Blogul lui Ficatel » Întâplări

Angajatii de la Urban sunt năstruşnici rău

admin — Thu, 21 Jan 2010 18:09:05 +0000

Explicaţie: Blocul în care locuiesc are o mică problemă. Pentru a intra sau a ieşi din parcarea acestuia, trebuie să străbaţi aceeaşi străduţă. Nu există alternativă, îţi este imposibil să scoţi maşina la oraş sau să o aduci acasă folosind o altă străduţă.

Într-o dimineaţa, ca în oricare altă dimineaţă, mă pregătesc să plec la muncă. Dezăpezesc Grăsuţa, fac călduţ în interior, îmi înfig cd-ul cu rock zbuciumat şi mă pregătesc să pornesc la drum. Bine, faptul că muncesc la doi paşi de casă şi că ajung la muncă mai repede pe jos decât cu maşina, e un lucru irelevant în momentul acesta.

Pornesc pe străduţa care mă scoate în lume, (repet, singura străduţă care poate face acest lucru) şi mă trezesc cu maşina băieţilor de la Urban trasă de-a curmezişul pe străduţa care mă scoate în lume. Mă scarpin eu în cap, mă scarpin şi prin alte zone, mai ascunse ochiului privitor, nimic. Bascula de la Urban tot de-a curmezişul.
Acum, în spate n-o mai puteam lua că se făcuse deja coloană şi eu eram vârf de săgeată. Mă uit la vecinul din spate, dau din umeri, el se uită la mine şi se scobeşte în nas nerăbdător.

Mă uit la doi băieţi de la Urban, priponiţi într-o lopată. Ei încep să râdă.
- Hăhă, nu mai mutăm maşina de-aici, am rămas înzăpeziţi şi-am şi lovit o maşină. Hăhă.
- Păi ce propuneţi să facem?
- Ieşiţi pe altă parte, că pe-aici mai durează.
(M-am uitat la maşină, nu era înfundată cu nici o roată, părea totul în regulă, nimeni nu încerca să o scoată sau să ia măsuri pentru a o deszăpezi)
- Uai, îţi dau cheile şi te rog frumos să mă scoţi tu. Dacă tu găseşti alt drum, eşti maestru!
- Păi cum, pe la primărie?
- Păi au pus ghivece, ăsta e singurul drum!
Acum urmează conversaţia între cei doi “urbanişti”:
- Hai mă că nu mai putem s-o lăsăm, cică e singurul drum ăsta.
- Bine mă, hai să ne-apucăm s-o scoatem.

Au scrijelit oleacă cu lopata pe la roţi, s-a suit un şofer la volan şi a plecat maşinuţa fără nici o problemă.

De ce şedea măgăoaia de-andoaselea, nu pot să înţeleg. De ce nu o muta nimeni, este un mister şi mai mare. Dacă vecinul cu maşina lovită a aflat cine i-a lovit-o, nu mă interesează deloc.
Cel mai mult m-a deranjat atitudinea degajată şi cu durere-n pantofi a angajaţilor.

Vor urma, odată cu topirea zăpezii, poze cu angajaţii de la urban care freacă menta toată ziua pe banca din faţa locului meu de muncă şi cu angajaţii de la urban, un angajat şi o angajată, care se angajau într-un pupat pe o bancă în parc, de ziceai că-s porumbei, nu gunoieri.

La doftor

admin — Fri, 08 Jan 2010 16:58:01 +0000

Acum câteva săptămâni urlam în gura mare că sunt mândrul posesor al unei sănătăţi de invidiat şi că n-am mai trecut pe la doctor pentru a semnala vreo problemă de vreo 6 ani. Uite că m-a lovit boala. Behăieli, scurgeri, fierbinţeli, toate simptomele unei gripe porceşti.
Puţin dezamăgit de imunitatea care m-a ajutat atâţia ani, ajung în cabinetul doctorului meu de familie, o doamnă foarte doamnă, căreia îi place să mă asigure că este numai vina mea de fiecare dată când mă loveşte boală.
- Ia zi, ce ai?
- Behăială, scurgeri din rât, fierbinţeli!
În timpul ăsta îmi dadeam uşor câte o ţoală jos, în timp ce făceam nişte mişcări provocatoare din pelvis.
Se pune doamna doctor pe ascultat la plămânii mei.
- Plămânii sunt în regulă, ia sa ne uităm şi în gât!
- Iai!
(Am rămas surpins să observ că nu se mai foloseşte coada de lingură, ca pe vremea mea, coadă de lingură care nu era sterilizata, cu siguranţă. Acum se folosesc beţişoare sigilate. Ingenios!)
Mă pune să casc şi să spun (ĂĂĂ)
Casc şi mimez eu o interjecţie, a ieşit cam “ĂÎÎÎÎÎÎÎ”, dar a fost suficient.
- Vai, tu ai văzut ce-ai în gât?
- Astăzi nu…
- Eşti roşu tăt! Tăt roşu! Îţi dau să iei antibiotice, vitamina C cu propolis, picături de nas.
- De-alea nu-mi scrieţi pe bileţel că nu le suport.
Scrie bileţelul cu toate medicamentele pe care trebuia să le cumpăr, două au intrat pe reţetă şi două pe lângă. Că cică nu se compensează ceaiul…
- Acum, tu ştii de la ce te-ai infectat, nu?
- Nu prea…
- Păi tu mergi aşa, cu capul dezvelit?
- Păi aşa am mers mereu.
- Nu e bine. Ia zi, fumezi?
- Cam da. De vreo două zile le-am mai rărit, de la durerea în gât mă chinuiesc foarte rău să fumez. Am încercat metolate.
- Ar trebui să le laşi de tot, nu sunt bune.
- Am încercat, n-a mers.
- Tu trebuie să vrei, nu să încerci.
- Aşa o fi. Mulţumesc, ziua buna.

Fericit că n-am ştiu eu ce gripe contagioase, însă puţin înjosit de cicăleala făcută de doamna doctor, mi-am cumpărat medicamentele de pe reţetă şi bileţel, iar acum încep să mă simt mai bine. Sper să nu mai ajung pe la dânsa foarte curând.

Zgârietura la români

admin — Fri, 27 Nov 2009 07:03:18 +0000

Acum cateva zile am avut un incident oarecum nefericit în trafic, mai exact, am atins maşina unui alt participant la trafic. Vina a fost bineînţeles a celuilalt, pentru că a stat în calea nebunului. Daunele lui: un stop spart, daunele mele, portiera puţin înfundată şi bandoul smuls. A doua zi, la constatare, nenea de la asigurări îmi spune “vă costă vreo 500 de lei să o reparaţi…”. Eu i-am zis “hăhăhă, păi nici nu mi-a trecut prin gând să o repar”. „Ei, e cam urâtă aşa, ar trebui să o reparaţi”. Bandoul l-am lipit, am observat că vopseaua n-a fost zgâriată, am trecut peste, fără să dai nici un leu la vreun service. În concepţia mea de ruptă din soare, nu văd de ce aş da bani pentru a repara o chestie atât de minoră. Adică, dacă mă uit în oglindă, aş putea repara ceva la mine mai degrabă. Puţin chit pe chelie, niste şmilgher pe burtă, etc.
Până la urmă de unde obsesia asta cu “nici o zgârietură”?
Aţi observat ce afectaţii sunt unii homo sapiens pentru că au o zgârietură pe maşina? Păi dacă aveau de gând să-şi păstreze autovehiculul în starea iniţială, de ce naiba îl mai conduc? Să-l lase în garaj, ca sunt şanse mai slabe să-l zgârie.
Ameninţările privitoare la zgârierea maşinii mi se par puerile. „Băi, îţi găseşti maşina zgâriată”. Aşa, şi? Care e treaba cu zgârietura? Înţeleg ameninţarea dacă îmi spui că-mi iei roţile, asta ar fi nasol. Dar cu ce afectează o zgârietură armonia din viaţa mea?
N-am auzit pe nimeni să spună că a găsit zgâriat un lucru mai de preţ decât maşina. Aş înţelege situaţia atât de “gravă” dacă ar veni cineva la mine şi mi-ar spune cu ochii în lacrimi „Uăi, să vezi ce-am păţit ieri. Am ajuns acasă şi mi-am găsit nevasta zgâriată. Degetul inelar, de la tăiat cartofi. Ce ma fac?”

Să ne jucăm de-a banca

admin — Sat, 22 Aug 2009 17:00:56 +0000

Acum vreo două săptămâni am trecut pe la Raiffeisen, cu puţină treabă. Am rezolvat-o repede la casierie, unde mi s-a spus să trec pe la o colegă de-a dânşilor când am timp, pentru reactualizarea datelor. Nu aveam timp în acel moment, am plecat şi m-am întors, cu altă treabă, peste câteva zile. Mi-am rezolvat treaba şi mi s-a dat un formular. Îl completez şi mă învârt puţin cu el în mână pentru a-l depune uneva. Formularul nu conţinea cine ştie ce date, doar nume, prenume, CNP, si vreo 2 întrebări despre implicarea mea politică şi modul în care întrebuinţez banca. Mi s-a tot spus “asteptati putin sa termin treaba si ma voi ocupa de formularul dumneavoastra”. După 15 minute de aşteptări începusem să îmi pierd răbdarea. La 30 de minute, am mototolit formularul, completasem şi data, aşa că nu mai avea rost să-l păstrez pentru o ulterioară depunere.
În seara zilei respective, am aflat, de la o sursă foarte sigură, motivul desfăşurării acestei campanii de actualizare a datelor. Se pare că sistemele informatice Raiffeisen au fost puţin date peste cap, aşa că o parte din baza lor de date s-a dus naibii.
În schimb, la ghiseuri, am auzit vreo 2 versiuni spuse de angajaţi diferiţi clienţilor:
- reactualizarea datelor este o formalitate pe care o facem periodic;
- reactualizarea datelor este un lucru excelent, veţi putea folosi contul dumneavoastră din orice colţ al ţării doar cu buletinul.
Pe site-ul Raiffeisen există informaţia în acest format.
Se face referire la Regulamentul BNR nr. 9/2008 privind cunoasterea clientelei in scopul prevenirii spalarii banilor si finantarii terorismului. Acum, fiind serioşi, eu care fac tranzacţii de maxim 200 de lei pe lună cu banca lor, nu ştiu ce spălare a banilor pot face sau ce terorişti pot finanţa cu această sumă…
Mi se pare interesantă propoziţia “Neindeplinirea acestei obligatii in termenul comunicat poate duce la restrictionarea temporara a accesului la conturile tale.”.
În regulă, dar informarea despre această “obligaţie” nu ar trebui făcută pe o cale oficială? Nu să mi se spună la casierie. Să se informeze prin poştă sau telefon mi se pare în regulă. Nu observ nici o urmă de credibilitate când o femeie plictisită de la ghişeu îmi spune “să vă duceţi să vi se reactualizeze datele”. Cum poate demonstra Raiffeisen că informaţia a ajuns la mine?
Hai să acceptăm varianta informării pe cale orală, dar nu mi s-a comunicat nici un termen limită pâna la care pot comunica aceste date.
Ţinând cont de motivul pentru care se realizează această actualizare, pe care îl repet, o slăbiciune în sistemele informatice ale băncii, mi se pare normal ca ei să se simta parte vinovată şi să acţioneze ca atare. Nu să îşi pună clienţii să aştepte, ci să desemneze un reprezentant al băncii care să se ocupe la sediul băncii, în fiecare zi, de această problemă. Nu să aştept 30 de minute pentru că un angajat trebuie să explice de şapte ori, pas cu pas, unui client, modul de utilizare a serviciului Internet Banking.
Aştept până una alta comunicarea acestei obligaţii pe care în acest moment nu o am, pe o cale oficială necontestabilă şi probabil că voi fi de acord să aştept o oră pentru a comunica acestei bănci datele de care au nevoie. Până atunci, o mare bilă neagră din partea mea, Raiffeisen.

Firma de securitate veghează

admin — Thu, 20 Aug 2009 21:28:34 +0000

Ora 23.30. Îmi băteam capul cu noua înfăţişare a blogului. Muzica dată tare, telefonul uitat în pantaloni, într-un şifonier. La un moment dat, mi se pare că se aude ceva. Îmi deplasez hoitul la telefon. Văd două apeluri nepreluate şi un mesaj. Curios, deschid mesajul şi îl citesc:

“Firma de paza Tiger va contacteaza, este efractie, suna alarma”

Eu lucrez într-un birou. Dintr-un motiv sau altul, sunt unul dintre deţinătorii celor 3 chei care oferă accesul angajaţilor către o zi glorioasă de muncă. Fiind prima zi de concediu, mi-am lăsat cheile la birou, poate o avea cineva nevoie de ele.

După citirea mesajului zâmbesc şmechereşte şi mă apuc să scriu si eu un mesaj:

“1. Firma de pază nu are numărul meu. 2. Firma de pază se deplasează de obicei la locul faptei, mai ales la orele 23. 3. Firma de pază nu trimite asemenea sms-uri. Dacă totuşi ar anunţa clientul prin acest mod, ar avea un template făcut cu majuscule şi semne de punctuaţie. 4. De unde ştie firma de pază că e efracţie? Poate s-a activat alarma singură. 5. Firma de pază nu e Tiger, e Tiger Security. Ce-ai Dinule, ţi s-a făcut de cucuie?”

Dau reply şi aştept să sune telefonul, să râd de colegul meu că face glume fără cap.

Sună telefonul, o voce de femeie.

- Bună seara, de la Tiger Security vă sun, am primit un mesaj de la dumneavoastră;
- Hăhăhă, da.
- Da domnule, aşa se cheamă firma, Tiger Security. Noi încercăm să contactăm persoanele de contact, dacă nu răspund trimitem mesaje. Nu este nici o glumă, chiar este efracţie. Noi avem 3 persoane de contact la firma S… (numele firmei) printre care şi dumneavoastră;
- Aha.
(deja începusem să-mi dau seama că e pe bune…)
- Păi l-aţi sunat pe domnul T… (şeful meu)?
- Da, nu răspunde.
- Ce a văzut echipajul acolo?
- Pe afară nu se vede nimic, ceea ce e bine. Nu avem voie să intrăm în incintă.
- Da. Eu sunt în concediu, nu am cheie, nu am ce să fac.
- Păi nici noi nu avem ce să facem.
- În regulă, seara bună. Îmi pare rău de mesaj, am crezut că face un coleg glume proaste.
- Da. Seara bună.

Acum dacă oi mai avea calculatorul cu datele mele la firmă, habar n-am, oricum, aştept cu interes să aflu.

De-ale bătrâneilor

Decebal — Mon, 03 Aug 2009 16:42:29 +0000

Bătrâneii sunt o specie ciudată, bosumflaţi când nu le predai locul în autobuz, cu toate că în jurul tău mai sunt 10 locuri libere, fericiţi când îi laşi să se bage în faţa la o coadă la care aştepţi de 20 de minute.
Liniştit, pe un trotuar oarecare, lângă o băncuţă oarecare, aşteptam pe un oarecare. Un moşuleţ, cu 2 sacoşi în braţe, se opreşte lângă mine. Nu bună ziua, nu nimic:
- Oare cât să mai car eu mâncare ca un măgar?
- Ei, asta e…
- Am cărat alaltăieri, am cărat ieri, azi car iar. Oare cât?
- Eh… (plictisit)
- Ia uite, am făcut piaţa, uite ce mi-a mai rămas domnule, uite. (îmi arată 2 lei mototoliţi alături de o batistă)
- Ce să-i faci…
- Dar când mor, ia spune-mi, cine o să mai facă piaţa, cine?
- (fără să vreau, o scap) Pula mea…
- Vai domn’le, ntz, ntz, ntz, dar urât mai vorbeşti.
- Se mai întâmplă.
Şi-a luat sacoşile şi a plecat repejor.

Morala: Nu te băga în vorbă cu necunoscuţi, e posibil să vorbească urât, iar tu, în 80 de ani de viaţă, nu ştii ce-i aia pulă…

Alte experienţe cu terasele călărăşene

Decebal — Sat, 25 Jul 2009 22:28:17 +0000

Chef nebun, lăutari, dansuri, etc. Eu, treaz, fără chef de lăutari şi dansuri, dornic de a-mi îndeplini îndatoririle de şofer al gazdei, plec din localul cu pricina şi găsesc o terasa răcoroasă. Nou deschisă, de către nenea Itu, aproape de ieşirea din oraş, pe şoseaua Chiciului. Drăguţă, populată de “crema” oraşului. Acolo ne instalăm noi la o masă, în jur, majoritatea meselor ocupate, mai erau şi câteva libere. Vine chelneraşul, facem noi comanda:
- O bere fără alcool.
- Ştiţi, avem doar Ursus…
- Da, o bere fără alcool, nu mă interesează marca, toată e pişat de fată mare.
(În acest moment chelnerul notează comanda pe un carneţel pe care îl ţinea la aproximativ 6,5 cm de nas. Nu exagerez.)
Trec 15 minute, deja începusem să-mi pierd răbdarea, vine chelneraşul:
- Nu mai avem Ursus rece.
- Un cola atunci, dar dacă durează tot 15 minute, nu-l mai aduce.
- Imediat.
(Din nou, carneţelul sub nas, comanda notată)
De data asta mai rapid, chelneraşul îşi face apariţia după vreo 5 minute cu sucurile şi ne informează că nu mai are pahare, aşa că ne dă paie.

Mă interesează, cât de pesimist a putut fi patronul terasei? S-a gândit ceva de genul: “avem 50 de mese, 4 scaune, ar însemna 200 de pahare dacă ar folosi toţi pahare. Dar plm, nu folosesc toţi pahare. Mariana! Trece 50 de pahare, să fie acolo”.
Bine că nu mi-a trecut prin minte să vreau ceva de mâncare, că mi-ar fi fost cam greu să mănânc piureul din şerveţel…

Decebal legiuitorul (II)

Decebal — Thu, 16 Jul 2009 17:44:28 +0000

“Conflictul” s-a rezolvat amiabil în cele din urmă, eu mi-am mutat masina, el şi-a mutat masina si totul a fost ok. În acest mod am făcut un serviciu comunităţii, obţinând un loc de parcare. Vedeti? Se poate şi fără pumni.

Decebal legiuitorul

Decebal — Thu, 16 Jul 2009 16:23:42 +0000

Pentru ca sunt un fel de Chuck Norris de Călăraşi, m-am gândit să fac dreptate în spatele blocului. Am găsit vecinul cu BMW parcat pe de-a-ndoaselea. M-am gândit că aşa trebuie să fac şi eu, aşa că mi-am conformat şi eu grăsuţa la noile “tendinţe”.
Ideea este că băiatul cu BMW-ul aşteaptă ca mama şi tata să vină de la muncă, aşa că s-a gândit să le oprească şi lor 3 locuri de parcare. Din păcate s-a ales cu o maşină blocată. Îl aştept să acţioneze, o roată desumflată, un telefon la poliţie (da, în această situaţie aş putea primi o amendă usturătoare, dar presupun că şi organul ar putea înţelege motivul supărării mele) sau o piatră în parbriz.

M-au prins

Decebal — Sat, 13 Jun 2009 09:35:07 +0000

M-au prins, m-au taxat. 120 de lei in 48 de ore, 82 km/h in localitate.