Îndreptarea omenirii către procreaţie

El este un ouţ. Nu stă să moară, aşa este el. Nu cred că există însă o fiinţă mai plină de viaţă. Simte fiecare mişcare a cozii şi îi place. Îi place să ştie maturitatea care îl defineşte într-un singur cuvânt: auz.
O luna a trecut. Aproape. Mai sunt încă două zile şi se întâmplă din nou. Acum nu voi mai lăsa obsesiva întrebare să domine. Voi răspunde: NU!. Până la urmă de ce trebuie neapărat să intri în lanul de porumb? Poţi găsi televizoare la tot pasul. Ai magazine peste tot.
Nu se întâplă prea des să aud asta, însă nu ma voi plafona utilizând răspunsuri fără înţeles. Voi încerca să văd cu urechile şi să aud cu nasul.
Există un singur curs al lucrurilor măreţe, ce nu poate avea o singură direcţie. Desigur, veţi spune, acum el a crescut. Nu mai este un ou mare. S-a făcut mic şi simte coaja cum creşte. Cu cât soarele îşi aşterne razele pe rochia lui verde, cu atât aude mai bine apa curgând. Unde? Cum? De ce? Cu cine? Întrebări fără rost şi fără răspuns. Nu cred în îngeri negri.

Dacă v-au întristat cuvintele de mai sus, îmi pare rău. Este ceea ce simt.