Pupincurismul din presa locală

Acum ceva timp lucram la un ziar. Şi aveam un colaborator pupincurist. Îi vom spune M. Nenea respectiv, de o nesimtire fără margini, era ţinut pentru simplu motiv că aducea bani la ziar.
Să vă explic cum câştigă bănuţi ziarele de provincie. Scrii de bine despre X, X îţi dă bani. Simplu ca buna ziua. Aşa fac toate. Dacă aud vreun redactor de la un ziar local că nu se procedează aşa, înseamnă ori că e prea prost, ori că nu recunoaşte.
Eu eram redactor şef la un ziar de provincie, care scria lucruri sociale. Nenea sus amintit, la vreo 50 de anisori ai săi se ducea pe la primari, consilieri locali şi alte personalităţi ale judeţului şi le spunea:
- Dom’ inginer, să trăiţi!
- Salut M.
- O, ce bine arătaţi, aţi mai slăbit… Uitaţi, am aici o ofertă de la cel mai tare ziar din judeţ.
- Ia.
- Cel mai tare. De afacerişti. Toţi afaceriştii din judeţ apar aici. Dai şi mata ceva şi te băgăm.
- Păi ce scrieţi.
- Ce vrei mata dom’ inginer. Matale spui, ca ai talent, iar noi băgăm în ziar.
- Bine mai, ia 5 milioane, şi scrie ce vrei tu.
- Să trăiţi. Câte ziare să v-aducem să împărţiţi prin comună? 50, 100?
- 100, că am mulţi.
- Gata şefu’. Vineri vine ziarele aici.
Şi se apuca M. să scrie. Şi scria. Titlul suna mereu ceva de genul: “Cel mai bun primar pe care comuna…. l-a avut”, “Lucruri mari făcute de…”. Şi în articol scria cum face dom’ inginer Y alei şi drumuri şi multe alte pupincurisme. Partea proastă era că duceam o muncă titanică de redactare şi corectură pentru că persoana în cauză nu ştia să scrie la calculator şi nici la limba română.
Cu toate că nu eram de acord, băgam pupincurismele în ziar, apărea ziarul şi toată lumea era fericită. Banu’ era dat, ziarele distribuite, fericire mare.
Acum, partea proastă a fost să aflu că domn’ inginer abia absolvise 10 clase. Cum se putea să fie inginer nu ştiu. Mă întreb, oare câţi doctori docenţi şi biochimişti cu 6 clase or mai fi fost băgaţi prin ziarul ala…
Oricum, presa locală este de o nesimtire şi pupincuroşenie fără margini. Nu voi mai lucra niciodată la aşa ceva, nu-mi mai trebuie…