De ce China?

Ilustrul nostru premier va susţine o vizită hăt departe, tocmai în China. Televiziunile spun că “Boc se duce după bani”. Eu am impresia că altele sunt motivele.
Să fim realişti. Lui Boc nu-i place să părăsească graniţele ţării. În Europa nu s-a plimbat mai deloc. Nici măcar în Bulgaria, să-şi ia castraveciori nu cred că s-a dus, cu toate că este la cateva sute de kilometri distanţă faţă de reşedinţa sa. Relaţiile cu ţările europene sunt ignorabile din punctul lui de vedere.
Principalul motiv consider că este frustrarea pe care premierul o are privitor la cei 150 de cm cu care a fost înzestrat. Reprezentanţii chinezi se vor situa tot în jurul acestei valori şi va putea şi premierul, pentru prima oara, să poarte o discuţie de la egal la egal cu cineva.
Ca motiv secundar, nu trebuie să uităm încântarea cu care premierul a vizitat China Town, acel bazar cu vânzători chinezi. I-au plăcut aşa de mult “încălţămintele”, încât se gândeşte să şi le cumpere direct de la sursă.

Încă o femeie la volan, încă un dezastru

Mi-a sărit în browser articolul ăsta.

Nu vreau să fiu considerat insensibil. Ştiu deja că sunt.
De multe ori m-am îndoit de capacităţile femeilor de a conduce orice fel de vehicul. Consider că n-ar trebui să conducă nici căruciorul de butelii.
Nu aş fi de acord să fiu într-un autoturism condus de o femeie nici de-ar fi vorba de dric, cu mine ca pasager principal.
Revenind la articolul respectiv, nu pot să înţeleg ce căutau 5 femei într-un autoturism. Este de ajuns o femeie şi un autoturism şi deja e pericol. Femeile au capacitatea de a se distrage singure în timpul şofatului. Au impresia că oglinda retrovizoare e pusă acolo pentru verificarea rimelului şi machiajului. Sistemele hands free sunt inutile. Femeile vor să scrie mesaje în timp ce conduc şi nu există nici o lege, pentru ele, care să împiedice acest lucru.
Oare soţii sau prietenii femeilor ştiau că au intrat toate 5, în acelaşi timp, într-un autoturism şi s-au pus în mişcare?
Ca exerciţiu de imaginaţie, oare ce făceau cele 5 garofiţe cu câteva secunde înaintea impactului? Îşi aranjau părul? Vorbeau despre soţii lor? Îşi lăudau hainele? Eu cred că a fost o îmbinare între toate aceste activităţi. Cu ochii în şosea cu siguranţă nu erau.

Academia Caţavencu – prezentul, că viitorul nu mai contează

Am cumparat şi eu AC, mai mult din curiozitate, săptămâna asta.

Pe prima pagină, o poza pixelată căreia i s-au alăturat nişte glume proaste şi un font ţigănesc ca titlu. În regula, imi zic, glume proaste pe prima pagină au mai avut şi ediţiile din trecut.

Pagina doi imi prezintă o casetă redacţională cu tot felul de nume pe care nu le recunosc. De asemenea, pe această pagină s-au hotărât baietii de la tehnoredactare să încerce vreo 7 tipuri de fonturi. Probabil în ideea că dacă au dat bani pe ele, de ce să nu le foloseasca? Glumele proaste continuă.

Corectura probabil e facută de vreun elev care a ratat BAC-ul anul acesta. Ba chiar îşi permite să inventeze cuvinte (vaşnic, haker). Cateva pagini mai tarziu îmi sare în ochi şi cuvântul fii. În contextul „Shakespeare va fii deshumat…”, bineînţeles.

Ca orice ziar ce merita folosit ca hârtie igienică, noii redactori s-au gândit că nu trebuie să existe în lumea asta publicaţie fără horoscop. Aşa că au facut ei „Horoscopul turmentat”, care conţine tot felul de aberaţii triste.

Pe pagina cu horoscopul, subtitlul articolului „Oiţa lu’ Negoiţă n-are neg, doar aluniţă”, este „Vor venii şi câini Dingo”.

Nu am reuşit să-l citesc pe tot. Bine, nici un sfert n-am citit. În total, aproximativ o pagina, de ici putin, de colo puţin, cât m-au ţinut nervii. Dacă-l citeam pe tot, sunt sigur că puteam expune mult mai multe greseli de doi lei.

Ultima pagina, bineînţeles, atacă noua publicaţie „Caţavencii”. Din cel din urmă am citit jumatate. Mult mai bun decât AC în prezent şi mai slab faţă de Academia de acum câţiva ani. Am şi aici observaţii legate de tehnoredactare, câteva scăpări pe ici, pe colo.

Am observat că şi Radu se întreba ce naiba citeşte când a pus mâna pe primul număr, dar m-am gandit ca e frustrat.

Cam ăsta e rezultatul când pui femeia de serviciu să-ţi scrie articole, şoferul să ţi le corecteze şi contabila să-ţi facă tehnoredactare.

Ar fi fost o idee să sară peste câteva numere. Pur şi simplu nu tipăreau nimic, găseau oameni şi o puneau de o publicaţie adevărată. Acum probabil că şi-au pierdut majoritatea cititorilor. Prefer oricând să citesc o fiţuică regională decât marele lor săptămânal naţional. Îmi pare sincer rău pentru cel care a cumparat brandul. Nu-i ajungea o fiţuică fără rost (România Liberă). Acum are două.

Aş vrea să văd următorul număr sub formă de sul şi mai moale puţin. Măcar aş da 2,5 lei pe ceva care îmi foloseşte…

Riscurile meseriei de pelerin

Îmi plac pelerinajele la nebunie. Dacă unora le place să se uite la meciuri de box, fotbal, la emisiuni auto sau la emisiuni de ştiri, mie îmi place să văd băbuţe leşinate, care venerează nişte rămăşiţe umane şi bucăţi de lemn. Zilele acestea are loc un asemenea eveniment în Bucureşti. Moaştele Sfântului Dumitru cel Nou au adunat multe bătrâne mânate de credinţă din toată ţara, flămânde să-i pupe rămăşiţele. De asemenea, alături de moaştele răposatului băbuţele au avut ocazia să dea cu buzele şi pe o bucăţică din crucea pe care a fost răstignit Isus.
Euforia provocată de apropierea momentului satisfacerii fateziilor necrofilice a provocat stări de leşin credincioşilor, care, dorind să fie printre primii care ţucă moaştele, au ajuns la poarta Patriarhiei chiar şi cu 48 de ore înainte de ajungerea rămăşiţelor. Dacă, de obicei, “cine se trezeşte de dimineaţă, departe ajunge”, în cazul nostru, cine s-a trezit de dimineaţă şi a stat atâtea ore în frig pe dealul Patriarhiei a avut ocazia să ajungă la spital.
Astăzi au fost expuse moaştele şi bucăţica de lemn, însă pelerinajul durează până vineri. Până atunci, sunt şanse mari să găsim şi cadavre mai proaspete de pupat.
În zilele următoare, ca atracţii vom avea “bătaia pentru apa sfinţită” şi “furatul sarmalei”.

Scutul mă cam nelinişteşte

Pe mine discuţiile privitoare amplasarea unui scut antirachetă de către o naţiune de peste ocean pe teritoriul ţării în care locuiesc mă cam nelinişteşte. Însă, în acelaşi timp, îmi şi confirmă impresia pe care o am despre ţărişoara aceasta. România e o curvă condusă de pupincurişti.
Dacă mâine parchează nea’ Obama Air Force One-ul în România şi doreşte să propună preşedintelui ţării să-şi depoziteze căcatul din America în curtea Palatului Parlamentului, pentru că nu prea mai au loc prin ţară şi mai şi pute ca dracu’, sunt 80% sigur că îi va fi aprobată cererea fără prea mari străduinţe.
Scutul respectiv foloseste la un anumit lucru. Protejarea trupelor americane în cazul în care acestea se vor afla pe teritoriul ţării noastre de atacurile Iranului.
În cazul unor atacuri iraniene asupra SUA, mă întreb, oare ce vor ataca? Trupele aflate pe teritoriul american, sau trupele americane aflate pe teritoriul european, care sunt la o aruncătură de băţ?

Realitatea Realităţii

Astăzi am auzit la Realitatea TV o pildă care mi-a zguduit imaginea pe care o aveam până în acest moment despre o acţiune pe care o întreprindem regulat, cumpărăturile. Nu ştiu cine face textele fătucii care făcea astăzi un reportaj printre rafturile unui magazin, însă astăzi a spus un mare adevăr:
“Cu cât petreceţi mai mult timp la cumpărături, cu atât veţi cumpăra ceva!”

Damian&brothers la Călăraşi, un mare fâs

Nu sunt un mare admirator al spectacolelor organizate în pre-campanie de edilii oraşului, însă, de această dată, mi-a fost atrasă atenţia de o singură trupă: Damian&Brothers.
Prezent la cântarea lor, am rămas, din păcate, dezamăgit. Nu au venit cu toată trupa pe scenă, iar comunicarea cu publicul a fost cam zero. Să nu mai menţionez faptul că o piesă a fost dedicată “minunatului” primar al Călăraşiului. Mişcarea scenică a fost cam zero şi ea, excepţie făcând vocalistul, care era singurul care părea că se distrează. În schimb, am văzut un baterist pe care vroiam să-l văd live de mult timp şi un bassist care nu prea se aude pe album, dar, la cei maxim 18 ani pe care îi are a reuşit să ţină toată trupa în spate.
Damian, mai grăsuţ decât îl ştiam, a cântat cu un mare sictir şi nu s-a atins de nai din păcate…

Regrete eterne, domnule Guţă

Îndurerat de pierderea suferită de domnul Guţă, m-am gândit să îi fac o propunere. Deoarece acesta a rămas fără permis, îi propun manelistului merţano-bmw-cicleta.

Examinatorii la poligraf! Pareri, balade si idei

Astăzi am auzit o ştire care spunea că se lucrează la o nouă propunere de lege în ceea ce priveşte susţinerea examenelor pentru obţinerea permisului de conducere. Printre aberaţiile pe care prezentatorul ştirii le spunea cu mare înverşunare, mi-a sărit în urechi ideea testării examinatorilor cu un aparat poligraf după susţinerea examenului.
Eu înţeleg că se doreşte lupta împotriva infracţiunilor care s-au tot făcut în sprijinul cursanţilor care nu pot citi o cărticică de 50 de pagini. Ceea ce nu înţeleg este modalitatea găsită.

Probabil s-au adunat poliţiştii în cerc şi s-au sfătuit:
- Spuneţi domn’ comandant!
- Bă, vreau să găsiţi până mâine o modalitate de a-i prinde pe-aştia care ia şpagă să dea permise!
- Da’ domn’ comandant, ce să facem?
- Nu ştiu, găsiţi o soluţie! Georgică, aruncă guma! Executarea!

Şi mult s-au sfătuit,
Până au găsit,
Bastoane şi caschete,
Bulane şi regrete.

Mult la sfat au stat,
Până au aflat.
O cale corectă,
De filme, perfectă.

O cale cu care,
Nici unul nu are,
Cale de scăpare,
Permisul de-l dă,
Cu neruşinare.

- Domn’ comandant! Raportăm!
- George! Guma!
- Să trăiţi!
- Să facem şefu’ ca-n filme. Punem la detector de minciuni.
- Aha! Să punem cursanţii! Să-i întrebăm “Bă, ai călcat linia continua? Ai trecut pe…”
- Nu şefu’, nu! Ne punem pe noi.
- Aaa, da mă, cred că merge. Mâine vorbesc cu cei de sus, poate-o punem de-o lege.

Acum, eu mă întreb. Există un top10 idei idioate? Cred că asta ar ţine primele locuri. Câţi bani trebuie să cheltuim pentru a utila cu detectoare anti-minciunele fiecare secţie de poliţie? Normal, pentru mânuirea aparatului, trebuiesc oameni instruiţi. Câte un salariat în plus la fiecare post de poliţie. În plus, instruirea necesara costă şi dânsa, etc.
În plus, aparatele poligraf nu sunt recunoscute ca probă în instanţă. Asta înseamnă că orice poliţist sancţionat în urma unui astfel de test, poate contesta şi are şanse maxime de câştig.

Cheltuială mare pentru un lucru care, mie, mi se pare atât de uşor de combătut.

Păi în timpul testului, nu ar fi mai simplu, pentru fiecare persoană care dă examenul, să existe 2 martori? Martorii pot fi aleşi din persoanele care îşi aşteaptă şi ei rândul la examen. Se face proces verbal la final, martorii dau cu subsemnatul, că nu s-a dat/luat şpagă şi totul ar fi mult mai ieftin, mai rapid şi de mai mult bun gust.
Martorii nu vor putea fi ameninţaţi “bă, dacă ziceţi ceva, nu mai pupaţi permis azi” pentru că şi ei vor fi însoţiţi de alţi 2 martori.
Mi se pare un lucru foarte simplu.

Dacă n-am dreptate,
Şi altfel se poate,
Voi să comentaţi,
Cu roşii să daţi.

Ho disperaţilor, ho

Am nimerit, în pauza aceasta de blogging, pe blogurile unor paranoici digitali. Disperatul şi Paranoicul îmi place să le spun.
Eu de mic am fost învăţat să las doctorii să bage orice în mine cu o singură condiţie, aceea de a scoate obiectele după ce îşi termină treaba. În schimb, tatăl meu, om cu capul pe umeri şi fără credinţă în sfinţişori şi îngeraşi, m-a învăţat să nu las popa să bage ceva în mine. Eu am auzit mai multe cazuri de preoţi care au făcut doamne-ajută cu copilaşi decât doctori.
Am observat că se trezesc câţiva paranoici indiferent de subiectul adus în discuţie. Nu voi comenta despre cipuri pentru că nu sunt informat. Tot ce am gasit la o simplă căutare au fost reacţiile unor paranoici, reacţii lipsite de logică, cursivitate şi informaţii.