Blogărul şi campania

Campania este pâinea şi sarea blogărului. Dacă nu te implici într-o campanie, nu eşti blogăr adevărat. De asemenea, implicarea într-o campanie îţi aduce prieteni virtuali, care te ridică în slăvi şi te fac un fel de rege mai mic printre ei.
Nu contează ce conţine o campanie, va găsi cineva să se implice, fără să întrebe prea multe şi fără să judece problema. Campaniile “verzi” sunt de departe cele mai reuşite. Când dau de o campanie “verde”, blogării se iau de mânuţe şi îşi imaginează cum aleargă fericiţi într-un lan de grâu în timp ce razele soarelui le scaldă chipurile pline de coşuri.
Dacă mâine lansez campania “Reciclaţi căcat. Fiţi pentru o Românie verde!”, o să găsesc o grămadă de idioţi care se apucă să dea sfaturi despre metode de reciclare a căcatului. De ce? Pentru că, incă din titlu conţine nişte repere îndrăgite de orice blogăr. Cuvântul reciclare e cool. Dacă spui că reciclezi eşti şmecher. Nu contează că nu ai cum să reciclezi o sticlă de plastic, pentru că nu există containere special amenajate mai pe nicăieri, blogărul ecologist trebuie să susţină că găseşte el modalităţi de a recicla sticlele de plastic, iar cei care nu o fac sunt naşpa. Referirea la numele ţării face pe oricine să se creadă patriot. Cu toate că e şi asta o modă, să spui “frate, sunt un patriot adevărat, iubesc ţara asta”, cu toate că mami şi tati îi plimbă în fiecare an în Grecia, iar el habar nu are unde este Stâna de Vale. De asemenea, cuvântul verde, spune tot. Dacă nu eşti verde nu eşti cul şi cu asta am zis tot.
În fiecare zi apar tot felul de campanii, lansate de oricine. Absolut oricine poate lansa o campanie. Care este rezultatul acestor campanii? De cele mai multe ori rezultatul dorit nu există pentru că pentru majoritatea, o “campanie” înseamă a vorbi despre un lucru. Datorită acestui fapt, nu cred că voi auzi pe cineva să spună “uai, să vezi, Gigel spune pe blog că dacă arunci hârtii pe jos e naşpa. Să mor eu, nu mai arunc…”. Fix pula. Dacă nu există o părere avizată, degeaba.
Din acest motiv, nu am putut fi de acord cu panarama de “campanie” referitoare la accidentele rutiere. Cum ar fi fost privită acea campanie dacă iniţiatorii ei ar fi tras o fugă până la un inspectorat de poliţie şi ar fi solicitat un interviu unui comandant de pe-acolo? Dar de la a spune până la a face, e distanţă mare, mai ales în cazul graşilor cu prelungire de pubertate, care au curul lipit de scaunul calculatorului.
E foarte mişto să te joci cu imaginea ta. Să vrei să pari moral, cât timp tu eşti departe de asta. Creezi o părere bună despre tine, lumea te pupă în cur, e mişto. Însă, de foarte multe ori, eşti penibil.

Fii prost!

Cât îmi plac mie campaniile astea online. Cum văd una mă apucă durerea de cap. Există una specială care mi-a atras atenţia zilele astea. Campania despre care vorbim este una genială, însă pentru cineva care nu a deschis un calculator în viaţa lui. Nu ştiu însă ce i-a apucat pe unii şi pe alţii să scrie tot felul de păţanii inventate în legătură cu utilizarea Windows-urilor piratate.

Ca explicaţii oferite pe marginea campaniei, cei de la Microsoft, ne spun:
Odată cumpărat, calculatorul funcționează sigur din prima. Nu mai trebuie să stai dupa vecini sau prieteni ca să îţi instaleze Windows din nou, și din nou, și din nou, de fiecare dată când este afectat de câte un soft malițios, un virus sau un crash. Windows legal funcționează complet, din prima.
Nimic mai eronat. Dacă nu dai banii şi pe un antivirus mai de doamne ajută, poţi să ai tu licenţa licenţelor, Windows nu vine cu software anti-virus instalat.

Tot acolo, mai citim:
în principiu „preinstalat” înseamnă „mai bine pentru tine”.
Observ o mică greutate de exprimare a ideilor din partea celor de la Microsoft. Preinstalat înseamnă un windows care vine plantat pe hard drive. Nu-ţi vine nici un CD cu sistemul, nimic. Respectivul Windows nu se poate reinstala. Dacă cineva mai neexperimentat îşi bagă nasul aiurea, s-a dus minunăţia de licenţă. Acum să fim realişti, câţi dintre voi nu faceţi o reinstalare de Windows, măcar la 6 luni, un an?
Ţi-ai cumpăra o bicicletă fără lanţ sau frâne? Atunci de ce să-ţi cumperi un calculator fără Windows original preinstalat pe el? PS: Dacă ai răspuns DA la prima întrebare, e ceva în neregulă cu tine.
Ceea ce am spus şi mai sus, cumpărându-ţi un calculator cu Windows preinstalat, e ca şi cum ţi-ai cumpăra o bicicletă foarte mişto, însă pe care n-ai putea să o repari niciodată. Dacă ai făcut pană, o poţi arunca.
Aici observăm şi definiţia Windows ca fiind singurul sistem de operare existent. Despre alternative, voi vorbi mai jos.
Să vorbim puţin despre înfricoşătoarele Windows-uri piratate, care, se pare că fac orice utilizator de PC să dârdâie de frică atunci când le aude numele.
Între un Windows downloadat dintr-un anumit loc şi unul cumpărat de la Microsoft, nu există absolut nici o diferenţă. Fişierele sunt 100% aceleaşi, singura diferenţă o face persoana înregistrată pe site-ul Microsoft ca deţinător al licenţei. Dacă eu am un cd original cu Windows, mi-l instalez şi mă înregistrez ca utilizator pe site-ul Microsoft, pot da CD-ul oricui. Acest oricui îşi va putea instala fără probleme sistemul de operare, însă nu îşi va putea face update-urile de care eu mă bucur, de multe ori inutil.
De ce face Microsoft asta? Ca să găsească cumpărători. Mergând pe ideea “cumpărătorii noştri sunt mai proşti decât actualii utilizatori”, mi se pare un pas cam mare făcut între promovarea unui produs şi catalogarea acestuia ca fiind singura alternativă pe care o are cineva.
Până la urmă, cu sistemul lor de operare preinstalat vei putea face un mare fâs. Dacă vei dori să deschizi o aplicaţie .docx, minunatul lor format inventat pentru a vinde un Office idiot, vei avea nevoie de minunatul Microsoft Office. Pentru care mai trebuie să scoţi o grămăjoară destul de mare de bani din buzunar. Dacă vei dori să fii şi protejat, aşa cum se spune că eşti cu sistemul de operare, ai face bine să-ţi cumperi şi un antivirus. Alţi bani, altă distracţie. Dacă îţi convin condiţiile şi preţurile, foarte bine. Vei avea un computer pe care vei putea scrie. Felicitări.

Să vorbim acum despre alternative. Cea mai des întâlnită este Linux. După ce am citit zilele trecute discuţiile pe marginea campaniei despre care am vorbit mai sus, mi s-a făcut poftă să reinstalez Linux. Am downloadat distribuţia pe care am dorit-o, în cazul meu Debian 5.0. Aproximativ 150mb, varianta netinstall. Am făcut CD-ul, iar în aproximativ o oră aveam instalate următoarele:
- sistemul de operare cu tot cu interfaţa grafică, KDE în cazul meu, care, se mişcă de vreo două ori mai bine decât Windows. Am instalat şi XFCE, o interfaţă mult mai simplă, dar care se mişcă de vreo 5 ori mai bine decât Windows.
- Pidgin – utilitar asemanator cu Yahoo Messenger
- MPlayer – player de fişiere video şi audio
- XMMS – o clonă a Winamp-ului
- Open Office – variantă freeware la Microsoft Office
- Wine – un software care îmi permite lansarea programelor Windows sub Linux
- Gaim – un progrămel destul de inteligent pentru editare grafică
- o grămadă de alte aplicaţii şi progrămele pe care nu le prea folosesc
Toată chestia am făcut-o cu câteva click-uri. Nu prea am folosit tastatura şi ecranele negre la care se gândeşte toată lumea când aude “Linux”. Cât m-a costat? Absolut nimic şi nici nu a fost necesar să downloadez vreun soft piratat. Totul freeware.
Există distribuţii mult mai friendly. Linspire de exemplu. O distribuţie bazată pe interfaţa grafică, foarte uşor de instalat şi utilizat.
Partea mai interesantă ştiţi care este? Pot să descarc toate filmele porno de pe www. Linux n-a auzit de viruşi.

Drogurile sunt bune

Am vazut un documentar interesant despre metamfetamine şi efectele lor asupra puştilor din America. Am rămas mut. Toată lumea era fericită în documentarul ăla, cat timp erau sub influenţa drogurilor. Când se trezeau, îi apuca plânsul şi tristeţea. Când voi fi preşedintele ţării, voi înlocui salariile cu amfetamine. Să fac ţara fericită.

Regrete eterne, domnule Guţă

Îndurerat de pierderea suferită de domnul Guţă, m-am gândit să îi fac o propunere. Deoarece acesta a rămas fără permis, îi propun manelistului merţano-bmw-cicleta.

Esecuri blogosferice 3 (Blogării vestului sălbatic)

Nu ştiu foarte bine care este treaba cu reclamatieonline.ro, dar aş vrea să ştiu şi eu, ca fapt divers, ce înseamnă pentru administratorii acelui site Legea nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date. Din câte observ, se aruncă pe-acolo nume, prenume, pentru care sunt sigur că nu există acordul proprietarilor acelora. Măcar daţi şi adresele, să ştie lumea unde găseşte reclamaţii. Eu sunt conştient că acele reclamaţii nu sunt scrise de administratori, dar respectarea legii pe umerii lor pica.

Să ne jucăm de-a banca

Acum vreo două săptămâni am trecut pe la Raiffeisen, cu puţină treabă. Am rezolvat-o repede la casierie, unde mi s-a spus să trec pe la o colegă de-a dânşilor când am timp, pentru reactualizarea datelor. Nu aveam timp în acel moment, am plecat şi m-am întors, cu altă treabă, peste câteva zile. Mi-am rezolvat treaba şi mi s-a dat un formular. Îl completez şi mă învârt puţin cu el în mână pentru a-l depune uneva. Formularul nu conţinea cine ştie ce date, doar nume, prenume, CNP, si vreo 2 întrebări despre implicarea mea politică şi modul în care întrebuinţez banca. Mi s-a tot spus “asteptati putin sa termin treaba si ma voi ocupa de formularul dumneavoastra”. După 15 minute de aşteptări începusem să îmi pierd răbdarea. La 30 de minute, am mototolit formularul, completasem şi data, aşa că nu mai avea rost să-l păstrez pentru o ulterioară depunere.
În seara zilei respective, am aflat, de la o sursă foarte sigură, motivul desfăşurării acestei campanii de actualizare a datelor. Se pare că sistemele informatice Raiffeisen au fost puţin date peste cap, aşa că o parte din baza lor de date s-a dus naibii.
În schimb, la ghiseuri, am auzit vreo 2 versiuni spuse de angajaţi diferiţi clienţilor:
- reactualizarea datelor este o formalitate pe care o facem periodic;
- reactualizarea datelor este un lucru excelent, veţi putea folosi contul dumneavoastră din orice colţ al ţării doar cu buletinul.
Pe site-ul Raiffeisen există informaţia în acest format.
Se face referire la Regulamentul BNR nr. 9/2008 privind cunoasterea clientelei in scopul prevenirii spalarii banilor si finantarii terorismului. Acum, fiind serioşi, eu care fac tranzacţii de maxim 200 de lei pe lună cu banca lor, nu ştiu ce spălare a banilor pot face sau ce terorişti pot finanţa cu această sumă…
Mi se pare interesantă propoziţia “Neindeplinirea acestei obligatii in termenul comunicat poate duce la restrictionarea temporara a accesului la conturile tale.”.
În regulă, dar informarea despre această “obligaţie” nu ar trebui făcută pe o cale oficială? Nu să mi se spună la casierie. Să se informeze prin poştă sau telefon mi se pare în regulă. Nu observ nici o urmă de credibilitate când o femeie plictisită de la ghişeu îmi spune “să vă duceţi să vi se reactualizeze datele”. Cum poate demonstra Raiffeisen că informaţia a ajuns la mine?
Hai să acceptăm varianta informării pe cale orală, dar nu mi s-a comunicat nici un termen limită pâna la care pot comunica aceste date.
Ţinând cont de motivul pentru care se realizează această actualizare, pe care îl repet, o slăbiciune în sistemele informatice ale băncii, mi se pare normal ca ei să se simta parte vinovată şi să acţioneze ca atare. Nu să îşi pună clienţii să aştepte, ci să desemneze un reprezentant al băncii care să se ocupe la sediul băncii, în fiecare zi, de această problemă. Nu să aştept 30 de minute pentru că un angajat trebuie să explice de şapte ori, pas cu pas, unui client, modul de utilizare a serviciului Internet Banking.
Aştept până una alta comunicarea acestei obligaţii pe care în acest moment nu o am, pe o cale oficială necontestabilă şi probabil că voi fi de acord să aştept o oră pentru a comunica acestei bănci datele de care au nevoie. Până atunci, o mare bilă neagră din partea mea, Raiffeisen.

Firma de securitate veghează

Ora 23.30. Îmi băteam capul cu noua înfăţişare a blogului. Muzica dată tare, telefonul uitat în pantaloni, într-un şifonier. La un moment dat, mi se pare că se aude ceva. Îmi deplasez hoitul la telefon. Văd două apeluri nepreluate şi un mesaj. Curios, deschid mesajul şi îl citesc:

“Firma de paza Tiger va contacteaza, este efractie, suna alarma”

Eu lucrez într-un birou. Dintr-un motiv sau altul, sunt unul dintre deţinătorii celor 3 chei care oferă accesul angajaţilor către o zi glorioasă de muncă. Fiind prima zi de concediu, mi-am lăsat cheile la birou, poate o avea cineva nevoie de ele.

După citirea mesajului zâmbesc şmechereşte şi mă apuc să scriu si eu un mesaj:

“1. Firma de pază nu are numărul meu. 2. Firma de pază se deplasează de obicei la locul faptei, mai ales la orele 23. 3. Firma de pază nu trimite asemenea sms-uri. Dacă totuşi ar anunţa clientul prin acest mod, ar avea un template făcut cu majuscule şi semne de punctuaţie. 4. De unde ştie firma de pază că e efracţie? Poate s-a activat alarma singură. 5. Firma de pază nu e Tiger, e Tiger Security. Ce-ai Dinule, ţi s-a făcut de cucuie?”

Dau reply şi aştept să sune telefonul, să râd de colegul meu că face glume fără cap.

Sună telefonul, o voce de femeie.

- Bună seara, de la Tiger Security vă sun, am primit un mesaj de la dumneavoastră;
- Hăhăhă, da.
- Da domnule, aşa se cheamă firma, Tiger Security. Noi încercăm să contactăm persoanele de contact, dacă nu răspund trimitem mesaje. Nu este nici o glumă, chiar este efracţie. Noi avem 3 persoane de contact la firma S… (numele firmei) printre care şi dumneavoastră;
- Aha.
(deja începusem să-mi dau seama că e pe bune…)
- Păi l-aţi sunat pe domnul T… (şeful meu)?
- Da, nu răspunde.
- Ce a văzut echipajul acolo?
- Pe afară nu se vede nimic, ceea ce e bine. Nu avem voie să intrăm în incintă.
- Da. Eu sunt în concediu, nu am cheie, nu am ce să fac.
- Păi nici noi nu avem ce să facem.
- În regulă, seara bună. Îmi pare rău de mesaj, am crezut că face un coleg glume proaste.
- Da. Seara bună.

Acum dacă oi mai avea calculatorul cu datele mele la firmă, habar n-am, oricum, aştept cu interes să aflu.

Eşecuri blogosferice 2 (updated)

Băieţii despre care am vorbit acum câteva zile au modificat minunatul lor blog. Din păcate, au făcut-o doar pe jumătate.
Cine descoperă greşeala rămasă primeşte o sclavă asiatică.

Faţa de poză

Care e faza cu “faţa de poză?”. Toată lumea care se duce în concediu într-un loc frumos face poze la peisaje, la construcţii minunate, flori, etc. Un singur lucru este greşit în toate pozele: faţa sau corpul cuiva în mijlocul fotografiei. Vreau să anunţ, pe această cale, pe toţi amatorii de poze cu feţe, că odată ce aţi ajuns într-un alt loc faţă de cel în care sunteţi acum, faţa voastră nu suferă nici o modificare. Nu vă veţi trezi că aveţi tenul negru, sunt de asemenea şanse destul de mici să vă apară coşuri sau alte bubiţe, în cazul în care nu aveţi 13 ani sau nu aveţi o prelungire de pubertate.
Faceţi oameni buni fotografii la peisaje, cu astea rămâneţi. Te tragi şi tu în două poze lângă o cascadă, dar fotografiază şi cascada, să vază şi ţăranul care n-a plecat în concediu cum arată. De ce mai arăţi pozele dacă eşti în faţa mea? Te văd şi aşa.
Pe lângă acest lucru, urmează comentariile asupra pozelor. Mi se întinde o poză şi tu începi să spui: “Aici eram la Măciuca Verde. Era aşa frumos. Aici mai în dreapta era o fântână frumoasă şi în stânga era o pajişte minunată, nu se văd, dar tare frumoase erau… Vai, ce nasol am ieşit în poză!”. Arată-mi fântâna, arată-mi pajiştea, nu mă interesează dacă în concediu ai fost sau nu fotogenic/ă. Mă interesează unde ai fost, cum este acolo. Cine ştie, anul viitor poate mă duc şi eu.
Normal, când faci o poză cu faţa ta, nu trebuie să fii banal/ă. Trebuie să ai o faţă pe care veselia este la ea acasă. Care e faza? Sunt bancuri scrise pe obiectivul aparatului foto? N-are cum, dacă era aşa, rânjetul de pe faţa ta nu era unul forţat, era unul natural. Nu prea am văzut fotografii cu oameni plângând. De ce? Scrie în manualul de făcut poze în vacanţă “în toate pozele trebuie să zâmbeşti!”? Ce-i cu atâta veselie?
Consider că nu ar trebui să apară oameni în poze decât dacă sunt îmbrăcaţi amuzant, fac un lucru idiot sau sunt beţi. În alte cazuri, ieşiţi dracului din raza vizuală a aparatului de fotografiat.

Apropo de fotografii:

Cum să fii o femeie de succes la volan – ghid practic

Le vedem peste tot. Pentru unii reprezintă o încântare, pentru alţii, o belea. Femeile la volan sunt obiecte des întâlnite pe şoselele patriei. Apar din senin, de unde nu ne aşteptăm şi ne încurcă socotelile cu gingăşia lor divină.
Oricine poate face asta, cu puţină pregătire.
1) Fii sigură pe tine – în afară de tine, toţi participanţii la trafic sunt nişte idioţi care au luat permisul pe ochi frumoşi. Lucrul acesta trebuie să îl repeţi înainte de a te urca la volan. De cel puţin 3 ori.
2) Pornirea – te-ai urcat la volan. Urmează un ritual pe care este indicat să îl repeţi de fiecare dată.
- Scaunele oricărui automobil au, din punctul tău de vedere, intenţia de a se da înapoi singure de fiecare dată când cobori din autoturism. Trage scaunul cât mai în faţă, cât să poţi atinge volanul cu bărbia şi tetiera cu ceafa în acelaşi timp;
- Nu purta centura de siguranţă!!! Şifonează rochiţa;
- Asigură-te că ai oglinda. În poşetă;
- Bagă cheia în contact şi roteşte în poziţia D, direct. Nu este indicat să ţii piciorul pe ambreiaj sau să ai autoturismul scos din viteză. Ai trecut prin poziţia M, încearcă să o nimereşti şi aşteatpă să se stingă unele beculeţe. Aşa. Acum, piciorul pe ambreiaj, scoate maşina din viteză, apasă frâna şi roteşte cheia până la capăt. Motorul a pornit!
3) Ieşirea din parcare – aminteşte-ţi ce am vorbit la punctul 1). Repetă de încă două ori în minte.
- Accelerează uşor, până pe la 5000 rot/min, dă drumul brusc la ambreiaj. Accelerează în continuare. Ai pornit!!!
- Nu te uita în oglinzi, virează brusc şi accelerează în continuare. Cu cât pleci mai repede, cu atât sunt şanse mai mici să se întâmple ceva;
- Te claxonează un idiot care nu ştie de “prioritatea femeii care iese din parcare”? Arată-i degetul mijlociu şi bolboroseşte ceva înspre el. Poţi spune orice, cât timp pare că spui ceva rău. Exemplu: “Multe cuie, ursu-i moşul bălţii, mulgi bascula”;
- Cu toate că ai ieşit deja pe drum, îţi aminteşti că ai uitat să semnalizezi. Semnalizează acum, scurt. Intenţia contează.
4) Mersul – automobilul este în mişcare, ce facem acum?
- Trebuie să încerci să păstrezi o viteză cât mai inconstantă. Acest lucru se face prin apăsarea pedalei de acceleraţie în ritmul muzicii. Un exerciţiu amuzant. Poţi ţine ritmul tobei apăsând frâna, iar ritmul chitarei apăsând acceleraţia;
- Mergi şerpuit. Bărbaţii se simt impresionaţi de mersul legănat pe care îl ai pe jos. De ce nu ar fi impresionaţi şi de mersul legănat al autoturismului tău?
5) Două benzi pe sens – acest termen este un nume pompos dat unui drum mai lat.
- Observă axul drumului. Are nişte linii pe el. Încearcă să mergi deasupra lor;
- Condusul este un joc pentru majoritatea oamenilor. Vor exista bărbaţi care vor intra în jocul tău şi vor încerca să te depăşească. Arată-le că nu eşti o uşuratică. Bagă-te în faţa lor;
- Schimbatul benzilor nu trebuie să coincidă cu semnalizarea. Autoturismul are o baterie. Până şi telecomanda televizorului are cel puţin două. Utilizând semnalizarea, consumi bateria.
6) Intersecţia – Aici se aplică o singură regulă: prioritatea care-apucă.
- Ajungi într-o intersecţie, nu ştii cine trebuie să lase pe cine? Nici o problemă, accelerează puternic şi ia repede piciorul de pe ambreiaj. Acum, repetă manevra, dar în treapta 1 de viteză (uitasei că ai scos-o pe liber înainte sa ajungi la intersecţie…). Închide ochii, nu te interesează ce se întâmplă. Încearcă să claxonezi în acest timp. Vei anunţa ceilalţi participanţi la trafic că există o femeie cu prioritate în intersecţie. Nu schimba viteza, rămâi în treapta 1, chiar dacă maşina începe să se bălăngăne ciudat şi să se frâneze.
- Intrarea în intersecţie e un loc liniştit. Toată lumea circulă cu viteză mică şi frânează. E un loc bun să porţi o conversaţie cu cea mai bună prietenă despre modă. Dacă te simţi claxonată, închide geamul şi continua-ţi conversaţia.
7) Prioritatea de dreapta – ce-i aia?
8) Pietonii – acest specimen reprezintă oameni atraşi de dungile albe de pe astfalt. Intră în jocul lor. Leapşa dungilor. Cine atinge primul dungile albe, câştigă.
9) Alimentarea cu benzină – găseşte o staţie unde se comercializează carburanţi. Arată ca un mini market cu nişte cutii în curte.
- opreşte lângă o cutie. Partea cu o gaură rotundă în caroserie trebuie să se afle în partea opusă cutiei şi aşteaptă un băiat să te ajute să alimentezi;
- intră să plăteşti. Nu uita să te uiţi 15 minute după muţunache de pus în geam. Cumpără câţiva;
- du-te la maşină, lasă maimuţoii înăuntru şi intră din nou. Ai uitat să cumperi brăduleţi parfumaţi;
- ignoră înjurăturile şirului de maşini care aşteaptă să îţi muţi maşina de la pompă. Sunt invidioşi că ai găsit un loc de parcare mai bun decât au găsit ei;
- cumpără 5 brăduleţi de culori diferite, aranjează-i frumos, 2 la oglindă, 1 în torpedo, 2 agăţaţi de barele tetierelor;
- pleacă din benzinărie.
10) Parcarea - de obicei reprezintă zona din faţa blocului, unde se găsesc deja maşini aliniate într-un anumit sens.
- încearcă să fii originală. Parchează la unghi de 47 de grade, chiar dacă restul autoturismelor sunt parcate la unghi de 90 de grade;
- ocupă cel puţin două locuri de parcare. Cine ştie, poate cea mai bună prietenă vine în vizită şi nu are unde să parcheze;
- coboară din maşină şi urcă din nou. Uiţi mereu să bagi în viteză şi să tragi de maneta cu buton.
- verifică de fiecare dată portiera. Chiar dacă ai închidere centralizată, trage de portiere. Nu vrem surprize…

Sper ca acest ghid să ajute garofiţele cu permis să găsească un stil special de condus. Nu vrem să fiţi banale. Natura umană vă îndeamnă să ieşiţi în evidenţă, chiar şi prin stilul de condus. Drum bun.

Cum să fii o femeie de succes la volan – ghid practic by Decebal Caliman (Ficatzel) is licensed under a Creative Commons Attribution-Noncommercial-No Derivative Works 3.0 Romania License.
Based on a work at ficatzel.com.