Twitter şi Facebook – două necunoscute pentru mintea mea

Poate fi de vină perioada în care m-am născut sau cea în care am copilărit. În acest moment, recunosc, mă simt depăşit de tehnologie. Nu ştiu ce înseamnă “full hd” şi nici nu ştiu să utilizez Facebook şi Twitter.
Cu Facebook am avut primul contact în momentul în care am auzit de Farmville, minunatul joc în care puteam fi ţăran. L-am abandonat destul de repejor, mă dureau mâinile de cultivat roşii digitale.
În afara Farmville-ului, mi-am cam dat seama că Facebook e un fel de Hi5 oleacă mai cizelat.
Grupul meu restrâns de prieteni virtuali era unul special. Aflam de la ei cand pierdea cineva o vaca roz sau o oaie neagră. Acum lucrurile s-au schimbat. Grupul s-a mărit şi toată lumea îmi împărtăşeşte tot felul de prostii. Nu mă interesează nici cât negrul sub unghie că cineva a descoperit loverul virtual al zilei sau că, din prăjiturelele cu răvaşe virtuale, desigur, ai aflat că numerele tale norocoase sunt “6, 14, 33, 56″. Chiar nu mă interesează, însă Facebook mă anunţă de fiecare dată. Prefer să citesc prospectul de la aspirină. Este mult mai interesant.

Despre Twitter pot spune că îşi propune, foarte curajos, să revoluţioneze presa online. Sloganul lor este “Share and discover what’s happening right now, anywhere in the world”.
În schimb, nu găsesc decât nişte link-uri şi tot felul de nume cu @ in faţă.
Am înţeles că e o chestie trendy aşa că am deschis repede ciripitorul şi m-am hotărât să dau un tweet ca să vază lumea ce şmecherie plesneşte dintre urechile mele. Am fost total dezamăgit când am văzut că nu pot posta mai mult de 140 de caractere, cu tot cu spaţii. Am încercat să pun un titlu şi un link, nu mi-a mers. Depăşeam cu vreo 2-3 caractere. Dacă păpam nişte litere iar nu-mi convenea. Am trecut peste.
Am rămas uimit când am văzut la cei urmăriţi de mine (apropo, nu mă vedeţi, dar eu sunt acolo) că au alt fel de link-uri. Ceva de genul “http://3.yl/qru”. M-am uitat la link, m-am uitat la opţiunile pe care Twitter mi le oferea, n-am reuşit să-mi dau seama cum să fac să am şi eu link-uri scurte.
Îmi este imposibil să-mi dau seama cum pot scrie ceva în 140 de caractere. Până şi sms-urile mele au mai multe caractere…
Mă uit cu o mică invidie la cei care ciripesc şi la cei care au feţe de carte, însă trebuie să mă obişnuiesc cu ideea că m-am născut prea devreme.

WordPress, express myself

Ca o paranteză, în deschidere, am observat că frecvenţa postărilor din ultimul timp a fost foarte slabă, cam un post pe lună. Sincer, mi se cam rupe că intraţi şi nu vedeţi nimic nou pe-aici.
Revenind la subiect, nu mă împac deloc cu nenea WordPress. Nu am încercat să învăţ tainele funcţionării acestei unelte, pentru că nu m-a interesat. Am învăţat strictul necesar.
Am instalate vreo 12 pluginuri. În fiecare zi trebuie să updatez un plugin. Hai să fim serioşi. Page Navi a ajuns la versiunea 2.61. Ce râtul meu puteau să îmbunătăţească de atâtea ori la un plugin care-ţi numerotează paginile blogului? De la pagina 50 în sus nu mai numerota? Care e treaba?
La WordPress îmi apar, cam odată la 2 luni, două benzi galbene în partea de sus, care îmi papă cam un sfert de monitor. Trebuie să updatez WordPress ca să scap de ele. Eu momentan folosesc vreo 2 butoane în toată minunăţia asta de utilitar! Nu simt nevoia de updateuri atât de dese!
Nu-mi băgaţi aia cu siguranţa mediului online şi alte baliverne. Stau pe un scaun, în faţa monitorului în momentul ăsta! Ce mi se poate întâmpla de îmi trebuiesc 10 updateuri pentru a fi cât de cât în siguranţă? E un blog, dacă-l pierd fac altul, nu simt nevoia de atâta pază… În plus, nu vine nici un agent de securitate să se ţină de capul meu “hai să te păzesc, hai să te păzesc!” în rl. Online, plua, daca nu fac update, nu-mi dispar dungile galbene.
Pe lângă asta, există “experţi WordPress”. Ce naiba o fi aşa impresionant la ei, nu ştiu, ca un “expert MS Office” mi se pare mai şmecher.

Sunt un anonim celebru

Azi am navigat pe unul din forumurile preferate şi am fost extraordinar de surprins să descopăr, la rubrica de bancuri, o chestie pe care o scrisesem cu ceva timp în urmă. Este vorba despre postarea aceasta. Pe deoparte sunt mândru să văd că îi place cuiva ceea ce scriu, însă sunt total dezamăgit să văd la sursă scris “primit pe mail”. Nu înţeleg de ce ai trimite un lucru pe mail şi ţi l-ai însuşi ca fiind al tău. Nu este foarte greu să fie specificată sursa. Problema nu se pune din cauza traficului de pe blog, ci din cauza imaginii pe care am vrut să o dezvolt acestui blog. De obicei, când citeşti unele articole de pe un blog, nu îţi dă prin minte să vezi şi data la care a fost scris acel articol, pentru că mi se pare normal să nu te intereseze. Însă, dacă vezi acel articol pe un blog mai mare decât cel pe care l-ai citit prima oară, automat, pe primul îl cataloghezi ca furăcios.
Pentru a vă face o idee despre cât de furat a fost acest articol, puteţi vedea rezultatul căutării pe google după prima propoziţie a acestuia aici. Cateva pagini bune în care absolut nimeni nu s-a gândit sa caute o sursa a acelui articol.
Acest lucru este altă dovadă a naivităţii şi prostiei mele, de a nu pune foarte mult accentul pe protejarea articolelor, însă voi face mult mai temeinic acest lucru de acum înainte.

Ultimul articol Eu vs. FTW

Ăsta este ultimul articol pe care îl scriu referitor la ftw.ro. Cum cineva bine a precizat, s-au cam născut articole eu vs. ftw cam aiurea. Am menţionat în momentul schimbării din blogoree în ftw că nu mai vreau să mă promovez acolo, însă, din păcate, mi-am încălcat promisiunea. De această dată voi avea grijă să nu se mai întâmplă ecest lucru, din următoarele motive:
1) Nu pot posta comentarii la articole. Mă stresez ca idiotul să le scriu, de apărut nu apar nici să le rog frumos. Probabil am uitat să pup un cur de moderator… Un exemplu concludent este acest articol, căruia i-am dat un răspuns în care-i spuneam că dacă se prezintă cineva doar cu actele respective la primărie, nu va obţine certificat de urbanism, atât mai puţin autorizaţie de construire.
2) Regulile se aplică pentru oricine, mai puţin pentru ăi mai tari din blogosferă. Astăzi, zoso, avea peste 10 voturi printr-o postare la un link ce conţinea o imagine şi o descriere anemică, de 5 cuvinte, din care nu îţi puteai da seama despre ce este vorba;
3) Regulamentul impune că articolele politice n-au ce căuta acolo. Mi se pare o ipocrizie, mă aştept ca mâine să apară o altă “lege” prin care să se interzică articolele despre maşini de exemplu;
4) Mentalitatea moderatorilor este ceva de genul: “Nu ne place, nu băgăm”. Poate că mulţi ar dori şi un căcat de explicaţie pentru ştergerea unui articol. Că se bat cap în cap ideile “Prin termenul de ’’articol’’, unii înţeleg orice poartă un titlu. Totuşi, un simplu clip video embedduit de pe Youtube nu este articol. (Personal, consider o excepţie situaţia în care acel clip este realizat de cel ce îl propune şi este evidentă strădania sa în a transmite informaţii valoroase.Chiar şi aşa, un comentariu la obiect nu poate dăuna. Orice altceva este sortit ştergerii.) În aceeaşi categorie se încadrează ’’aforismele’’, două rânduri ce se vor foarte profunde dar nu reuşesc decât să dezvăluie impotenţa intelectuală a bloggerului respectiv ce speră să câştige vizite cu efort minim”.
Adică, eu, dacă promovez “strădania” altcuiva în a realiza un videoclip nu sunt ok, dar dacă şi-o promovează singur, e cel mai tare.

Aşa că, cu toate că a fost un site mişto, v-aţi batut joc de el şi încă o mai faceţi. Am povestit motivul pentru care scriu pe blog. Promovarea prin site-ul vostru comunist nu mă bucură cu nimic.

Blogărul şi campania

Campania este pâinea şi sarea blogărului. Dacă nu te implici într-o campanie, nu eşti blogăr adevărat. De asemenea, implicarea într-o campanie îţi aduce prieteni virtuali, care te ridică în slăvi şi te fac un fel de rege mai mic printre ei.
Nu contează ce conţine o campanie, va găsi cineva să se implice, fără să întrebe prea multe şi fără să judece problema. Campaniile “verzi” sunt de departe cele mai reuşite. Când dau de o campanie “verde”, blogării se iau de mânuţe şi îşi imaginează cum aleargă fericiţi într-un lan de grâu în timp ce razele soarelui le scaldă chipurile pline de coşuri.
Dacă mâine lansez campania “Reciclaţi căcat. Fiţi pentru o Românie verde!”, o să găsesc o grămadă de idioţi care se apucă să dea sfaturi despre metode de reciclare a căcatului. De ce? Pentru că, incă din titlu conţine nişte repere îndrăgite de orice blogăr. Cuvântul reciclare e cool. Dacă spui că reciclezi eşti şmecher. Nu contează că nu ai cum să reciclezi o sticlă de plastic, pentru că nu există containere special amenajate mai pe nicăieri, blogărul ecologist trebuie să susţină că găseşte el modalităţi de a recicla sticlele de plastic, iar cei care nu o fac sunt naşpa. Referirea la numele ţării face pe oricine să se creadă patriot. Cu toate că e şi asta o modă, să spui “frate, sunt un patriot adevărat, iubesc ţara asta”, cu toate că mami şi tati îi plimbă în fiecare an în Grecia, iar el habar nu are unde este Stâna de Vale. De asemenea, cuvântul verde, spune tot. Dacă nu eşti verde nu eşti cul şi cu asta am zis tot.
În fiecare zi apar tot felul de campanii, lansate de oricine. Absolut oricine poate lansa o campanie. Care este rezultatul acestor campanii? De cele mai multe ori rezultatul dorit nu există pentru că pentru majoritatea, o “campanie” înseamă a vorbi despre un lucru. Datorită acestui fapt, nu cred că voi auzi pe cineva să spună “uai, să vezi, Gigel spune pe blog că dacă arunci hârtii pe jos e naşpa. Să mor eu, nu mai arunc…”. Fix pula. Dacă nu există o părere avizată, degeaba.
Din acest motiv, nu am putut fi de acord cu panarama de “campanie” referitoare la accidentele rutiere. Cum ar fi fost privită acea campanie dacă iniţiatorii ei ar fi tras o fugă până la un inspectorat de poliţie şi ar fi solicitat un interviu unui comandant de pe-acolo? Dar de la a spune până la a face, e distanţă mare, mai ales în cazul graşilor cu prelungire de pubertate, care au curul lipit de scaunul calculatorului.
E foarte mişto să te joci cu imaginea ta. Să vrei să pari moral, cât timp tu eşti departe de asta. Creezi o părere bună despre tine, lumea te pupă în cur, e mişto. Însă, de foarte multe ori, eşti penibil.

Fii prost!

Cât îmi plac mie campaniile astea online. Cum văd una mă apucă durerea de cap. Există una specială care mi-a atras atenţia zilele astea. Campania despre care vorbim este una genială, însă pentru cineva care nu a deschis un calculator în viaţa lui. Nu ştiu însă ce i-a apucat pe unii şi pe alţii să scrie tot felul de păţanii inventate în legătură cu utilizarea Windows-urilor piratate.

Ca explicaţii oferite pe marginea campaniei, cei de la Microsoft, ne spun:
Odată cumpărat, calculatorul funcționează sigur din prima. Nu mai trebuie să stai dupa vecini sau prieteni ca să îţi instaleze Windows din nou, și din nou, și din nou, de fiecare dată când este afectat de câte un soft malițios, un virus sau un crash. Windows legal funcționează complet, din prima.
Nimic mai eronat. Dacă nu dai banii şi pe un antivirus mai de doamne ajută, poţi să ai tu licenţa licenţelor, Windows nu vine cu software anti-virus instalat.

Tot acolo, mai citim:
în principiu „preinstalat” înseamnă „mai bine pentru tine”.
Observ o mică greutate de exprimare a ideilor din partea celor de la Microsoft. Preinstalat înseamnă un windows care vine plantat pe hard drive. Nu-ţi vine nici un CD cu sistemul, nimic. Respectivul Windows nu se poate reinstala. Dacă cineva mai neexperimentat îşi bagă nasul aiurea, s-a dus minunăţia de licenţă. Acum să fim realişti, câţi dintre voi nu faceţi o reinstalare de Windows, măcar la 6 luni, un an?
Ţi-ai cumpăra o bicicletă fără lanţ sau frâne? Atunci de ce să-ţi cumperi un calculator fără Windows original preinstalat pe el? PS: Dacă ai răspuns DA la prima întrebare, e ceva în neregulă cu tine.
Ceea ce am spus şi mai sus, cumpărându-ţi un calculator cu Windows preinstalat, e ca şi cum ţi-ai cumpăra o bicicletă foarte mişto, însă pe care n-ai putea să o repari niciodată. Dacă ai făcut pană, o poţi arunca.
Aici observăm şi definiţia Windows ca fiind singurul sistem de operare existent. Despre alternative, voi vorbi mai jos.
Să vorbim puţin despre înfricoşătoarele Windows-uri piratate, care, se pare că fac orice utilizator de PC să dârdâie de frică atunci când le aude numele.
Între un Windows downloadat dintr-un anumit loc şi unul cumpărat de la Microsoft, nu există absolut nici o diferenţă. Fişierele sunt 100% aceleaşi, singura diferenţă o face persoana înregistrată pe site-ul Microsoft ca deţinător al licenţei. Dacă eu am un cd original cu Windows, mi-l instalez şi mă înregistrez ca utilizator pe site-ul Microsoft, pot da CD-ul oricui. Acest oricui îşi va putea instala fără probleme sistemul de operare, însă nu îşi va putea face update-urile de care eu mă bucur, de multe ori inutil.
De ce face Microsoft asta? Ca să găsească cumpărători. Mergând pe ideea “cumpărătorii noştri sunt mai proşti decât actualii utilizatori”, mi se pare un pas cam mare făcut între promovarea unui produs şi catalogarea acestuia ca fiind singura alternativă pe care o are cineva.
Până la urmă, cu sistemul lor de operare preinstalat vei putea face un mare fâs. Dacă vei dori să deschizi o aplicaţie .docx, minunatul lor format inventat pentru a vinde un Office idiot, vei avea nevoie de minunatul Microsoft Office. Pentru care mai trebuie să scoţi o grămăjoară destul de mare de bani din buzunar. Dacă vei dori să fii şi protejat, aşa cum se spune că eşti cu sistemul de operare, ai face bine să-ţi cumperi şi un antivirus. Alţi bani, altă distracţie. Dacă îţi convin condiţiile şi preţurile, foarte bine. Vei avea un computer pe care vei putea scrie. Felicitări.

Să vorbim acum despre alternative. Cea mai des întâlnită este Linux. După ce am citit zilele trecute discuţiile pe marginea campaniei despre care am vorbit mai sus, mi s-a făcut poftă să reinstalez Linux. Am downloadat distribuţia pe care am dorit-o, în cazul meu Debian 5.0. Aproximativ 150mb, varianta netinstall. Am făcut CD-ul, iar în aproximativ o oră aveam instalate următoarele:
- sistemul de operare cu tot cu interfaţa grafică, KDE în cazul meu, care, se mişcă de vreo două ori mai bine decât Windows. Am instalat şi XFCE, o interfaţă mult mai simplă, dar care se mişcă de vreo 5 ori mai bine decât Windows.
- Pidgin – utilitar asemanator cu Yahoo Messenger
- MPlayer – player de fişiere video şi audio
- XMMS – o clonă a Winamp-ului
- Open Office – variantă freeware la Microsoft Office
- Wine – un software care îmi permite lansarea programelor Windows sub Linux
- Gimp – un progrămel destul de inteligent pentru editare grafică
- o grămadă de alte aplicaţii şi progrămele pe care nu le prea folosesc
Toată chestia am făcut-o cu câteva click-uri. Nu prea am folosit tastatura şi ecranele negre la care se gândeşte toată lumea când aude “Linux”. Cât m-a costat? Absolut nimic şi nici nu a fost necesar să downloadez vreun soft piratat. Totul freeware.
Există distribuţii mult mai friendly. Linspire de exemplu. O distribuţie bazată pe interfaţa grafică, foarte uşor de instalat şi utilizat.
Partea mai interesantă ştiţi care este? Pot să descarc toate filmele porno de pe www. Linux n-a auzit de viruşi.

Eşecuri blogosferice (1)

Vă tot luaţi de mine că mă iau de alţi blogoreici de-ăştia, dar nu pot sa tac.
Uitaţi aici un pulărău care a învăţat să folosească WordPress, nu şi manualele de limba română din păcate.
Pe pulărău l-am văzut prima oară pe forumul bloggerilor. Mi-a atras atenţia muianul de savurator de manele şi mici la kilogram pe care îl avea la avatar. Mi-am zis “mişto, uite unul cu simţul umorului”. Citesc salutul lui: “Bine vam gasit pe toti membri acestui forum.
Ma numesc Cristian si sunt din Turda. Am intrat in lumea blogerile din luna ianuarie.
Am avut mai multe incercari de bloguri pana am ramas la wordpress si cam de o luna m-am mutat pe domeniu cu bani.” Hăhăhă, îmi zic, ăsta-i o pulă şmecheră şi scrie la mişto, ca să se ia proştii de el. Îi vizitez curios blogul.
De sus în jos:
postarea 1) “O melodie care îmi place foarte mult. Prima dată am auzito pe clasa a VIII-a la o oră de muzică, când a cântato profesoare de muzică”. Mai jos, un videoclip iutub, Ducu Bertzi frate.
postarea 2) Gagică cu balcoane mari, plajă, căcat. Nu pot să înţeleg ce-i în mintea unora. Printre atâtea redtuburi si porntuburi, tu crezi că o să mi-o iau la labă pe blogul tau, în faţa unei poze cu o femeie cu lăptăria mare?
postarea 3) Muschi, filmuleţ Arnold în tinereţe. Grasule, mastermind al căcatului de blog, recunoaşte că ţi-a crescut burtă în loc de muşchi. Treci peste, nu mai trăi în “dar da-că…”.
postarea 4) Joc cu bile. De asemenea grasul încearcă o descriere: “Un joc destul de interesant pentru cei la care le place să puşte acele pungi cu bule cu aer.” Tare coaie, împuşcă pungă ce eşti.
postarea 5) Britni Spirs. Tare. “Noul videoclip al lui Briteny Spears care se numeşte Kill The Lights. Acest nou videoclip este un video animat, şi nu este primul de acest gen, acest video este al doilea videoclip animat.” Holy căcat. A apărut al doilea clip animat din lume şi este al lui Britni. Minunat.
postarea 6) Trililiuri cu lăutăreşti cu titlul “fratelui meu”. Plm, mai toţi puţăii graşi care o ard în privat pe manele, în public o ard pe “lăutăreşti de-alea vechi”. Asta-i moda, au auzit ei că muzica ţigănească nu-i manea şi-o ard şmechereşte. Bravo grasule.
postarea 7) idem postarea 6)
sărim peste postarea 8 )
la postarea 9) găsim un personaj des întâlnit prin blogosferă. Eugen. Cum care Eugen, el.
“Cu ajutorul forumul bloggerilor şi al lui Eugen am rezolvat probleme care au apărut aseara la blog.
Acuma sper să nu mai apară nici o problemă la blog, dar totuşi a mai rămas o mică problema care este de când am migrat pe un domeniu cu bani.”
Îmi pare rău să te văd că susţii asemenea specimene Eugen. Sincer.

Trecem peste posturi, ne uităm la pagini. Îmi atrage atenţia pagina “ce citesc”. Plm, intru să văd şi eu ce citeşte grasu. Mă gândeam la Spinoza, Umberto Eco, Stendhal. Găsesc bloguri. Grasu’ e genial, e primul cititor exclusiv de bloguri din lume. Cred că nici etichetele de pe caserolele de mici nu le citeşte. Doar bloguri. In-te-re-sant…
La despre, putem vedea că acest minunat blog nu este doar al umflatului mâncător de mici. Este un blog colectiv coaie, mai scriu două pizde. Genial.

Porcul are un nelipsit buton care se cheamă “download muzică”. Orice cocalar trebuie să aibă unul.

La capitolul “proiecte” observăm că pulărăul este un adevărat blogger. Lucrează la site-uri despre software, despre blogosferă şi la un director web.

Nu în ultimul rând, putem observa motto-ul său. Cuvintele care îl înspiră pe el când stă la bere cu băieţii: “Sunt OM şi a fi OM înseamnă a greşi”.
Dragă pulărău, om, în acest context, nu este verb, aşa că nu poate “însemna” un verb. Tu într-adevăr, eşti un om şi eşti greşit, aşa sună mai bine, nu este aşa?

FTW!!!

Abrevierea de mai sus reprezinta, in lumea gamerilor, “For The Win”. O încurajare a minţilor obosite. În ultimul timp observ abrevierea utilizata peste tot. De cele mai multe ori în contexte total prosteşti. Cel mai mult m-a deranjat schimbarea denumirii site-ului pe care se promoveaza articole de pe bloguri, din “blogoree” în “FTW”. Am intrat, m-am uitat ca prostul, am ieşit şi mi-am spus că nu mai calc pe colo. Câtă minte îţi trebuie să schimbi un nume ca blogoree, nu nume care chiar descria bine ce se întâmplă pe-acolo, într-o abreviere din lumea jocurilor. Mă aştept să găsesc un site despre jocuri video când accesez ftw.ro, nu articole de pe bloguri. E ca şi cum aş câştiga eu la tombolă firma Pepsi şi i-aş schimba numele în Gogobugjuice.
Normal, schimbarea este previzibilă, doar nu e frumos ca noul administrator să se laude prietenilor lui virtuali: “Uite, vezi tu blogoree.ro, am grijă de sait, că Eugen s-o dus…”. Preferă să spună: “Uite, ftw.ro, pe-asta l-am făcut de la 0, că Eugen a făcut o prostie şi eu sunt kewl!”.