Scriu degeaba

Observând, în această pauză pe care a luat-o blogul meu, descrierile câtorva bloguri, mi-am dat seama că scriu degeaba. Nu am ce căuta în această minunată lume bloggoreică.
Toate blogurile sunt făcute pentru oameni deştepţi, pentru elite, pentru mamifere inteligente, pentru că autorul s-a săturat de prostia din jur.
Nu am văzut nici un blog a cărui descriere să fie următoarea: “Un blog pentru proşti, inculţi şi analfabeţi”. De ce nu putem accepta faptul că un procent destul de mare din populaţia României s-ar înscrie în aceste categorii?
Aş vrea să văd un blog care vorbeşte despre cărţi şi este catalogat ca un blog pentru oamenii cu un nivel intelectual mediu decât unul care publică filmuleţe de pe iutub şi poze cu “maşini bengoase” şi este catalogat ca blog pentru elitele ţării.
Scriu degeaba. Nu mă bucură cu nimic dacă mă citeşte un absolvent a două facultăţi, care nu ştie că poate să facă altceva în viaţă decât să moară cu nasul în cărţile cumpărate de mămica, sau dacă mă citeşte un om fără studii, dar care câştigă foarte bine. Nu îmi pasă, nu scriu pentru inteligenţi, dar nici pentru proşti, scriu pentru mine. Nu am un public ţintă pentru că nu pot scrie despre un singur domeniu. Nu pot scrie despre o arie mai largă de domenii pentru că nu ştiu mai mult de două.
Mi se pare într-adevăr o mare realizare a cuiva care îşi realizează un blog. Două clickuri şi are blogul făcut. Automat, este o persoană inteligentă. Cei care îl citesc, îl citesc pentru că sunt persoane deosebit de inteligente.
Chestia cu blogurile pline de filmuleţe, bancuri şi poze amuzante îmi aminteşte de începutul filmului A Space Odissey, când se imaginează un episod crucial din evoluţionismul darwinism. Un antropoid ia un os si incepe sa izbească cu el de diferite pietre sau alte oase. Celelalte antropoide îl imită, apreciind foarte mult noua armă şi reuşind să învingă maimuţele care nu foloseau nici un fel de arme.
Să mă fac înţeles, scenariul din blogosferă este următorul: pune un individ un filmuleţ de blog, cu care nu are absolut nici o legătură, nu ştie cine l-a făcut, de participat la realizarea acestuia nici nu se pune problema. Vizitatorii blogurilor văd filmuleţul şi comentează: “foarte tare”, “hahaha, ce tare”, “marfa”. Mulţi dintre aceştia, deţinători şi ei de bloguri, pun şi ei acelaşi filmuleţ pe blog şi primesc de asemenea, cele mai frumoase laude. De aceea ajungi să vezi un filmuleţ cu o maimuţă care îşi bea pipi-ul pe sute de bloguri. Nu contează mesajul, “tare” să fie. Astfel, filmuleţul devine unealta de care spuneam mai devreme. Prin acel simplu filmuleţ, numărul vizitatorilor creşte de la o zi la alta. Numărul vizitatorilor vizitatorilor care pun filmuleţul pe blogurile lor este de asemenea în creştere. Astfel se realizează evoluţia bloggurilor “pentru mamifere inteligente”.
Probabil că aţi observat că am folosit de vreo două ori expresia “pentru mamifere inteligente”. Aceasta este luată din descrierea unui blog care se ocupă cu postarea unor ştiri. Nu, nu fac recenzii la cărţi sau la albume jazz, postează ştiri. Nu articole, ştiri. Vă dau câteva din titlurile de astăzi: “Samsung, blestemat sa fii!”, “Facultatea este o tarfa!”, “Top Gear”, “Facem caterinca, ce altceva?”, “Voodoo Magic”, “Mass: E cutremuuuuuuuuuur!”. Sper că doctorii, arhitecţii şi matematicienii care vizitează acel blog zilnic, pleacă mai inteligenţi decât ajung.
Nu vreau să mânjesc cu ciocolată pe nimeni. Dar dacă vrei să faci un blog de ştiri, ar trebui să ai măcar habar despre cum ar trebui să arate un titlu în presa scrisă. Ar trebui să poţi face diferenţa între articol, ştire şi editorial.
Dacă orice jucărie stricată are blog pentru persoane inteligente, Ciutacu înseamnă ca are blog pentru supraoameni. Pentru rasa încă nedescoperită. Scrie acum şi lasă pe web pentru ca strămoşii noştri de peste 2455 de ani, singurii care îl vor putea înţelege să se delecteze cu blogul său.
Am văzut o întrebare interesantă pe un blog: “ai nevoie de studii de specialitate pentru a fi jurnalist?”.
Acum aş dori să pun şi eu o întrebare: “Este nevoie de şcoala generală pentru a scrie pe un blog?”.

Ho disperaţilor, ho

Am nimerit, în pauza aceasta de blogging, pe blogurile unor paranoici digitali. Disperatul şi Paranoicul îmi place să le spun.
Eu de mic am fost învăţat să las doctorii să bage orice în mine cu o singură condiţie, aceea de a scoate obiectele după ce îşi termină treaba. În schimb, tatăl meu, om cu capul pe umeri şi fără credinţă în sfinţişori şi îngeraşi, m-a învăţat să nu las popa să bage ceva în mine. Eu am auzit mai multe cazuri de preoţi care au făcut doamne-ajută cu copilaşi decât doctori.
Am observat că se trezesc câţiva paranoici indiferent de subiectul adus în discuţie. Nu voi comenta despre cipuri pentru că nu sunt informat. Tot ce am gasit la o simplă căutare au fost reacţiile unor paranoici, reacţii lipsite de logică, cursivitate şi informaţii.

Lautari ritmaţi

Astăzi avem chef de ceva mai săltăreţ

Benighted – Nemesis

Receptorul radiatiilor a fost descoperit

În această pauză a blogului am descoperit receptorul radiaţiilor, persoana care a postat mesajul acesta pe Twitterul de pe casa scării. Este vorba despre o vecină. Problema ei era una simplă. Un bou vagon care doar ce s-a mutat la noi pe scară şi-a adus şi antena parabolică de la Gigi Teve şi a plantat-o exact pe geamul vecinei. Aceasta a acuzat dureri de cap şi presupun ca a sesizat o schimbare a priveliştii pe care o are. A ieşit scandal. Pentru montarea unei asemenea antene, cei de la Erdeesshhh au spus ca este nevoie de acordul tuturor vecinilor de pe scară, lucru care nu ne-a fost solicitat. A doua zi după scandal, antena era dată jos, vecina fericită şi căţeluşii din faţa blocului mai jucăuşi ca niciodată.
Mă bucur că nu am pus bileţelul cu ursuleţii care papă smântână până la urmă.

Blogul ia o pauza

Dupa cum aţi observat, nu am mai postat aşa des pe blog. Motivele sunt diverse şi întemeiate. N-am avut chef, am vrut să-mi levelesc warriorul, mi-au venit nişte cărţi pe care mi-am dorit sa le citesc, etc. Aşa că voi lua o pauză. Voi scrie mai des despre ce fac în această pauză şi ce gandesc.

Ia Gioconda la concurs!

Pentru că vă întreceţi cu toţii în poveşti şi mai şi sunteţi creativi nevoie mare, organizez un concurs.

Te-ai săturat de Răpirea din Serai de pe perete? Elefanţii, caii, copiii cu câine? Chinezul care pescuieşte nu mai are destulă valoare pentru tine? Asta este şansa ta! Poţi câştiga tabloul Mona Lisa.

Varianta cu zâmbet sau fără. Disponibil într-o gamă largă de culori, va face deliciul oricărui vizitator care vă va trece pragul casei. De asemenea puteţi opta pentru dotările opţionale, luminiţe de diferite culori în jurul ramei. Rama este minunată, realizată din aur gri de 23 de cară-te.

Această minunată operă de artă, realizată de Leonardo de la Milan, poate atârna alături de carpeta cu Cina cea de Taină. Poate fi aşezată chiar lângă icoana Maicii Domnului care face cu ochiul când o priveşti dintr-un anumit unghi.

Un lucru special despre cadou. Din orice unghi veţi privi acest tablou, ochii Mona Lisei vor fi mereu încrucişaţi.

Pentru a te înscrie la concurs, trebuie să îndeplineşti următoarele criterii:
- trebuie să ai blog mai vechi de 509 ani. Dorim să oferim tabloul cuiva care chiar apreciază arta din perioada Renascentistă;
- scrie cea mai descriptivă analiză a următorului obiect: căcat
- lasă un comentariu cu link-ul către analiză la acest articol;
- la sfârşitul provestirii, fii mai dulce. Scrie despre cireşe.
- toate link-urile intrate în concurs vor putea fi văzute de oricine citeşte acest articol, la comentarii;
- concursul ţine până pe 12.05.2006 12.07.2006 10.09.2006 01.07.2008 01.04.2008 01.01.2340
- cel care povesteşte cel mai frumos despre căcat va câştiga;

Succes şi “hai cu Gioconda”!

Acest articol este un pamflet, privitor la puţiflenderii ăştia care fac concursuri numai pentru a câştiga câţiva vizitatori ai site-ului pe care dânşii îl întreţin.

Atentie la radiatii!

Acesta este mesajul unui vecin pentru noi, restul locatarilor de pe scară. Eu m-am uitat, la fiecare etaj. Nu am văzut nici urmă de radiaţii. De antene nici atât.
Maine voi urma seria mesajelor, punând un bilet pe care va scrie: “Atenţie la ursuleţii care papă smântână. Ţineţi-vă mierea pe balcoanele dumneavoastră!”.

Cum sa scapi de retardaţii din jurul tău – ghid practic

Retardaţii ne înconjoară. Sunt peste tot în jurul nostru. Cu toţi îi cunoaştem, câteodată ne scot din sărite, altă dată ne fac să ne simţim speciali, inteligenţi. Daca faceţi parte din categoria de oameni care pot trăi în pace cu retardaţii, puteţi sări peste acest articol. Puteţi chiar să vizitaţi alte site-uri in timp ce colegii, prietenii, fratii, membri familiei voastre citesc următoarele randuri. Recomand cu căldură orice se termină în tube sau în porn. Vizionare plăcută.
Să revenim. Vom urma 5 paşi pentru a scăpa de oamenii problematici pe care îi numim în mai multe feluri. Am ales termenul retardaţi pentru că acesta mi-a venit. Nu fac nici o referire la cei care au probleme mentale ireversibile. Ci pur şi simplu la idioţi, retardaţi, oamenii minte îngustă, cap pătraţii, etc.
Nu există vreun idiot în lumea asta, care să nu enerveze o persoană normală la un moment dat. Aceasta este menirea lor, a retardaţilor. Conform studiilor, în 86% din cazuri, persoanele normale, cu IQ-ul peste 120 au fost victima unor perturbări pe cale verbală, provenite din partea retardaţilor. 13% din subiecţi susţin că au fost agresaţi în mod fizic. Împingerea, salivarea necontrolată, gâdilatul şi mirosul de transpiraţie pe care retardatul îl emana, reprezintă cele mai întâlnite cazuri de agresiune fizică. Restul de 2% au declarat că s-au simţit agresaţi doar de prezenţa retardatului în apropierea lor.

Pasul 1 : Ignoră, ignoră, ignoră
Puteţi spune că este greu, însă nu este. Modul în care un retardat acţionează poate fi descris printr-o curbă a lui Gauss. În figura 1.1 avem o descriere a acţiunii retardatului asupra unui om normal.

Observăm o creştere acidă a acţiunilor retardatului, însă se observă scăderea treptată a intensităţii acestora. Singurul inconvenient este că perioada necesară pentru ca acţiunile retardatului să ajungă la valoare 0 absolut poate tinde către infinit deseori. Poate fi aplicat în 100% din cazuri.

Aplicaţii practice: ignoraţi orice întrebrare, orice acţiune. Chiar dacă varsă suc de roşii pe noii pantaloni, ignoraţi. Orice acţiune în urma căreia rezultă o acţiune din partea voastră reprezintă aplicarea defectuoasă a acestui pas, iar şansele de reuşită sunt aproape nule.

Pasul 2 : Acceptă provocările
Dacă pasul 1 nu a funcţionat sau nu a fost aplicat cum trebuie, nu este capăt de ţară. Trecem la pasul 2.
Acest pas nu constă în înţelegerea retardatului. Dorim eliminarea sa. Constă în lupta directă cu acesta. Duşmanul vostru poate fi şi duşmanul lui. Trebuie să câştigaţi utilizând chiar armele retardatului. Se poate aplica doar în proporţie de 82% din cazuri, cele verbale. Pe scurt, succesul va ţine de răspunsurile idioate pe care le puteţi da.

Aplicaţii practice: Mai jos voi prezenta scurte dialoguri, astfel veţi putea improviza în funcţie de caz:

Retardatul: Auzi, dacă s-a terminat hârtia igienică la baie, putem folosi ziare?
Tu: Nu ştiam că îţi place să citeşti, foarte frumos.

Retardatul: Cum naiba se pun capsele în capsator?
Tu: Habar n-am, eu chiar nu folosesc capsatorul, găuresc hârtiile după care strâng capsa. Arată ca şi cum ar fi capsată, nu văd de ce aş folosi capsatorul.

Retardatul: Ce faci?
Tu: Spune tu primul!

Pasul 3 – Vorbeşte tare!
Majoritatea retardaţilor nu suportă zgomotele puternice. Vorbeşte foarte tare, ţipă, chiar dacă întrebarea îţi este adresată în şoaptă. La absolut orice întrebare. Cu cât întrebarea este mai personală, cu atât volumul răspunsului trebuie să fie dat mai tare.

Aplicaţii practice:

Retardata: Auzi, am şi eu nevoie de un tampon de la tine, doar ce mi-a venit ciclul…
Tu: HAHAHA! BINE CĂ AM TAMPOANE LA MINE, DACĂ N-AVEAM TE FĂCEAI DE RÂS ÎN TOT BIROUL!!!

Pasul 4 – Răspunde fără noimă.
Nu trebuie să înţeleagă cineva, cu atât mai puţin retardatul. Nu sunt prea multe de spus.

Aplicaţii practice:

Retardatul: Cum crezi ca va fi vremea mâine?
Tu: Păi dacă o luăm natural, nu vom şti ce papă ornitorincul. HAHAHA (râzi ca şi cum ai fi spus un banc tare şi uită-te nedumerit la retardat, ca şi cum n-ar fi înţeles o glumă atât de evidentă).

Retardatul: Cum ziceai că se foloseşte perforatorul?
Tu: Simplu, când m-am dus să-mi cumpăr pantofii, nu mai aveau numărul meu. Nenorociţi…

Pasul 5: Răspunde violenţei cu… violenţă
Pasul acesta se poate aplica numai dacă sunteţi superiori retardatului din punct de vedere fizic. De asemenea se aplică în doar 13% din cazuri. Ei, ce dracului spun, se aplică în toate cazurile. Trebuie să gândiţi mai departe decât adversarul. Să-i dovediţi superioritatea. Unui câine care nu papă tot îi daţi două palme. Data viitoare va mânca tot. Acesta este principiul. Foarte simplu, amuzant de fiecare data.

Aplicaţii practice:

Retardatul varsă coca cola pe tricoul tău. Simplu, îi dai una în gură. În bărbie, cu pumnul strâns. Nu dai comentarii nici dacă eşti întrebat. Doar un pumn şi îţi vezi în continuare de treabă.

Retardatul se împiedică de tine. Îl apuci de bluză cu mâna, după care, cu cealaltă mână se aplică un pumn în bărbie. Foarte simplu, la fel ca la exemplul anterior, fără explicaţii. Vorba lungă, sărăcia omului.

Retardatul nu vrea sa-i dea o hârtie care se află la el pe birou. Te ridici de la birou, iei hârtia, o pui la tine pe masă, după care te întorci şi îi aplici retardatului una în bărbie. Pumnul strâns, fără explicaţii. La acest exemplu vă veţi întreba de ce aţi luat hârtia înainte de a lovi. Este simplu, pentru a demonstra că ţi-ai amintit că ai chef să-l loveşti între timp, după ce ai luat hârtia, după ce ţi-ai atins obiectivul. Va considera lucrul acesta ca pe o rutină. Îi va fi frică să mai vorbească, să mai treacă pe lângă tine. Ştie că o să-l loveşti fără motiv şi asta îl sperie.

Cam aceştia sunt paşii pe care îi puteţi urma. Puteţi urma paşii 1-4 şi cu toate că retardatul nu mai reprezintă un factor perturbant pentru tine, poţi considera pasul 5 ca un bonus. De asemenea, pasul 5 a funcţionat din prima în 76% din cazuri.
Recomand însă urmarea paşilor 1-5 pentru rezultate optime.

Auto blog review

Dupa cum am observat că se poarta, m-am gândit să fac şi eu un blog review.
Blogul pe care îl voi alege va fi blogul meu, deoarece este scris de persoana pe care o respect cel mai mult în lumea aceasta.
Nu am aparatură telefonică specială pentru filmarea video, iar efectul de prună nu are farmec în scris. Îmi pare rău pentru acest aspect.

Blogul lui Decebal are o adresă uşor de reţinut. Cu toate că are două. Le spune pe rând, ba pe una, ba pe cealaltă. Lucrul acesta alungă vizitatorii.
Tema: tema este, ok. Adică naşpa. Simplă, poate prea simplă. Mergeau bagate nişte zorzoane.
Conţinutul: când n-are altceva mai bun de făcut, scrie jurnalul unui manelist slinos. Manelizarea României continuă. Filmuleţele de pe youtube n-au constanţă. Ar trebui cel puţin unul pe zi, pentru ca vizitatorii să vină buluc. Însemnările sunt rare. Acest articol pe care îl scriu, îl publică după vreo două săptămâni de la ultima însemnare. Acest lucru aduce puţini vizitatori, iar el nu este şmecher precum alţii.
Blogroll-ul este scurt. Nu mi-a luat mult să număr, 12 link-uri. Lucru care mă face să cred că n-a auzit de link exchange.
Are putine categorii, ceea ce e naşpa.

În concluzie un blog naşpa, fără personalitate şi cu blogroll mic. Mult succes.

Jurnalul lui Fernando – ep.3 – 21.03.2009

10.30-22.30 – Jurnalule astăzi nam facut nimic. Ma trezit mama si ma batut. Că cică să mă duc sa fac ceva cu viata mea. Iam spus cîs artist şi mo lasat. Mo lăsat încuiat în cameră, ca sa ma gaseasca tata cand vine să mă bată. Că cică cu bătaie îm vine mintean cap. Eu am stat si mam gândit.
Eu şiacuma gândesc din cauza uşei. Eu unde ma duc trebuie sa intru peo uşă. Şiam avut o relev renle refelaţie. Uşea este probabli prombabil cea mai inportant lucru din veaţa mea.
Eu mereu pun mâna pă uşă. Unde mă duc înainte dau mâna cu clanţa uşei şi după aceia dau mâna cu alţii.
La casă avem uşe. Doar iarna. Că vara o ţinem deschisă şi punem perdea în pioneze ca să nu intre musca. Schimbăm perdeaua că o zgârie mâţu.
Io închid uşea de la weceu mai des decât mă pişi. Că eu mă pişi odată dar închid uşa şi când intru şi când ies. Se mai deschide şi închide odată pe an, când vine vidanjerii şi bagă furtunul acela mare pe gaura pe care fac eu pipi şi scoate pipiul meu deacolo.

Aceasta povestire a fost scrisa pentru a participa la un concurs. Dar se pare că minunaţii organizatori ai acestei înşelătorii şi-au băgat picioarele. Puteţi urma cursul evenimentelor pe blogul lor de căcat, unde se pare că nu a mai călcat vreun administrator de vreo două săptămâni. Pe această cale, vă doresc stimaţi depozitari de uşi, un dulce dă-vă dracu’, în spiritul sărbătorilor cu ouă care urmează.