurs.

Te-ai săturat de Răpirea din Serai de pe perete? Elefanţii, caii, copiii cu câine? Chinezul care pescuieşte nu mai are destulă valoare pentru tine? Asta este şansa ta! Poţi câştiga tabloul Mona Lisa.

Varianta cu zâmbet sau fără. Disponibil într-o gamă largă de culori, va face deliciul oricărui vizitator care vă va trece pragul casei. De asemenea puteţi opta pentru dotările opţionale, luminiţe de diferite culori în jurul ramei. Rama este minunată, realizată din aur gri de 23 de cară-te.

Această minunată operă de artă, realizată de Leonardo de la Milan, poate atârna alături de carpeta cu Cina cea de Taină. Poate fi aşezată chiar lângă icoana Maicii Domnului care face cu ochiul când o priveşti dintr-un anumit unghi.

Un lucru special despre cadou. Din orice unghi veţi privi acest tablou, ochii Mona Lisei vor fi mereu încrucişaţi.

Pentru a te înscrie la concurs, trebuie să îndeplineşti următoarele criterii:
- trebuie să ai blog mai vechi de 509 ani. Dorim să oferim tabloul cuiva care chiar apreciază arta din perioada Renascentistă;
- scrie cea mai descriptivă analiză a următorului obiect: căcat
- lasă un comentariu cu link-ul către analiză la acest articol;
- la sfârşitul provestirii, fii mai dulce. Scrie despre cireşe.
- toate link-urile intrate în concurs vor putea fi văzute de oricine citeşte acest articol, la comentarii;
- concursul ţine până pe 12.05.2006 12.07.2006 10.09.2006 01.07.2008 01.04.2008 01.01.2340
- cel care povesteşte cel mai frumos despre căcat va câştiga;

Succes şi “hai cu Gioconda”!

Acest articol este un pamflet, privitor la puţiflenderii ăştia care fac concursuri numai pentru a câştiga câţiva vizitatori ai site-ului pe care dânşii îl întreţin.

Atentie la radiatii!

radiatii

Acesta este mesajul unui vecin pentru noi, restul locatarilor de pe scară. Eu m-am uitat, la fiecare etaj. Nu am văzut nici urmă de radiaţii. De antene nici atât.
Maine voi urma seria mesajelor, punând un bilet pe care va scrie: “Atenţie la ursuleţii care papă smântână. Ţineţi-vă mierea pe balcoanele dumneavoastră!”.

Cum sa scapi de retardaţii din jurul tău – ghid practic

Retardaţii ne înconjoară. Sunt peste tot în jurul nostru. Cu toţi îi cunoaştem, câteodată ne scot din sărite, altă dată ne fac să ne simţim speciali, inteligenţi. Daca faceţi parte din categoria de oameni care pot trăi în pace cu retardaţii, puteţi sări peste acest articol. Puteţi chiar să vizitaţi alte site-uri in timp ce colegii, prietenii, fratii, membri familiei voastre citesc următoarele randuri. Recomand cu căldură orice se termină în tube sau în porn. Vizionare plăcută.
Să revenim. Vom urma 5 paşi pentru a scăpa de oamenii problematici pe care îi numim în mai multe feluri. Am ales termenul retardaţi pentru că acesta mi-a venit. Nu fac nici o referire la cei care au probleme mentale ireversibile. Ci pur şi simplu la idioţi, retardaţi, oamenii minte îngustă, cap pătraţii, etc.
Nu există vreun idiot în lumea asta, care să nu enerveze o persoană normală la un moment dat. Aceasta este menirea lor, a retardaţilor. Conform studiilor, în 86% din cazuri, persoanele normale, cu IQ-ul peste 120 au fost victima unor perturbări pe cale verbală, provenite din partea retardaţilor. 13% din subiecţi susţin că au fost agresaţi în mod fizic. Împingerea, salivarea necontrolată, gâdilatul şi mirosul de transpiraţie pe care retardatul îl emana, reprezintă cele mai întâlnite cazuri de agresiune fizică. Restul de 2% au declarat că s-au simţit agresaţi doar de prezenţa retardatului în apropierea lor.

Pasul 1 : Ignoră, ignoră, ignoră
Puteţi spune că este greu, însă nu este. Modul în care un retardat acţionează poate fi descris printr-o curbă a lui Gauss. În figura 1.1 avem o descriere a acţiunii retardatului asupra unui om normal.
fig-1-1
Observăm o creştere acidă a acţiunilor retardatului, însă se observă scăderea treptată a intensităţii acestora. Singurul inconvenient este că perioada necesară pentru ca acţiunile retardatului să ajungă la valoare 0 absolut poate tinde către infinit deseori. Poate fi aplicat în 100% din cazuri.

Aplicaţii practice: ignoraţi orice întrebrare, orice acţiune. Chiar dacă varsă suc de roşii pe noii pantaloni, ignoraţi. Orice acţiune în urma căreia rezultă o acţiune din partea voastră reprezintă aplicarea defectuoasă a acestui pas, iar şansele de reuşită sunt aproape nule.

Pasul 2 : Acceptă provocările
Dacă pasul 1 nu a funcţionat sau nu a fost aplicat cum trebuie, nu este capăt de ţară. Trecem la pasul 2.
Acest pas nu constă în înţelegerea retardatului. Dorim eliminarea sa. Constă în lupta directă cu acesta. Duşmanul vostru poate fi şi duşmanul lui. Trebuie să câştigaţi utilizând chiar armele retardatului. Se poate aplica doar în proporţie de 82% din cazuri, cele verbale. Pe scurt, succesul va ţine de răspunsurile idioate pe care le puteţi da.

Aplicaţii practice: Mai jos voi prezenta scurte dialoguri, astfel veţi putea improviza în funcţie de caz:

Retardatul: Auzi, dacă s-a terminat hârtia igienică la baie, putem folosi ziare?
Tu: Nu ştiam că îţi place să citeşti, foarte frumos.

Retardatul: Cum naiba se pun capsele în capsator?
Tu: Habar n-am, eu chiar nu folosesc capsatorul, găuresc hârtiile după care strâng capsa. Arată ca şi cum ar fi capsată, nu văd de ce aş folosi capsatorul.

Retardatul: Ce faci?
Tu: Spune tu primul!

Pasul 3 – Vorbeşte tare!

Majoritatea retardaţilor nu suportă zgomotele puternice. Vorbeşte foarte tare, ţipă, chiar dacă întrebarea îţi este adresată în şoaptă. La absolut orice întrebare. Cu cât întrebarea este mai personală, cu atât volumul răspunsului trebuie să fie dat mai tare.

Aplicaţii practice:

Retardata: Auzi, am şi eu nevoie de un tampon de la tine, doar ce mi-a venit ciclul…
Tu: HAHAHA! BINE CĂ AM TAMPOANE LA MINE, DACĂ N-AVEAM TE FĂCEAI DE RÂS ÎN TOT BIROUL!!!

Pasul 4 – Răspunde fără noimă.
Nu trebuie să înţeleagă cineva, cu atât mai puţin retardatul. Nu sunt prea multe de spus.

Aplicaţii practice:

Retardatul: Cum crezi ca va fi vremea mâine?
Tu: Păi dacă o luăm natural, nu vom şti ce papă ornitorincul. HAHAHA (râzi ca şi cum ai fi spus un banc tare şi uită-te nedumerit la retardat, ca şi cum n-ar fi înţeles o glumă atât de evidentă).

Retardatul: Cum ziceai că se foloseşte perforatorul?
Tu: Simplu, când m-am dus să-mi cumpăr pantofii, nu mai aveau numărul meu. Nenorociţi…

Pasul 5: Răspunde violenţei cu… violenţă
Pasul acesta se poate aplica numai dacă sunteţi superiori retardatului din punct de vedere fizic. De asemenea se aplică în doar 13% din cazuri. Ei, ce dracului spun, se aplică în toate cazurile. Trebuie să gândiţi mai departe decât adversarul. Să-i dovediţi superioritatea. Unui câine care nu papă tot îi daţi două palme. Data viitoare va mânca tot. Acesta este principiul. Foarte simplu, amuzant de fiecare data.

Aplicaţii practice:

Retardatul varsă coca cola pe tricoul tău. Simplu, îi dai una în gură. În bărbie, cu pumnul strâns. Nu dai comentarii nici dacă eşti întrebat. Doar un pumn şi îţi vezi în continuare de treabă.

Retardatul se împiedică de tine. Îl apuci de bluză cu mâna, după care, cu cealaltă mână se aplică un pumn în bărbie. Foarte simplu, la fel ca la exemplul anterior, fără explicaţii. Vorba lungă, sărăcia omului.

Retardatul nu vrea sa-i dea o hârtie care se află la el pe birou. Te ridici de la birou, iei hârtia, o pui la tine pe masă, după care te întorci şi îi aplici retardatului una în bărbie. Pumnul strâns, fără explicaţii. La acest exemplu vă veţi întreba de ce aţi luat hârtia înainte de a lovi. Este simplu, pentru a demonstra că ţi-ai amintit că ai chef să-l loveşti între timp, după ce ai luat hârtia, după ce ţi-ai atins obiectivul. Va considera lucrul acesta ca pe o rutină. Îi va fi frică să mai vorbească, să mai treacă pe lângă tine. Ştie că o să-l loveşti fără motiv şi asta îl sperie.

Cam aceştia sunt paşii pe care îi puteţi urma. Puteţi urma paşii 1-4 şi cu toate că retardatul nu mai reprezintă un factor perturbant pentru tine, poţi considera pasul 5 ca un bonus. De asemenea, pasul 5 a funcţionat din prima în 76% din cazuri.
Recomand însă urmarea paşilor 1-5 pentru rezultate optime.

Auto blog review

Dupa cum am observat că se poarta, m-am gândit să fac şi eu un blog review.
Blogul pe care îl voi alege va fi blogul meu, deoarece este scris de persoana pe care o respect cel mai mult în lumea aceasta.
Nu am aparatură telefonică specială pentru filmarea video, iar efectul de prună nu are farmec în scris. Îmi pare rău pentru acest aspect.

Blogul lui Decebal are o adresă uşor de reţinut. Cu toate că are două. Le spune pe rând, ba pe una, ba pe cealaltă. Lucrul acesta alungă vizitatorii.
Tema: tema este, ok. Adică naşpa. Simplă, poate prea simplă. Mergeau bagate nişte zorzoane.
Conţinutul: când n-are altceva mai bun de făcut, scrie jurnalul unui manelist slinos. Manelizarea României continuă. Filmuleţele de pe youtube n-au constanţă. Ar trebui cel puţin unul pe zi, pentru ca vizitatorii să vină buluc. Însemnările sunt rare. Acest articol pe care îl scriu, îl publică după vreo două săptămâni de la ultima însemnare. Acest lucru aduce puţini vizitatori, iar el nu este şmecher precum alţii.
Blogroll-ul este scurt. Nu mi-a luat mult să număr, 12 link-uri. Lucru care mă face să cred că n-a auzit de link exchange.
Are putine categorii, ceea ce e naşpa.

În concluzie un blog naşpa, fără personalitate şi cu blogroll mic. Mult succes.

Sunt un băieţel tunat!

Nu mai suport tăcerea, trebuie să mărturisesc. Astăzi am ascultat de 7 (şapte) ori piesa Sunt o fetiţă tunată, interpretată de Sexy Brăileanca. Nu întrebaţi, nu comentaţi. Nici eu nu ştiu ce m-a făcut să nu scot piesa din urechi. Ba chiar o şi fredonam. Ma simţeam o fetiţă tunată, cu toate că eram un băieţel gras.
L.E. – puteti inlocui “astăzi am ascultat de 7 ori…” cu “astăzi am ascultat de 8 ori…”. Multumesc.

De ce urâm ţiganii?

Un răspuns la articolul acesta.

Toată populaţia României se poate cataloga drept un popor cu ură direcţionată către ţigani.
Eu văd lucrul acesta ca pe rasism.
Până acum pot spune că nu prea m-au deranjat ţiganii mai cu nimic. Da, îi văd că înjură, scuipă şi sparg seminţe pe unde apucă. Însă pot ignora. Lucrurile acestea le fac şi românii. Îi ignor şi pe ei.
Există ţigani care au afaceri, care produc bani, nu numai din furt. În cazul în care un ţigan afacerist fură statul român, este numit “ţigan împuţit”. Dacă un român face lucrul acesta, este numit de mulţi “băiat descurcăreţ şi simţit”.
Trebuie să realizăm că ţiganii sunt un popor nomad. Aşa au ajuns în românia şi aşa sunt catalogazi şi în zilele noastre. Din punct de vedere legal nu au prea multe drepturi. Nici nu solicită multe lucruri. Aţi văzut ţigani care să facă grevă? Eu nu.
Homosexualii ies în fiecare an în stradă şi sunt bătuţi de nazişti şi apăraţi de organele de ordine. În plus mai şi cer legalizarea căsătoriei între persoane de acelaşi sex.
Acum, ţiganii de ce nu ar ieşi în stradă să acuze poporul român de rasism?
Ungurii vor autonomie. Deja treaba cu ungurii a luat-o razna. Pe teritoriu românesc, statul român este obligat să asigure studii în limba maghiară pentru minorităţi. De asemenea, ungurii se pot adresa în justiţie în limba maghiară.
Cunosc personal un băiat care vroia să predea ore de ţigănească într-o şcoală care avea, în proporţie de 80% elevi ţigani. Băiatul avea facultate şi vroia să facă ceva. Nu i-a mers.
Din punctul meu de vedere, ţiganii sunt mai îndreptăţiţi să înveţe ţigănească pe teritoriul românesc, decât ungurii maghiară. Ungurii au o ţară în care se pot duce, ţiganii nu.
Nu sunt de partea hoţilor, violatorilor şi criminalilor, dar generalizarea nu îmi place.
Este imposibil să se realizeze un popor creat în întregime din ţigani, din simplul motiv că nu deţin un teritoriu, aşa că tot români rămân.

Codurile de bare – trimisele diavolului pe pământ

Daca aveti de gand sa cititi o explicatie schioapă şi idioată a problemei alăturării numărului 666 codurilor de bare, daţi click aici.

Este o problemă foarte gravă. Aş dori să-i întreb pe preasfinţiţii care s-au gândit la aceste prostii de ce nu se sinucid în a 666-a zi de viaţă? De ce sunt de acord să primească salariul de 1000 lei (să zicem) şi nu 665 de lei, ca sa nu existe nici o problemă? Când curăţă fasole, aruncă boaba cu numărul 666 sau o bagă şi pe ea în ciorbă?

Nu prea înţeleg care este problema cu numarul diavolului. Dacă spun 1332 nu este nici o problemă, dar daca spun 666×2, gata, sunt al dracului, Belzebut cuvântează printre buzele mele, iar Lucifer se pregăteşte să joace fotbal cu planeta noastră.
Anul 1998 a trecut fără prea mari probleme. A fost anul cu numărul 666×3. De ce nu ne-am dus dracului atunci?
Problema “credincioşilor slujitori ai domnului” în această perioadă de criză este, din punctul meu de vedere, plictiseala. Nu prea mai au bani băbuţele să arunce aiurea pe lumânări şi pâinici ca să se ducă la biserică, aşa că stau acasă. Preoţii sunt fără muncă şi se gândesc la lucruri idioate.
Parcă îmi şi imaginez doi popi beţi morţi cum se uită pe-o sticlă de coniac, la codul de bare şi spun:
- Coaie!! Scrie 666, să mor io! Hăhăhă.
- Hai bă, cum să scrie? Tocmai pă coniac…
- Scrie bă, uite, dacă aduni marginea la etichetă cu dungutele astea şi scazi numărul de grade, dă 6 şi dacă ne uităm la restul de laturi rămase şi le înmulţim cu numărul de grade împărţit la 5, după care îl înmulţim cu 6 si scădem 1, ne dă 666!!!
- Da bă, aşa e! Abia aştept să-i arătăm şi Părintelui Ştefan, să vezi ce-o să râdă.

Doar că părintele Ştefan avea un site şi a postat acolo toată povestea, iar parlamentarii, au pus botul, deoarece lor le place să se joace de-a propunerea legilor, dar nu le place să se împotrivească trimişilor Domnului pe pământ, aşa că se joacă oleacă de-a politica şi dezbaterea.
Ideea în sine este idioată. Mă aştept să ajung la aprozar, la casă, dorind să achit pâinea şi să mă trezesc că sună alarme şi mi se spune: “vă rog frumos să plecaţi, nu puteţi face cumpărături acum, sunteţi clientul cu numărul 666, bună ziua.”.

Haine defecte

De multe ori aud că “nu se mai fac lucruri ca alta data”. Am ajuns să îmi dau seama de unde provine.
Am spus-o si eu astazi, în supermarketul în care toate articolele de îmbrăcăminte erau defecte. Erau bune ca lungime, dar în zona burţii se îngustau.

Page 5 of 9« First...34567...Last »