Haine defecte

De multe ori aud că “nu se mai fac lucruri ca alta data”. Am ajuns să îmi dau seama de unde provine.
Am spus-o si eu astazi, în supermarketul în care toate articolele de îmbrăcăminte erau defecte. Erau bune ca lungime, dar în zona burţii se îngustau.

Ordine dezordonata

Aşa arată biroul meu. Dezordine aţi spune. Nu este, va asigur. Este ordinea mea. Toata lumea imi reproseaza ca sunt dezordonat, însa nu este asa. De fiecare data cand mi se solicita o hartie stiu cu precizie unde o gasesc. Aproape de fiecare dată.
Aranjarea aparent haotica a hartiilor pe birou ajută la identificarea hârtiei de care am nevoie. Îmi este foarte uşor să o identific dacă observ toate hârtiile în câmpul meu vizual. Colegii îşi ţin hârtiile în dosare. Absurd. De ce ar trebui să deschid un dosar când pot, printr-o simplă întindere a mâinii, să îmi ating obiectivul mult mai repede şi cu efort minim?
Îmi place să găsesc elementul surpriză din orice activitate. Mă bucură nespus momentul în care găsesc o hârtie pe care trebuia să o predau cu o lună în urmă. Îmi creez astfel un mod de muncă mereu surpinzător. Mulţi se plâng de banalitate şi rutină. Nu este şi cazul meu.

Incredibil! Întoarcerea lui Iliuţă

După ce a fost dat afară de la Antena 1, Iliuţă s-a întors. Cum prima dragoste nu se uită niciodată, maestrul magiei albe s-a întors în garsoniera OTV. De data aceasta vorbeşte cu pietrele pe care, printr-o putere incredibilă le face să şi răspundă la întrebările sale. Incredibil, senzaţional şi în direct:

Slăbiţi 10 kg în doar două săptămâni!

Mi-am dat seama de un lucru. Dietele ce recomandă fetiţelor dolofane să mănânce anumite alimente în funcţie de zi şi de perioada zilei sunt reclame mascate la mişcare. Ştiu, un cuvânt groaznic pentru mulţi, dar aşa este.
Satana corpului care trândăveşte, acest infern, numit mişcare, este activat în momentul în care începe goana după alimente.
Fetiţele dolofane trebuie să cumpere tot felul de alimente pentru o săptămână, dietele respective conţinând lucruri precum:
- suc natural de portocale
- biscuiţi din făină integrală
- pate de soia
- pâine graham
- ananas crud
- lăptuci
În afară de cele enumerate mai sus, mai conţin şi şuncă de praga, jambon, carne de vită, etc.
Păi în jumătatea de oraş mic în care locuiesc eu, trebuie să te plimbi pe la vreo 10 magazinaşe şi două pieţe să găseşti ceea ce am enumerat. Timp în care faci mişcare. Mişcare ce antrenează brutal muşchii organismului, făcând uşor valurile de pe burtă şi celulita de pe fese să se dizolve.
Aş propune un altfel de regim, care arată cam aşa pentru fiecare zi a săptămânii.

Dimineata
Plecaţi de acasă fără nici un ban în buzunar. Cumpăraţi două ouă, un litru de lapte de pitulice, 100g de şuncă de viţică, buruieni de Praga şi biscuiţei în formă de leopard.

Prânz
Plecaţi de acasă fără nici un ban în buzunar. Cumpăraţi o supă de prune cu smântână (maxim 2% grăsime). Pentru felul doi, cumpăraţi crochete de bambus şi sos de zmeură sărată. Ca desert puteţi servi o prăjitură cu seminţe de verzişor de grâu.

Cina
Plecaţi de acasă fără nici un ban în buzunar. Cumpăraţi o bucată de caşcaval din lapte de caşalot şi margarină din plante medicinale. Puteţi servi şi un ceai de rădăcină de fag.

După fiecare sesiune de cumpărături, după cum aţi prevăzut, veţi ajunge acasă cu traista goală. Puteţi servi ce aveţi prin frigider. Ciorbă de burtă şi ceafă de porc, de exemplu. În două săptămâni garantez că veţi slăbi cel puţin 10 kg şi puteţi spune cu mândrie că nu aţi fost la cumpărături, ci la şoping.

Dovada Best Jobs

Măgăria despre care am vorbit la începutul unui articol de acum cateva zile este prezentată mai jos:

Porno Tamagoci

Există o pasiune frumoasă în lumea noastră, cea a obsedaţilor sexual. Web-chat-urile. Este vorba despre nişte femei care stau în faţa unei camere web şi fac ceea ce îţi doreşte inimioara să vezi pe monitor. Se dezbracă, îşi bagă maimuţoi de pluş pe ‘colo jos, se joacă cu banane, portocale, precum şi alte fructe comestibile sau nu.
Acum, principala grijă a celor care deţin asemenea site-uri este să atragă cât mai mulţi plătitori care doresc să vadă domnişoare.
Din punctul meu de vedere, managerii site-urilor au ochelari de cal. Se pot face bani frumoşi.
Gândiţi-vă, domnişoarele de acolo fac orice pentru masculul excitat din spatele camerei web.
Amintiţi-vă acum de mania tamagoci din japonia. Toata lumea dorea să aibă un ecran micuţ cu un guguloi, căruia îi putea da de mancare, îl putea spăla, etc.
Acum, dacă înlocuim obsedatul onanist din spatele monitorului cu un copil de 7 ani, ce credeţi că se întâmplă? Nu, copilul nu devine obsedat sexual, ci va începe să aibă grijă de domnişoara din spatele ecranului. O va pune să pape, să facă pipilică, căcuţă, să se spele. Va avea astfel un animăluţ virtual numai al lui. Şi partea bună este că nu este formată din 7 pixeli. Are mai mulţi şi de diferite culori. Optim, 800×600.
Mi se pare o idee minunată.
Când copilul va creşte, pe la 14 ani, va vedea animăluţul ca pe o sclavă sexuală care va face tot ce doreşte pentru el. Lucru bun. Va deveni uşor masculul excitat care nu poate accepta ideea ca femeile exista şi IRL. Va dori să aibă grijă de preţioasa lui fiinţă, să o protejeze şi să nu o lase pe nimeni altul să o vadă. Cel mai probabil va semna chiar un contract de exclusivitate cu administratorul site-ului.
Se va ajunge şi la momentul în care obsedatul nu îşi va mai putea îndeplini sarcinile. Mintea spune da, însă penisul nu spune nimic. Cel mai probabil, în acest moment ambele părţi ale monitorului vor fi bătrâne.
Zbârciturile animăluţului nu vor încânta nici măcar un copil de 4 ani. Este momentul în care natura îşi urmează cursul. Animăluţul moare. Este apăsat butonul reset şi o putem lua de la capăt. Alt animăluţ tânăr îi va lua locul.
Nu trebuie să facem un lucru rău din prostituţie şi pornografie. Sunt nişte lucruri frumoase. Dacă termenii sus menţionaţi sună prea dur în urechile unui copil de 7 ani, putem numi fiinţele din faţa camerei web “sclavi”. Pur şi simplu.

Da-ne bani, te angajăm, după care te şi prostim

Nu mai am dovada. Am primit un e-mail de la BestJobs, care îmi prezenta o ofertă de munca. Acum vreo 5-6 ore. În momentul acesta mesajul a fost sters.
Treaba era în felul următor. Pentru a te putea angaja, trebuia să trimiţi un SMS cu textul “angajeaza-ma boule” sau ceva de genul, SMS care era taxat cu 1 euro/mesaj.
Acum eu înţeleg că e perioadă de criză şi că angajatorii trebuie să-şi axeze cerebelul către producţie. La producţia de bani ma refer. Dar nici chiar aşa. Voi aveţi nevoie de mine şi tot eu trebuie să vă plătesc pentru a mă angaja?
Asta este o problemă pe care de multe ori am văzut-o. La majoritatea interviurile pentru un post am fost făcut să mă simt de parcă mi s-ar face o favoare dacă aş fi angajat la ei.
Nu e chiar aşa. Nu este nevoie de un angajat într-o firmă dacă… chiar nu este nevoie de el. Suna ciudat, dar este foarte real şi corect.
În principiu, angajatorul ar trebui să te implore pentru ca tu să te angajezi la el.
Chestia în România este înţeleasă cu totul greşit. Pentru a participa la un interviu pierzi toată ziua. Stai pe un hol aşteptându-ţi rândul sau aşteptând persoana care se ocupă cu angajările să ajungă la muncă. În 90% din cazuri nu ţi se va oferi nici măcar un pahar cu apă.
După aşteptare, intri într-un birou. Aici ţi se pun tot felul de întrebări. La întrebarea “ce salariu aţi dori?” vine prostia noastră. Majoritatea dăm sume situate între minimul pe economie şi mediu.
Mi se pare o idioţenie. Recunosc, şi eu fac parte din grupa de oameni asupra căreia am făcut referire mai sus.
Sentimentul este mereu acelaşi. Ni se face un bine pentru că ni se oferă un loc de muncă. Nu ne gândim însă ce bine facem noi angajatorului că acceptăm acel loc de muncă.
Am un prieten care munceşte de câteva luni fără carte de muncă. Eu am muncit un an fără carte de muncă. De când lucrez cu carte, am numai salariu minim trecut în ea. În situaţia mea sunt prea mulţi.
De ce ne zbatem? Ca să ajungem la o concluzie: “Atât merităm”. Chiar atât merităm. Eu dacă aş avea angajaţi atât de proşti, nu văd de ce i-aş plăti mai mult. Aş fi impertinent. Îmi pot lua în câteva luni un BMW cu banii ăia.
O merităm şi ar trebui să ne mulţumim cu minunata piaţă a muncii din România.

Fucking Ziua Valentinului

Ne place sa spunem cuvinte englezeşti. Ne oferă importanţă şi dovedim celor din jurul nostru cât de deştepţi suntem. La slujbă nu ne place, doar daca am dat interviu pentru un job. Dacă avem un job se schimbă situaţia. Cu slujba e mai nasol. Nu suntem slujitori şi nu vrem sa se creadă asta. Suntem jobări sau emploiţi. Pe chestia asta îmi voi vărsa însă nervii cu altă ocazie. Acum voi vorbi despre valentains dei.
Pe 14, la fel ca în restul anilor, aşteptam să nu mai aud pe nimeni care să-mi spună cu zâmbet idiot sub nas: hapi valenteeeinas deis. N-a fost să fie. A venit cu faţa de idiot şi mi-o urat. De ce simt nevoia unii sa ureze, nu ştiu şi nici nu-mi pasă.
Sunt totuşi nedumerit. Chestia asta cum apare în calendar? Cu inimioară roşie în loc de cruce roşie?
Nu am sărbătorit niciodată prostia asta şi nici nu cred că o voi face.
De ce trebuie să avem o sărbătoare pentru a arăta că suntem îndrăgostiţi? De fapt cred ca s-a căutat o zi în care să ne amintim de lucrul acesta. O prostie.
E ziua în care idioţii cu burţi şi cu lanţuri încolăcite pe gurmaz îşi scot blondele la suc. Şi le dau să beie suc şi nu se supară dacă blondele varsă suculeţ pe masă. Palma pe care blonda o aşteaptă este înlocuită de: “heapi valenteins puiuţ”.
Toată lumea cumpără prostii în formă de inimioară roşie. Dacă iei un inel, o pereche de cercei, un cacăţel, le pui automat într-o cutiuţă roşie în formă de inimioară. Sacoşa în care cari ceapa de la piaţă trebuie să fie roşie. Nu ştiu dacă în această zi se dă şpaga în plic roşu cu inimioare, dar încă cercetez.
Nu înţeleg de ce nu s-a organizat sărbătoarea pur românească numită “dragobete”. Este o sărbătoare ce se desfăşoară pe 24 februarie. Mai trebuia să aşteptăm 10 zile, dar nu era bai. Îi dădeam un nume special, de genul “The Great Dragobets Day” şi eram unici şi speciali.
Dar nu, noi am importat o sărbătoare, probabil, în mintea unora, pentru a ne uşura integrarea în UE.
Urez o idioţenie de sărbătoare fericită tuturor graşilor şi blondelor care varsă suculeţ.

Cum pierd eu zilnic timp aiurea

Firma la care lucrez, are un partener de afaceri. Care acel partener are un mic combinat spre ieşirea din Călăraşi. De unde scrie Martifer, dacă faci dreapta, ajungi în curtea lor. Acum, el fiind partener, este necesară o colaborare. Asta înseamnă că mă mai duc pe la ei, le mai dau o factură, le mai duc un document la semnat, etc.
Până acum câteva zile, portarul se uita în portbagajul maşinii când ajungeam şi când plecam. Acum, el face nişte hârtii. Unde eu îi spun cum ma cheamă, de unde vin, la cine mă duc, ce maşină conduc, etc.
Am aflat din ultimele patru zile următoarele:
- mă cheamă Călin Decebal;
- lucrez la Stefyprot (nu la Stefyproiect, cum bine am dictat);
- am numarul la masina CL-90-THL, nu B-90-THL;
- mă duc să-l vizitez pe Eugen Bambulea, nu pe Eugen Bambuleac;

De asemenea, primesc la intrare şi un ecuson pe care scrie “Visitor”. Păi acolo unde ajung eu sunt maxim 30 de angajaţi în toată clădirea. Chiar nu ştiţi care sunt de-ai voştri şi care nu???

În plus, nenea portar, a fost obligat să mai şi sune la secretară să o anunţe că vin. Secretara este în alt corp de clădire, la vreo 200 de metri de locul în care ajung eu. Ea habar n-are de existenţa mea şi nici eu de a ei.

Cu căutatul în portbagaj tot sunt nedumerit. Ţin să precizez că firma respectivă este portugheză şi produce nişte confecţii metalice. Un fel de profile U care se folosesc normal la construcţii metalice, doar că de vreo 10 ori mai mari. Acum, eu chiar m-am uitat. În afară de câinii din curte, mi-e absolut imposibil să fur ceva ce ar putea încăpea într-un portbagaj de Dacie Slogan.

Cu actele sunt şi mai nedumerit. De ce faci nene acte daca nu le poţi face corect? Or să caute politia pe Călin Decebal de o să le iasă peri albi.

Aşa că eu, de fiecare dată când mă duc să arunc nişte hârtii pe biroul lui Eugen (lucru care îmi ia vreo 60 de secunde) cu tot cu salutări şi urcat scări, pierd vreo 10 minute la poartă.

Deci da, care este.

Aşa. S-o dus dracului spunerea mea cum ca nu mai beu. Am beut. Şi încă mult, de abia mai nimeresc botoanele. Am spus: “Deci azi e luni! Deci beu!!!” Şi om beut. Pe Cedry2k nu-l mai cred oricum.