Povestea şampaniilor băute atunci când nu prea trebuia

Acum vreo doi ani, lucram la nea’ B. Şi nea’ B. se înţelegea foarte bine cu colaboratorii firmei, şi s-a hotărât el să facă nişte cadouri frumoase. A luat el nişte sticle de şampanie, am dat etichetele jos (m-am chinuit vreo 2 ore să le curăţ pe toate) şi am lipit nişte etichete personalizate pe care era trecut numele firmei, la multi ani, precum şi alte urări care te îndemnau să bei.
Decebal lucra peste program. Îşi bătea capul sărăcuţul, că a doua zi trebuia să fie gata ziarul şi avea foarte multe de făcut.
Ce face românul când are mult de muncă? Dă petrecere!!! Îl chem pe tovarăşul Cărniţă, bun păhărist, şi-i expun problema.”Uăi, bani din pula, ţigări mai ioc, dar am nişte şampanii de rup gura târgului.”
Ne-a durut pe noi la cucuruz că erau trecute pe dânsele mesaje porcoase şi nume de firme şi că a doua zi trebuiau să ajungă la beneficiari. Pe gâtlej s-au dus. Nu toate, doar două.
Doi sărbătoriţi au rămas fără şampanie. Dar cum era anul nou şi atâţi oameni sărbătoresc şi se simt sărbătoriţi, am considerat că nu-i bai dacă doi dintre ei nu beau şampanie cu mesaje pe dânsa.
Am marturisit domnule B.
Nu, nu am plecat de la firma pentru că nu puteam trăi cu mustrările acestea, ci pentru că dădeai banii când lua bunica pensia. Odihneasca-se-n pace.