Bătrâneii şi tocmeala

Am tot observat că bătrâneii iubesc tocmeala. Am văzut cazuri de persoane în vârstă tocmindu-se peste tot. La magazin, la piaţă, chiar şi la o firmă care montează interfoane.
Cum sunt plin de idei, am o soluţionare şi pentru această problemă. Preţuri mai mari cu 20% pentru persoanele trecute de 55 de ani şi angajaţi instruiţi special în arta tocmelii.
Scenariul este următorul:
(07.00 – magazin universal, gol, o bătrânică, trezită cu noaptea în cap, incomodând puţin angajaţii care doar ce au deschis magazinul. Alege de pe raft o pâine mai coaptă şi se prezintă la casă, unde o aşteaptă o angajată căreia gândurile îi sunt încă rămase la perna pufoasă cu care a împărţit patul).
- Bună dimineaţa, o pâine, 1,5 lei, cu 20%, 1,8 lei doamnă. Altceva?
- Cam mult doamnă, la magazinul Gicuţei pâinea e 1,2 lei.
- Doamnă, mai las din preţ, 1,6 lei, ultimul preţ, are 400 de grame!
- Maică, nu mai laşi un leu, n-am, am pensia mică, medicamente, iar dacă o cântăresc îmi cam dă cu virgulă…
- Mai las, 0,1 lei, nu mai mult. 1,5 lei ultimul preţ!
- Vă mulţumesc!
(Bătrâna îşi face loc printre angajaţii care aşează produsele pe rafturi, cu un zâmbet ironic, mulţumită de reducerea obţinută)

Eşecuri blogosferice 4: Noul sistem de vot pe FTW.ro

Se pare că FTW.ro s-a hotărât să ne arate care e de fapt treaba cu dânsul. În urma introducerii sistemului de votare sub anonimat, acum avem sistemul de votare unic. Adică avem o singură opţiune de vot. Astfel, moderatorii aleg, în urma discuţiilor, articolele care vor merita “săgeata-n sus”. Aici nu mă refer la votul din partea lor, ci la butonul propriu zis. Azi, fiind o zi plină de articole idioate, toate au numai “săgeata-n jos”.
Articolul referitor la campania celor de la Microsoft în schimb, este foarte apreciat. Butonul “săgeata-n jos” în acest caz, nu mai are nici o utilitate.

Editare mai târzie: În acest moment, butoanele şi-au făcut apariţia.

Blogărul şi campania

Campania este pâinea şi sarea blogărului. Dacă nu te implici într-o campanie, nu eşti blogăr adevărat. De asemenea, implicarea într-o campanie îţi aduce prieteni virtuali, care te ridică în slăvi şi te fac un fel de rege mai mic printre ei.
Nu contează ce conţine o campanie, va găsi cineva să se implice, fără să întrebe prea multe şi fără să judece problema. Campaniile “verzi” sunt de departe cele mai reuşite. Când dau de o campanie “verde”, blogării se iau de mânuţe şi îşi imaginează cum aleargă fericiţi într-un lan de grâu în timp ce razele soarelui le scaldă chipurile pline de coşuri.
Dacă mâine lansez campania “Reciclaţi căcat. Fiţi pentru o Românie verde!”, o să găsesc o grămadă de idioţi care se apucă să dea sfaturi despre metode de reciclare a căcatului. De ce? Pentru că, incă din titlu conţine nişte repere îndrăgite de orice blogăr. Cuvântul reciclare e cool. Dacă spui că reciclezi eşti şmecher. Nu contează că nu ai cum să reciclezi o sticlă de plastic, pentru că nu există containere special amenajate mai pe nicăieri, blogărul ecologist trebuie să susţină că găseşte el modalităţi de a recicla sticlele de plastic, iar cei care nu o fac sunt naşpa. Referirea la numele ţării face pe oricine să se creadă patriot. Cu toate că e şi asta o modă, să spui “frate, sunt un patriot adevărat, iubesc ţara asta”, cu toate că mami şi tati îi plimbă în fiecare an în Grecia, iar el habar nu are unde este Stâna de Vale. De asemenea, cuvântul verde, spune tot. Dacă nu eşti verde nu eşti cul şi cu asta am zis tot.
În fiecare zi apar tot felul de campanii, lansate de oricine. Absolut oricine poate lansa o campanie. Care este rezultatul acestor campanii? De cele mai multe ori rezultatul dorit nu există pentru că pentru majoritatea, o “campanie” înseamă a vorbi despre un lucru. Datorită acestui fapt, nu cred că voi auzi pe cineva să spună “uai, să vezi, Gigel spune pe blog că dacă arunci hârtii pe jos e naşpa. Să mor eu, nu mai arunc…”. Fix pula. Dacă nu există o părere avizată, degeaba.
Din acest motiv, nu am putut fi de acord cu panarama de “campanie” referitoare la accidentele rutiere. Cum ar fi fost privită acea campanie dacă iniţiatorii ei ar fi tras o fugă până la un inspectorat de poliţie şi ar fi solicitat un interviu unui comandant de pe-acolo? Dar de la a spune până la a face, e distanţă mare, mai ales în cazul graşilor cu prelungire de pubertate, care au curul lipit de scaunul calculatorului.
E foarte mişto să te joci cu imaginea ta. Să vrei să pari moral, cât timp tu eşti departe de asta. Creezi o părere bună despre tine, lumea te pupă în cur, e mişto. Însă, de foarte multe ori, eşti penibil.

Fii prost!

Cât îmi plac mie campaniile astea online. Cum văd una mă apucă durerea de cap. Există una specială care mi-a atras atenţia zilele astea. Campania despre care vorbim este una genială, însă pentru cineva care nu a deschis un calculator în viaţa lui. Nu ştiu însă ce i-a apucat pe unii şi pe alţii să scrie tot felul de păţanii inventate în legătură cu utilizarea Windows-urilor piratate.

Ca explicaţii oferite pe marginea campaniei, cei de la Microsoft, ne spun:
Odată cumpărat, calculatorul funcționează sigur din prima. Nu mai trebuie să stai dupa vecini sau prieteni ca să îţi instaleze Windows din nou, și din nou, și din nou, de fiecare dată când este afectat de câte un soft malițios, un virus sau un crash. Windows legal funcționează complet, din prima.
Nimic mai eronat. Dacă nu dai banii şi pe un antivirus mai de doamne ajută, poţi să ai tu licenţa licenţelor, Windows nu vine cu software anti-virus instalat.

Tot acolo, mai citim:
în principiu „preinstalat” înseamnă „mai bine pentru tine”.
Observ o mică greutate de exprimare a ideilor din partea celor de la Microsoft. Preinstalat înseamnă un windows care vine plantat pe hard drive. Nu-ţi vine nici un CD cu sistemul, nimic. Respectivul Windows nu se poate reinstala. Dacă cineva mai neexperimentat îşi bagă nasul aiurea, s-a dus minunăţia de licenţă. Acum să fim realişti, câţi dintre voi nu faceţi o reinstalare de Windows, măcar la 6 luni, un an?
Ţi-ai cumpăra o bicicletă fără lanţ sau frâne? Atunci de ce să-ţi cumperi un calculator fără Windows original preinstalat pe el? PS: Dacă ai răspuns DA la prima întrebare, e ceva în neregulă cu tine.
Ceea ce am spus şi mai sus, cumpărându-ţi un calculator cu Windows preinstalat, e ca şi cum ţi-ai cumpăra o bicicletă foarte mişto, însă pe care n-ai putea să o repari niciodată. Dacă ai făcut pană, o poţi arunca.
Aici observăm şi definiţia Windows ca fiind singurul sistem de operare existent. Despre alternative, voi vorbi mai jos.
Să vorbim puţin despre înfricoşătoarele Windows-uri piratate, care, se pare că fac orice utilizator de PC să dârdâie de frică atunci când le aude numele.
Între un Windows downloadat dintr-un anumit loc şi unul cumpărat de la Microsoft, nu există absolut nici o diferenţă. Fişierele sunt 100% aceleaşi, singura diferenţă o face persoana înregistrată pe site-ul Microsoft ca deţinător al licenţei. Dacă eu am un cd original cu Windows, mi-l instalez şi mă înregistrez ca utilizator pe site-ul Microsoft, pot da CD-ul oricui. Acest oricui îşi va putea instala fără probleme sistemul de operare, însă nu îşi va putea face update-urile de care eu mă bucur, de multe ori inutil.
De ce face Microsoft asta? Ca să găsească cumpărători. Mergând pe ideea “cumpărătorii noştri sunt mai proşti decât actualii utilizatori”, mi se pare un pas cam mare făcut între promovarea unui produs şi catalogarea acestuia ca fiind singura alternativă pe care o are cineva.
Până la urmă, cu sistemul lor de operare preinstalat vei putea face un mare fâs. Dacă vei dori să deschizi o aplicaţie .docx, minunatul lor format inventat pentru a vinde un Office idiot, vei avea nevoie de minunatul Microsoft Office. Pentru care mai trebuie să scoţi o grămăjoară destul de mare de bani din buzunar. Dacă vei dori să fii şi protejat, aşa cum se spune că eşti cu sistemul de operare, ai face bine să-ţi cumperi şi un antivirus. Alţi bani, altă distracţie. Dacă îţi convin condiţiile şi preţurile, foarte bine. Vei avea un computer pe care vei putea scrie. Felicitări.

Să vorbim acum despre alternative. Cea mai des întâlnită este Linux. După ce am citit zilele trecute discuţiile pe marginea campaniei despre care am vorbit mai sus, mi s-a făcut poftă să reinstalez Linux. Am downloadat distribuţia pe care am dorit-o, în cazul meu Debian 5.0. Aproximativ 150mb, varianta netinstall. Am făcut CD-ul, iar în aproximativ o oră aveam instalate următoarele:
- sistemul de operare cu tot cu interfaţa grafică, KDE în cazul meu, care, se mişcă de vreo două ori mai bine decât Windows. Am instalat şi XFCE, o interfaţă mult mai simplă, dar care se mişcă de vreo 5 ori mai bine decât Windows.
- Pidgin – utilitar asemanator cu Yahoo Messenger
- MPlayer – player de fişiere video şi audio
- XMMS – o clonă a Winamp-ului
- Open Office – variantă freeware la Microsoft Office
- Wine – un software care îmi permite lansarea programelor Windows sub Linux
- Gimp – un progrămel destul de inteligent pentru editare grafică
- o grămadă de alte aplicaţii şi progrămele pe care nu le prea folosesc
Toată chestia am făcut-o cu câteva click-uri. Nu prea am folosit tastatura şi ecranele negre la care se gândeşte toată lumea când aude “Linux”. Cât m-a costat? Absolut nimic şi nici nu a fost necesar să downloadez vreun soft piratat. Totul freeware.
Există distribuţii mult mai friendly. Linspire de exemplu. O distribuţie bazată pe interfaţa grafică, foarte uşor de instalat şi utilizat.
Partea mai interesantă ştiţi care este? Pot să descarc toate filmele porno de pe www. Linux n-a auzit de viruşi.

Drogurile sunt bune

Am vazut un documentar interesant despre metamfetamine şi efectele lor asupra puştilor din America. Am rămas mut. Toată lumea era fericită în documentarul ăla, cat timp erau sub influenţa drogurilor. Când se trezeau, îi apuca plânsul şi tristeţea. Când voi fi preşedintele ţării, voi înlocui salariile cu amfetamine. Să fac ţara fericită.

Regrete eterne, domnule Guţă

Îndurerat de pierderea suferită de domnul Guţă, m-am gândit să îi fac o propunere. Deoarece acesta a rămas fără permis, îi propun manelistului merţano-bmw-cicleta.

Esecuri blogosferice 3 (Blogării vestului sălbatic)

Nu ştiu foarte bine care este treaba cu reclamatieonline.ro, dar aş vrea să ştiu şi eu, ca fapt divers, ce înseamnă pentru administratorii acelui site Legea nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date. Din câte observ, se aruncă pe-acolo nume, prenume, pentru care sunt sigur că nu există acordul proprietarilor acelora. Măcar daţi şi adresele, să ştie lumea unde găseşte reclamaţii. Eu sunt conştient că acele reclamaţii nu sunt scrise de administratori, dar respectarea legii pe umerii lor pica.

Să ne jucăm de-a banca

Acum vreo două săptămâni am trecut pe la Raiffeisen, cu puţină treabă. Am rezolvat-o repede la casierie, unde mi s-a spus să trec pe la o colegă de-a dânşilor când am timp, pentru reactualizarea datelor. Nu aveam timp în acel moment, am plecat şi m-am întors, cu altă treabă, peste câteva zile. Mi-am rezolvat treaba şi mi s-a dat un formular. Îl completez şi mă învârt puţin cu el în mână pentru a-l depune uneva. Formularul nu conţinea cine ştie ce date, doar nume, prenume, CNP, si vreo 2 întrebări despre implicarea mea politică şi modul în care întrebuinţez banca. Mi s-a tot spus “asteptati putin sa termin treaba si ma voi ocupa de formularul dumneavoastra”. După 15 minute de aşteptări începusem să îmi pierd răbdarea. La 30 de minute, am mototolit formularul, completasem şi data, aşa că nu mai avea rost să-l păstrez pentru o ulterioară depunere.
În seara zilei respective, am aflat, de la o sursă foarte sigură, motivul desfăşurării acestei campanii de actualizare a datelor. Se pare că sistemele informatice Raiffeisen au fost puţin date peste cap, aşa că o parte din baza lor de date s-a dus naibii.
În schimb, la ghiseuri, am auzit vreo 2 versiuni spuse de angajaţi diferiţi clienţilor:
- reactualizarea datelor este o formalitate pe care o facem periodic;
- reactualizarea datelor este un lucru excelent, veţi putea folosi contul dumneavoastră din orice colţ al ţării doar cu buletinul.
Pe site-ul Raiffeisen există informaţia în acest format.
Se face referire la Regulamentul BNR nr. 9/2008 privind cunoasterea clientelei in scopul prevenirii spalarii banilor si finantarii terorismului. Acum, fiind serioşi, eu care fac tranzacţii de maxim 200 de lei pe lună cu banca lor, nu ştiu ce spălare a banilor pot face sau ce terorişti pot finanţa cu această sumă…
Mi se pare interesantă propoziţia “Neindeplinirea acestei obligatii in termenul comunicat poate duce la restrictionarea temporara a accesului la conturile tale.”.
În regulă, dar informarea despre această “obligaţie” nu ar trebui făcută pe o cale oficială? Nu să mi se spună la casierie. Să se informeze prin poştă sau telefon mi se pare în regulă. Nu observ nici o urmă de credibilitate când o femeie plictisită de la ghişeu îmi spune “să vă duceţi să vi se reactualizeze datele”. Cum poate demonstra Raiffeisen că informaţia a ajuns la mine?
Hai să acceptăm varianta informării pe cale orală, dar nu mi s-a comunicat nici un termen limită pâna la care pot comunica aceste date.
Ţinând cont de motivul pentru care se realizează această actualizare, pe care îl repet, o slăbiciune în sistemele informatice ale băncii, mi se pare normal ca ei să se simta parte vinovată şi să acţioneze ca atare. Nu să îşi pună clienţii să aştepte, ci să desemneze un reprezentant al băncii care să se ocupe la sediul băncii, în fiecare zi, de această problemă. Nu să aştept 30 de minute pentru că un angajat trebuie să explice de şapte ori, pas cu pas, unui client, modul de utilizare a serviciului Internet Banking.
Aştept până una alta comunicarea acestei obligaţii pe care în acest moment nu o am, pe o cale oficială necontestabilă şi probabil că voi fi de acord să aştept o oră pentru a comunica acestei bănci datele de care au nevoie. Până atunci, o mare bilă neagră din partea mea, Raiffeisen.

Firma de securitate veghează

Ora 23.30. Îmi băteam capul cu noua înfăţişare a blogului. Muzica dată tare, telefonul uitat în pantaloni, într-un şifonier. La un moment dat, mi se pare că se aude ceva. Îmi deplasez hoitul la telefon. Văd două apeluri nepreluate şi un mesaj. Curios, deschid mesajul şi îl citesc:

“Firma de paza Tiger va contacteaza, este efractie, suna alarma”

Eu lucrez într-un birou. Dintr-un motiv sau altul, sunt unul dintre deţinătorii celor 3 chei care oferă accesul angajaţilor către o zi glorioasă de muncă. Fiind prima zi de concediu, mi-am lăsat cheile la birou, poate o avea cineva nevoie de ele.

După citirea mesajului zâmbesc şmechereşte şi mă apuc să scriu si eu un mesaj:

“1. Firma de pază nu are numărul meu. 2. Firma de pază se deplasează de obicei la locul faptei, mai ales la orele 23. 3. Firma de pază nu trimite asemenea sms-uri. Dacă totuşi ar anunţa clientul prin acest mod, ar avea un template făcut cu majuscule şi semne de punctuaţie. 4. De unde ştie firma de pază că e efracţie? Poate s-a activat alarma singură. 5. Firma de pază nu e Tiger, e Tiger Security. Ce-ai Dinule, ţi s-a făcut de cucuie?”

Dau reply şi aştept să sune telefonul, să râd de colegul meu că face glume fără cap.

Sună telefonul, o voce de femeie.

- Bună seara, de la Tiger Security vă sun, am primit un mesaj de la dumneavoastră;
- Hăhăhă, da.
- Da domnule, aşa se cheamă firma, Tiger Security. Noi încercăm să contactăm persoanele de contact, dacă nu răspund trimitem mesaje. Nu este nici o glumă, chiar este efracţie. Noi avem 3 persoane de contact la firma S… (numele firmei) printre care şi dumneavoastră;
- Aha.
(deja începusem să-mi dau seama că e pe bune…)
- Păi l-aţi sunat pe domnul T… (şeful meu)?
- Da, nu răspunde.
- Ce a văzut echipajul acolo?
- Pe afară nu se vede nimic, ceea ce e bine. Nu avem voie să intrăm în incintă.
- Da. Eu sunt în concediu, nu am cheie, nu am ce să fac.
- Păi nici noi nu avem ce să facem.
- În regulă, seara bună. Îmi pare rău de mesaj, am crezut că face un coleg glume proaste.
- Da. Seara bună.

Acum dacă oi mai avea calculatorul cu datele mele la firmă, habar n-am, oricum, aştept cu interes să aflu.

Eşecuri blogosferice 2 (updated)

Băieţii despre care am vorbit acum câteva zile au modificat minunatul lor blog. Din păcate, au făcut-o doar pe jumătate.
Cine descoperă greşeala rămasă primeşte o sclavă asiatică.