Am tot auzit în ultimul timp de “problema pungii”. Susţin ideea şi o consider una dintre cele mai bune pe care le-a avut Romanica în ultimii ani.
Vrei s-arunci pungi pe stradă? Plăteşti 3 lei punga şi arunci.
Vrei sa umfli pungi şi să le spargi in urechile colegelor? 3 lei.
Bei până îţi vine vomica în gât şi n-ai un’ s-o cazezi? 3 lei!!!
Mai în glumă, mai în serios, e o idee genială. Dacă nu suntem în stare sa ne educăm din şcoală, trebuie să fim educaţi cu forţa. Ne-a fost aplicată o lovitură exact unde îl doare pe român cel mai rău, la portofel. Majoritatea care au deschis problema au deschis-o ca pe un lucru rău. Nu e rău, e foarte bine…
Se pot continua variantele. Putem usor renunţa şi la chistoacele aruncate pe străzi. Comercializăm numai ţigări fără filtru şi vindem filtrul separat. Un pachet de 20 de filtre, de două ori mai scump decât ţigările. Şi se rezolvă şi problema asta.
Petul de plastic de pe marginea drumului? Nimic mai simplu! Suc/apă la dozatoare. Peturile – 10 lei petul de 0.5 litri. S-a mai rezolvat una.
De rahaţii din paduri, cei de pe străzi (nu mă refer numai la fecale), flegmele de pe trotuar, vânzatori şi funcţionari sictiriţi, precum si de alte specimene şi “realizări de specimene” scăpăm mai greu. Dar uşor, uşor ne îndreptăm către o criză mai curată.
Azi-noapte am avut una dintre cele mai ciudate experienţe. Seara, am băgat în mine nişte plăcinta, care nu mi-a priit deloc. Şi s-a zvârcolit ea pe la mine prin stomac, până a decis să vadă cum arăt la faţă. M-am trezit aşa: pe la ora 4.30, cu capul deasupra wc-ului, dând plăcinta la aer. Nu ţin minte cum am ajuns acolo, nu ţin minte să fi aprins lumina, nimic.
Am zis: “Uăi, asta e ciud…bleachhhh”.
Drept urmare astăzi stau acasa. Am băut un ceai şi m-a văzut şi el la faţă.
Carlsberg parca facea bere, nu sepci, in fine. Ideea este urmatoarea: am gasit o sapca in torpedoul Grasutei. Eu am banuit-o ca m-a inselat si am pedepsit-o. Acum am vrut sa aflu a cui e, sa-i trag o mama de bataie beneficiarului pentru ca mi-a dezesapamentizat Grasuta. Il contactez pe mesagerul iahu pe un amic. Eram aproape sigur ca a lui e sapca.
decebal_caliman : uai, ce tare sunt cu sapca cu champions league
decebal_caliman : toata lumea ma aplauda, dau autografe
decebal_caliman : multumesc mult pentru ea
programatoru’ fază : ?
decebal_caliman : ti-ai uitat sapca la mine
programatoru’ fază : eu n-am sapca
programatoru’ fază : n-am purtat niciodata sapca
programatoru’ fază : poate vreun fes?
decebal_caliman : nu
M-a pus pe ganduri. Am trimis si un mass care suna asa:
“Cine are sapca cu numarul de inmatriculare “Carlsberg – Champions League” verde si a uitat-o la mine in masina este rugat sa ma contacteze in vederea recuperarii acesteia. Percep taxa de depozitare foarte mica. Multumesc.”
Iar nimic.
Am iesit in fata blogului, am atins-o pe Grasuta la teavă, i-am mânjit covoraşele cu noroi, când să ii zgârii oglindele, a mărturisit. E a sefului meu. A bagat-o acolo şi am uitat amândoi de ea. Aşa că doresc să îmi cer scuze, probabil are impresia că nu mai vreau s-o dau înapoi. Mâine i-o voi da şi sper sa rezulte o mărire de salariu după ce îi voi povesti ca am batut 4 tigani şi am muscat un câine imens pentru a o recupera.
Edit: am găsit proprietarul şepcii. Bineînteles ca nu era a şefului meu, era Iama. Noroc că n-am apucat să i-o dau şefului meu.
Ca sa rămân pe aceeaşi linie de plutire a prostiei, tot in muci inot. Expresia “beat muci” mai exact. M-am gândit de unde ar putea proveni şi am ajuns la concluzia ca e o interpretare greşită. Iniţial a fost o întrebare a unui dialog care arată cam aşa:
Dialogul se desfăşoară pe un trotuar. Întrebatul stă pe bordură în diagonală, scobindu-şi mucii într-o baltă de vomică. Cel ce întreabă este treaz, cunoştinţă a celui întrebat.
- Bă da’ ce-ai baut… Ţi-e bine?
- Aaaaaaaa! Beat! Muci? (înainte de întrebarea “Muci?”, intervievatul îşi scoate degetul arătător din nas şi îl îndreaptă către persoana trează oferindu-i acestuia părţi gelatinoase secretate de glandele nazale)
- Nu mulţumesc.
Brobabil, în continuare, acest dialog a fost povestit pe mesagerul iahu, unde nu există semne de punctuaţie pe tastaturile unora.
Sunt de părere că expresia “mă scobesc în nas” este o expresie fără nici o noima. Aberantă chiar. Cum se poate cineva scobi în nas?? Un sculptor poate spune “hehe, ma scobesc în lemn!” în cazul în care realizează un autoportret dintr-un material lemnos.
Varianta corectă ar fi “scobesc nasul”. Dar nici cu asta nu sunt de acord, nasul în sine nesuferind nici un fel de modificări în urma procedeului pe care îl aplicăm. Dacă aş putea propune o formă academicienilor, aceea ar fi cu siguranţă “scobesc mucii”. Datorită materialul gelatinos, în unele cazuri greu de conturat şi texturat, nu ne putem “scobi în muci”, ceea ce rezultă în urma procedeului din nasul meu nesemănând în nici un caz cu mine. Poate cu mine cand eram foarte, foarte mic, la vreo lună după concepere. Dar nu în stadiul în care sunt acum.
Fiind o activitate pe care o practicăm foarte mulţi dintre noi, mi se pare scandalos să nu i se alăture niciodată adverbe. Am putea spune “scobesc mucii cu mare plăcere”, “scobesc mucii cu interes”, “scobesc mucii fericit”.
Mi-am dat seama ca pe langa imaginea cool pe care o are Superman purtand chilotii peste pantaloni, acest aparator al dreptatii are si motivatii de natura practica. Ma gandesc asa, daca as purta 2 zile chilotii pe deasupra si o zi chilotii pe dedesubt, as putea purta o pereche de chiloti 3 zile, nu una ca pana acum. De asemenea, spalarea acestora s-ar justifica pe deplin, pana acum simtindu-ma aiurea sa spal doar o parte a chilotului, partea murdara. Cealalta parte spaland-o degeaba. Procedeul se poate inversa, adica se poate purta chilotul mai intai o zi pe dedesubt, apoi 2 zile pe de-asupra. Atentie! In acest punct puteti purta inca o zi chilotul pe dedesubt, pe dos, tinand cont ca l-ati aerisit cat timp l-ati purtat pe deasupra. Nerecomandat domnisoarelor in perioada aceea a lunii insa. Va trebui sa va limitati doar la 2 zile pe de-asupra > 1 zi pe dedesubt, dupa care direct in masina de spalat. Multumesc Irina pentru ca mi-ai deschis ochii. Vesnic recunoscator.
Superman.
Ceva mai metal de data asta
Gojira – Space time
Doresc sa le multumesc baietilor care fluturau mainile si strigau in urma mea. S-a intamplat asa: doream sa ies cu Grasuta din spatele blocului, unde am niste aleiute mai mici asa. Si era un roi de baieti care se deplasa pe alee, din pricina caruia n-aveam loc sa ma desfasor si sa fac drifturi cum am vazut eu in NFS. Asa ca am mers usor in spatele lor, la 2 metri asa si am tipat claxonul de mi-a cazut acul de la kilometraj. Baietii s-au dat repede la o parte si au inceput sa ma aclame. Au ridicat mainile si faceau semne cu pumnii inspre cer. M-am simtit ca un div pe covorul rosu. Cata apreciere trebuiau sa aiba pentru mine sau pentru claxonul Grasutei acei baieti… Va multumesc mult! Sunteti fanii mei!
Am auzit, ca unii incep saptamana de munca luni si o termina vineri. Apoi o incep pe urmatoarea tocmai luni. La mine sta altfel treaba. Am inceput saptamana de munca luni si am terminat-o… duminica la ora 20.30. Cu toate ca sunt sigur ca maine trebuie sa ma duc la munca, pentru ca a spus seful meu “poate intarzii maine”, ma intreb totusi, daca acesta ar fi cursul firesc, cand ar trebui sa inceapa saptamana de munca? Ar fi saptamana asta de munca o saptamana cu data variata, ca Pastele? Sau ar incepe simplu vinerea?
iamandi iulian: salut
decebal_caliman: salut
iamandi iulian: d-astia ca tine
iamandi iulian: imi pune mama la pachet
iamandi iulian: uneori
iamandi iulian: imi pune
iamandi iulian: si din aia care sunt 100 % de la orasi
iamandi iulian has signed out. (1/17/2009 9:03 PM)